Mama descuie educaţia

0

Publicat: 08.03.2016 15:42

Ultima actualizare: 06.08.2022 10:15

“De la mama, am învăţat să vorbesc şi să merg”, “sa fiu credincioasă”, “să fiu curajos”, “să nu mint”, “să am milă faţă de oameni”. “Mama mă învaţă în fiecare zi lecţii importante, ca să-mi facă viaţa senină”.

Sunt răspunsuri date de copii în vârstă de 9-10 ani, elevi în clasa a IV-a la Mizil, pornind de la întrebarea “ce am învăţat de la mama?”, dar şi de la ceilalţi membri ai familiei. “Am învăţat de la mama: să tac; să fac ordine”. “Tata mă învaţă să fiu bună mereu, să-l ascult mereu şi pe el, dar şi pe mama”. Tata m-a învăţat “să bat cuie şi să bag şuruburi în perete”; „cum să mă port cu câinii”. “De la mamaie am învăţat să scriu frumos”. “Tataia m-a învăţat să desenez un iepure”. “Să nu-ţi jigneşti familia!”, “să fii sincer cu părinţii tăi!”.

Mai inedit pentru ei (şi pentru noi, adulţii participanţi la întâlnire) a fost să găsească răspunsuri la întrebarea “ce am învăţat-o eu pe mama?”. Evident, copiii trăiesc astăzi în cu totul alte timpuri (faţă de copilăria mea, cel puţin), asa că le învaţă pe mame “să folosească telefonul mobil, calculatorul/laptopul" sau "să intre pe Facebook”. Sunt însă şi lucuri mai subtile, care ţin de partea mai gingaşă, sufletească: am învăţat-o pe mama “să zâmbească”, “să fie calmă”, “să fie răbdătoare”. “L-am învăţat pe tata să aculte şi să rabde”.

Nu ştiu ce părere aveţi, dar e clar că un dialog pe bune între profesori, elevi şi părinţi nu se poate lăsa decât cu multe “aha-uri”, mai ales din partea noastră, a adulţilor, dacă chiar suntem dispuşi să le creăm un spaţiu pentru a se exprima şi pentru a-i asculta. Şi este clar că procesul de învăţare nu ţine doar de şcoală şi că baza vine, într-adevăr, de-acasă.

În ultimele luni, m-am bucurat de privilegiul unor astfel de întâlniri, la Mizil, unde facilitez întâlnirile unui grup de cadre didactice – învăţătoare şi profesoare - şi elevi. Ne întâlnim la câteva săptămâni pentru a învăţa unii de la ceilalţi, totul plecând de la iniţiativa doamnei Carmen Vrânceanu, o învăţătoare sufletistă care a strâns în jurul său un grup de colege inimoase din mai multe şcoli precum Cătălina Dragu, Ionela Dobre, Simona Brînzoi etc. Şi este mare lucru că o parte dintre cadrele didactice vin din zonele rurale învecinate.

Aceste întâlniri fac parte din efortul Asociaţiei ROI de a contribui la crearea reţelei Zburd de sprijin pentru profesorii implicaţi. În spiritul proiectului nostru Zburd-Educaţie prin coaching, oricine poate participa la această reţea – profesori, elevi, părinţi şi alţi voluntari interesaţi să pună umărul la transformarea educaţiei la “firul ierbii”. Acum, nu peste 10 ani!

Comunitatea care se formează, încet-încet, la Mizil este alcătuită, deocamdată, doar din femei. În general, la diversele întâlniri la care am ocazia să iau parte pe teme privind educaţia sau dezvoltare personală, participanţii sunt, în proporţie covârşitoare, femei. Ne-am obişnuit atât de mult cu acest lucru, că aproape nici nu-l mai remarcăm. Personal, mă bucur atunci când în echipele noastră apar bărbaţi, pentru că avem nevoie, cât de cât, de echilibru.

Fapt este că, nu doar în ţara noastră, ci chiar la nivel international femeile sunt mai prezente în sistemul de învăţământ decât bărbaţii. Nu voi intra acum în detalii sau în analiza cauzelor, mă voi opri doar la situaţia prezentată de studii recente. Statisticile arată că, în România, cadrul didactic tipic dintr-o şcoală generală este femeie (69% faţă de media de 68% la nivel internaţional), în vârstă de 42 de ani (faţă de 43 de ani, media la nivel internaţional). Pentru cei care vor să ştie mai mult, aceste cifre apar în Analiza mediului educaţional din România care a analizat răspunsurile la Studiul internaţional privind procesul de predare – învăţare - TALIS 2013 realizat de OECD în 34 de ţări.

Nu am văzut, deocamdată, studii care să ne spună câţi profesori sunt, în acelaşi timp, şi părinţi, dar, după câte văd pe teren, presupun că marea majoritate. Scăpăm din vedere acest lucru atunci când se discută despre educaţie şi relaţia părinţi-şcoală. În general, părinţii sunt acuzaţi de lipsă de implicare pe măsură ce copii cresc şi rar sunt căutate punţi de legătură între o tabără şi cealaltă (de obicei, sunt văzute ca două tabere). Dacă avem în vedere că profesorii sunt, în marea lor majoritate, femei şi, mai mult ca sigur, şi mame, atunci poate că dialogul este posibil, nu?

Putem alege să ne uităm şi din perspectiva colaborării la relaţia profesori-elevi-părinţi şi acesta este spiritul Zburd. Am reuşit să facem acest lucru în cadrul întâlnirii care a avut loc la Mizil la finalul lunii februarie. Subiectul a venit firesc, pentru că se apropia perioada mărţişorului şi a Zilei de 8 martie. Am primit multe felicitări de la copii şi se vedea deja febrilitatea cu care pregăteau, la şcoală, diverse surprize pentru mamele lor. Aşadar, am hotărât să lucrăm pe echipe şi să vedem, pe de o parte, cum pot fi implicate mai mult mamele în educaţie. Copiii, elevi în clasa a IV-a, au lucrat cu entuziasm, pornind de la întrebarea “ce am învăţat de la mama?” şi, apoi, “ce am învăţat-o eu pe mama?”. Aţi parcurs deja răspunsurile lor.

Doamnele profesoare au lucrat, de asemenea, pe echipe şi au venit cu idei privind implicarea mamelor în viaţa şcolii şi a aprecierii eforturilor acestora, pornind de la ceea ce se întâmplă deja în şcoli. Puteţi găsi mai jos ideile respective, care sper să vă inspire.

Am avut nevoie de foi de flipchart, post-it-uri colorate, markere, pixuri şi, în total, o oră şi jumătate de lucru. Fiecare echipă a prezentat apoi ideile şi, la final, am discutat despre ce am descoperit în sesiunea respectivă şi ce anume putem aplica – atât adulţii, cât şi copiii. Împreună, am explorat ce înseamnă învăţarea dincolo de şcoală şi cât de important este rolul familiei. De asemenea, am văzut că există idei simple prin care poate fi solicitat sprijinul mamelor, al părinţilor (chiar şi al bunicilor), şi că deja acestea sunt aplicate în şcoli.

În multe şcoli, şedinţele cu părinţi sunt formale şi mi se spune că unii părinţi sunt orgolioşi (sau poate doar sensibili la prea multe critici?). Totuşi, ce-am descoperit la întâlnirea noastră este că acele cadre didactice care sunt şi mămici le-ar putea sprijini activ pe doamnele lor diriginte să desfăşoare şi un alt fel de activităţi, mai interactive, unde oamenii să se apropie mai mult. În periplul meu prin ţară, am aflat că sunt şi diriginţi care au reuşit să transforme şedinţele clasice cu părinţii - unde părintele este, de obicei, certat pentru ce face/nu face copilul - în întâlniri prietenoase, interactive. În unele cazuri, părinţii sunt invitaţi la ore sau în timpul săptămânii Şcoala altfel (anul acesta va fi ]ntre 18 şi 22 aprilie) să vorbească, spre exemplu, despre profesia lor. Sunt idei care merită applicate şi multiplicate, pentru că atât profesorii, cât şi părinţii se vor simţi apreciaţi pentru contribuţia lor, iar acest lucru nu poate să aducă decât bucurie în sufletele lor şi, deci, şi în relaţia profesori-elevi-părinţi.

În final, mă înclin în faţa tuturor femeilor care aduc bucurie în viaţa celor din jurul lor cu un zâmbet, cu o vorbă bună, cu blândeţe şi cu generozitate. Sunt recunoscătoare tuturor partenerelor mele din educaţie - din Asociaţia ROI, Coaliţia pentru Educaţie, din alte ONG-uri partenere, din sistem şi din afara lui – pentru paşii mici sau mari pe care reuşim să-I facem. Să ne reamintim reciproc să ne bucurăm de drum!

Mama – partener în educaţie: “Împreună, vom reuşi!”

Mama şi meseria ei! (voluntar)

- asistent medical – demonstraţie, acordarea primului ajutor

- avocat – să cunoaştem Uniunea Europeană

Mama şi pasiunea ei! (împărtăşirea pasiunii)

- demonstraţie – croşetat, tricotat, cusături;

- încondeierea ouălor;

- gastronomie;

Împreună creăm un spaţiu frumos (colaborare)

- amenajarea sălii de clasă;

- realizarea de material didactic;

Colaborarea în activităţi care implică deplasarea grupului (sprijin):