Măsuri pentru stoparea violenţei. Primăria Capitalei montează camere de luat vederi în jurul şcolilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Metodologia privind combaterea violenţei în şcoli a fost finalizată      FOTO: Arhiva Adevărul
Metodologia privind combaterea violenţei în şcoli a fost finalizată      FOTO: Arhiva Adevărul

În octombrie 2012, ministrul Educaţiei de atunci, Ecaterina Andronescu, anunţa că într-o săptămână spera să se finalizeze modificarea regulamentului şcolar prin care vor fi introduse noi măsuri pentru prevenirea cazurilor de violenţă din unităţile de învăţământ. Documentul a fost finalizat abia acum de către ministrul Remus Pricopie şi va fi dat în dezbatere publică cel mai devreme în martie.

"Metodologia pentru prevenirea violenţei în şcoli este gata şi urmează să fie dată în dezbatere publică cel mai devreme în luna martie", a declarat pentru adevarul.ro ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

În ceea ce priveşte prevenirea violenţei din afara unităţilor de învăţământ, în Bucureşti, Primăria Capitalei a început să instaleze camere de luat vederi în intersecţiile din apropierea şcolilor pentru a monitoriza activitatea din jurul acestora.

"Am montat deja vreo 22 de camere de supraveghere în spaţiul din jurul şcolilor special pentru siguranţa copiilor. Vreo 15 sunt în secorul 5, iar restul se află în sectorul 4, montate în special în zonele cu criminalitate foarte mare, în intersecţii şi pe drumurile care îi duc pe copii către tramvai şi alte mijloace de transport public", a precizat primarul Capitalei, Sorin Oprescu, prezent, luni, la o conferinţă de presă susţinută împreună cu Ministrul Pricopie la liceul teoretic "Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti.

"Acum ne ocupăm să punem la punct structura care să aibă reacţie imediată, altfel degeaba vezi pe camerele de luat vederi că este agresat un copil, dacă nu ai metodologia prin care să intervii", a adăugat Oprescu.

Campanii pentru prevenirea violenţei în şcoli

De curând, Primăria Sectorului 6 a demarat o campanie de prevenire a violenţei în şcoli, care se desfăşoară în zilele de 21, 15 şi 27 februarie. Este vorba de proiectul "Împreună, împotrivă" al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 care are ca scop identificarea şi rezolvarea problemelor de toate tipurile din perspectiva copiilor, părinţilor şi consilierilor şcolari.

Părinţi, copii din clasele a VIII-a şi a IX-a, consilieri şcolari şi asistenţi şcolari pot participa la întâlnirile care se vor ţine la la Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală “Palatul Copiilor” din Sector 6.

În septembrie 2012, Poliţia Română anunţa demararea unei campanii la nivel naţional pentru combaterea violenţei în şcoli prin care să-i informeze pe tineri în privinţa consecinţelor actelor violente şi asupra faptului că vârsta nu-i scuteşte pe adolescenţii mai mari de 16 ani de închisoare.

Raport al inspectoratelor despre violenţa în şcoli

Anul trecut, inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti au raportat către Ministerul Educaţiei 14.313 de cazuri de violenţă în unităţile de învăţământ la nivel naţional. Cele mai multe vizează acte de violenţă fizică şi tâlhării.

Principalele tipuri de violenţă în şcolile din România:

• Acte contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii – 6275,  din care: violenţă fizică uşoară 6132, violenţă fizică gravă  - 143 de incidente
• Acte care atentează la bunuri (însuşire de bunuri, înşelăciune, tîlhărie, distrugerea bunurilor) - 3261
• Acte care aduc atingere convieţuirii sociale (insulte grave, instigare la violenţă, violarea secretului corespondenţei, răspândire de materiale obscene) -  2059
• Acte contra libertăţii persoanei (ameninţare, şantaj etc.) - 1603
• Acte care atentează la securitatea unităţii şcolare (introducerea unor persoane străine în incinta şcolii, alarmă falsă, etc) -  651
• Acte contra sănătăţii publice (consum de alcool, deţinere, consum de stupefiante, trafic cu substanţe interzise)- 374
• Acte privitoare la viaţa sexuală - 90

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite