Mama unei eleve, sfătuită de părinţi să o mute la altă clasă după ce a refuzat să dea bani pentru cadouri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mama unei eleve arată că în urma refuzului de a contribui cu bani pentru cadoul unei învăţătoare şi pentru necesarul clasei (perdele şi alfabetar), ceilalţi părinţi i-au „recomandat” să îşi mute fetiţa la altă clasă.

Mama unei eleve de la o şcoală din Oradea arată că ceilalţi părinţi au „sfătuit-o” să o mute în altă clasă din cauză că aceasta a refuzat să pună bani pentru cadoul învăţătoare şi  pentru perdelele necesare la clasă. 

Drept urmare, mama, ea însuşi cadru didactic cu experienţă, a ales să facă publice mesajele celorlalţi părinţi, care ar trebui să îşi găsească altă clasă pentru fetiţa sa. 

„Dragi părinţi, căci vouă mă adresez, este inadmisibil unde s-a ajuns. Unde am ajuns noi, ca oameni. În imaginea de mai jos vedeţi reacţiile părinţilor, ai căror copii sunt în clasa cu fetiţa mea, la şcoala „Nicolae Balcescu” din Oradea. Reacţie venită în urma refuzului meu de a da bani pentru cadoul dnei învăţătoare şi pentru achiziţionarea unor perdele şi a unui alfabetar”, arată Mihaela Ichim. 

Mama fetiţei spune că nu a vrut să dea bani pentru cadou pentru că este ilegal  şi imoral, dar şi pentru că este de părere că părinţii trebuie să nu încurajeze practica atenţiilor şi a şpăgilor. „Nu am facut-o, pentru că de ani de zile încercăm să schimbam ţara asta, pentru că ne plângem de indiferenţa şi şpăgile care domnesc în toate instituţiile statului, dar noi, ca actori principali, nu facem nimic sau chiar contrariul. Să ajung să fiu "sfătuită" să-mi mut copilul în altă clasă, e prea mult. Pentru mine şi pentru copilul meu”,  a conchis Ichim. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite