UPDATE Matrapazlâcurile din spatele manualelor de Sport: şcolile au primit o listă din care sunt obligate să comande, deşi licitaţia se va încheia pe 7 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Licitaţia pentru controversatele manuale de educaţie fizică încă nu s-a încheiat, dar şcolile din teritoriu au şi primit lista cu titlurile din care sunt obligate să comande unul. Lista a fost trimisă încă din 27 iulie, în aceeaşi zi în care ministrul Educaţiei anunţa pe Facebook că licitaţia se încheie abia pe 7 august.

Potrivit unui document trimis de Human Catalyst către Adevărul, în data de 27 iulie, directorii de şcoli au primit un document confidenţial de la inspectoratele şcolare judeţene, în care este prezentată o listă cu 6 manuale, dintre care 5 sunt de educaţie fizică (şi unul de religie romano-catolică). Documentul a primit avizul Consiliului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), instituţie care, printre altele, are rolul de evalua manualele şi-şi dă acordul pentru distribuţia acestora în şcolile din România.

În aceeaşi zi, ministrul Educaţiei făcea anunţul care a stârnit controverse cu privire la apariţia manualului de Educaţie Fizică şi de Dirigenţie. Cu acelaşi prilej, Liviu Pop se plângea într-o postare pe Facebook că nu s-au făcut licitaţii de manuale pentru toate programele şcolare, dar că încă este timp pentru derularea acestui demers până pe 7 august.

Ministrul Pop a declarat marţi, 1 august, la Alba Iulia, că elevii de clasa a V-a vor avea, în acest an, manuale şcolare noi la educaţie fizică şi sport, informatică şi consiliere şi dezvoltare personală

Cum justifică CNEE lipsa de transparenţă

Directorul CNEE, Marian Suţă a precizat că lista cu manuale a ajuns la reprezentanţii şcolilor înainte de finalizarea înscrierilor pentru licitaţie, spunând că este doar o listă cu manuale necontestate. ,,Eu nu pot să comentez ce a spus ministrul în legătură cu termenul de finalizare al licitaţiei. Eu pot spune doar atât: acea listă primită de şcoli este doar cu manualele necontestate şi pentru care şcolile vor putea să facă comenzi", a declarat, pentru Adevărul, Marian Suţă.

Acuzat de fraudă

Demersul Ministerului Educaţiei ridică şi alte semne de întrebare. Cristian Mirescu, actualul director al uneia dintre editurile care elaborează unul dintre manualele de sport- Editura Didactică şi Pedagogică R.A. - este fostul preşedinte al Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare. Acesta a fost revocat din funcţie în august 2016 de către ministrul Educaţiei în funcţie la acea perioadă, Mircea Dumitru. Motivul: Corpul de Control al premierului a constatat că în cazul licitaţiei manualelor clasei a IV-a a fost încălcată procedura de secretizare/desecretizare a ofertelor.

lista manuale sport

Fără consultarea specialiştilor în Educaţie

Daniela Vişoianu, preşedintele Coaliţiei pentru Educaţiei  susţine că specialiştii în Educaţie au fost descurajaţi în vederea participării la consultările pentru programele şcolare, în baza cărora s-au realizat manualele. ,,Atunci când noile programe şcolare erau în consultare, eram descurajaţi să propunem îmbunătăţiri cu explicaţia că oricum unii au gata manualele. Decizia de a susţine acest manual a fost propusă de CNEE, care trebuie să o justifice, şi să spună, clar, care este valoarea adusă în proces, cum contribuie la dobândirea de abilităţi de viaţă, şi să îşi asume această alegere", a afirmat Vişoianu.

Mai mult decât atât, experţii în Educaţie se plâng şi de faptul că modul în care s-a derulat această procedură este cel puţin confuză, problematica fiind cu atât mai gravă în contextul în care decidenţii politici se contrazic între ei. „Este cel puţin neserios ca Ministerul Educaţiei să trimită ofertele de manuale în şcoli, în aceeaşi zi în care tot ministrul Educaţiei declară că licitaţia se va finaliza pe 7 august. Noi ce să înţelegem din această grabă? Că  ministrul deja ştia cine sunt câştigătorii şi că a făcut o informare doar de complezenţă!? De asemenea, trebuie să ne punem un semn de întrebare şi în privinţa poziţionării opuse a guvernanţilor vizavi de manualele şcolare. Mai cu seamă, dacă Liviu Pop ia foarte în serios aceste manuale de Educaţie Fizică, premierul spune că sunt o glumă. Cine are dreptate în toată această schemă?“, a comentat Ştefan Vlaston, preşedintele asociaţiei EDU CER.

Reprezentanţii Human Catalyst, ONG-ul care a intrat în posesia acestui document sunt revoltaţi de lipsa de transparenţă a decidenţilor. Aceştia cer demisia ministrului Educaţiei şi au iniţiat şi o petiţie în acest sens. „Cerem demisia ministrului educaţiei pentru afirmaţiile mincinoase şi deciziile aberante luate fără consultarea principalilor actori în actul educaţional - elevii, părinţii, profesorii şi societatea civilă. Solicităm revocarea URGENTĂ a ordinului trimis de Ministerul Educaţiei la ISJ-uri, respectiv şcoli gimnaziale din toată ţara, pentru achiziţionarea manualelor de sport de la editurile preferate!", se arată în textul petiţiei.

Tudose: Sunt convins că a fost o glumă

Până şi premierul Mihai Tudose s-a arătat nedumerit de manualele de sport. Acesta s-a declarat convins că propunerea ministrului Educaţiei, Liviu Pop, privind introducerea unui manual pentru disciplina Educaţie fizică şi sport reprezintă "o glumă" şi a subliniat că, mai întâi, copiii trebuie învăţaţi să alerge, să se dezvolte corespunzător.

"Dacă pe data de 15 septembrie toate manualele sunt pe bancă, cuminţi, aşteptând elevii la şcoală, eu cred că domnul ministru Liviu Pop poate să ne prezinte şi manualul de colorat pentru ora de sport, e dreptul lui să imagineze aşa ceva. La Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, ştiţi, se fac cursuri pe manuale, dar haideţi întâi să învăţăm copiii să alerge, să se mişte, să se dezvolte corespunzător şi mai puţin după manual. Adică dacă la ora de sport stăm tot în clasă cu manuale, e în regulă, nu ştiu cum arată caietul de teme pentru acasă la sport. O să aprofundăm subiectul cu domnul ministru, eu sunt convins că a fost o glumă", a declarat Mihai Tudose luni seară, la Antena 3.

În cursul zilei de marţi, ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a replicat că  programele şcolare în baza cărora s-au realizat aceste manuale au fost întocmite încă de anul trecut, în timpul guvernării Cioloş.  „Am discutat cu premierul, recunosc (…) Programele şcolare pentru clasele V-VIII au fost aprobate anul trecut, ca să închidem acest subiect. În aprilie anul trecut, guvernul tehnocrat a aprobat tot ce înseamnă plan-cadru pentru învăţământul gimnazial. Asta ca să clarificăm subiectul legat de Istorie şi Istoria Românilor pentru clasa a VIII-a. Noi, anul acesta, din ianuarie, am lucrat pe programele şcolare“, a declarat Liviu Pop.

Introducerea unui singur manual: o posibilă soluţie

Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educaţiei,  spune că pentru înlăturarea unor astfel de controverse este nevoie de numirea unei singure edituri, de stat, care să se ocupe exclusiv  de realizarea manualelor. „Am reuşit să implementez o delimitare drastică la  maximum trei variante de manual, de la 10-11 cât erau înaintea mandatului meu. Intenţia mea a fost să ne limităm la o singură variantă de manual, însă nu am reuşit acest lucru. O astfel de practică există în cele mai multe ţări din Europa, care respectă legislaţia din domeniul concurenţei ca şi noi, dar care nu au aceste probleme cu privire la calitatea manualelor, la întârzierea livrării acestora. De ce? În aceste ţări, responsabiltatea realizării manualelor este în mâinile statului, care are o singură editură, strict pentu acest lucru, una profesionistă“, a explicat Cîmpeanu.

Cine a realizat manualele

Unul dintre manualele de Educaţie Fizică şi Sport îl are ca autor, printre alţii, pe Laurenţiu Oprea, inspector pe Educaţie Fizică în Bucureşti de mai bine de 20 de ani. Un alt manual din lista cu pricina a fost realizat cu participarea lui Petre Dragomir, secretar Ştiinţific al Comisiei Naţionale pentru Educaţie Fizică şi Sport, dar şi Titel Iordache, profesor de Sport, asociat la Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti.
 

Citeşte şi

Tudose, despre manualul de sport: A fost o glumă. Dacă în septembrie toate manualele sunt pe bancă, Pop poate să prezinte şi manual de colorat la sport

Ministrul Liviu Pop nu renunţă la manualul pentru Educaţie Fizică: „Este aprobat şi a fost semnat contractul. Va folosi elevului, profesorului şi părintelui“

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite