„Mafia“ catedrelor din Blaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum ajungi să predai într-o şcoală vocaţională greco-catolică din Blaj? Doar cu aprobarea mitropolitului. Numai că şi acesta semnează avizele „ca primarul“. Mai mulţi profesori din Blaj se plâng de modul discreţionar în care sunt alese cadrele didactice care predau la Liceul Teologic Greco-catolic „Sfântul Vasile Cel Mare“ din Blaj.

Picătura care a umplut paharul nemulţumiţilor a fost ultimul concurs de ocupare a postului titularizabil de profesor de limba şi literatura română de la această şcoală. „A fost organizat un interviu, la care am participat trei persoane. Cea care a primit avizul din partea Mitropoliei pentru ocuparea postului a fost o profesoară de limbi clasice, Maria Ioica, deşi nu are studiile potrivite pentru ocuparea acestui post. Dacă nu are specializare pentru limba română, nu ar putea preda decât ca suplinitor necalificat.

Am fost anunţată telefonic că sunt a doua în ordinea preferinţelor, după Ioica", a declarat Cristina Turcu, una dintre contracandidatele profesoarei de latină-greacă. Doar că profesoara de latină nu a luat concursul de titularizare, ieşind din examen după ce candidaţii au primit subiectele. Astfel că, în mod logic, ar fi trebuit să urmeze, în ordinea preferinţelor, următoarea clasată, Cristina Turcu, aceasta luând şi nota de titularizare 7,05, cea de-a treia contracandidată având 6,50.

Avizul-minune

Doar că la Liceul Teologic Greco-catolic „Sfântul Vasile Cel Mare" din Blaj, fiind liceu vocaţional teologic, angajările pe post nu se pot face fără ca cel care doreşte locul de muncă să aibă un aviz de la Mitropoliei. "Acest aviz îl dă numai la recomandarea actualei directoare a liceului, Angela Moşneag, care este un fel de inspector confesional, responsabil cu legătura dintre Arhiepiscopie şi Inspectoratul Şcolar", declară Sabina Marinescu, fostă directoare la „Sfântul Vasile Cel Mare". „Acest aviz este prevăzut de un protocol semnat între Ministerul Educaţiei şi Biserica Greco-catolică", explică directoarea Angela Moşneag.

Criterii arbitrare

Aceasta este de părere că şcoala are dreptul să-şi aleagă profesorii care predau acolo. "Criteriul nostru este calitatea", spune directoarea. Ea însă nu a putut explica de ce o profesoară de latină-greacă ar fi mai potrivită pentru postul de limba română, în locul unei absolvente de Litere, specializarea limba şi literatura română. „Cristina Turcu nu are experienţă la catedră, pentru că a lucrat ca educatoare până acum", este de părere Angela Moşneag. Întrebată fiind «cum de o persoană fără studiile necesare are voie să participe la un concurs naţional de titularizare», Angela Moşneag răspunde că „e de competenţa Inspectoratului Şcolar Judeţean pe cine primeşte în concurs".

De partea cealaltă, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Alba se spală pe mâini. "Nu avem ce face în aceste cazuri, nici dacă profesorii respectivi ar lua nota 10. Dacă nu are aviz de la Mitroplie, nu poate fi angajat", a declarat Valeriu Gavriluţ, inspector şcolar zonal.

Semnătura mitropolitului

Componenţa comisiei de evaluare o stabileşte consiliul de administraţie al şcolii, mai precizează directoarea. Potrivit surselor „Adevărul", din cele aproximativ 20 de cadre didactice pe care le are şcoala, doar trei sau patru sunt titulari pe post, restul fiind suplinitori. Toţi aceştia au nevoie, anual, de avizul Mitropoliei. Faptul că directoarea Angela Moşneag este "cheia" angajărilor la Liceul Teologic din Blaj este confirmat şi de fosta directoare, Sabina Marinescu. "Nici nu puteam să merg la arhiepiscopul major fără Angela Moşneag. Ea face recomandările pentru obţinerea avizului", spune Marinescu. Pe de altă parte, reprezentanţii Mitropoliei Blajului spun că decizia aparţine unei comisii, care evaluează profesional viitorii profesori ai liceului. "Noi nu-i mai verificăm încă o dată din punct de vedere profesional. Nu s-a întâmplat ca mitropolitul să respingă o recomandare făcută de comisie, pentru că are încredere în ea", a declarat preotul Adin Pop, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei.

Alţi profesori nemulţumiţi

Cazul Cristinei Turcu nu este unul singular. Mai mulţi profesori care au predat de-a lungul timpului la Liceul „Sfântul Vasile" şi care au fost îndepărtaţi de la catedră se plâng că acordarea avizului respectiv sau a documentului de continuitate pe post ar fi obiect de şantaj. „Am lucrat doi ani şi jumătate acolo. Am predat limba engleză. La un moment dat au presupus cu de la sine putere că nu mai vreau să vin şi anul următor şi nu mi-au mai dat hârtia de continuitate.

Cred că aveau înţelegere cu un alt profesor", a declarat Adrian Solomon. Tot „probleme cu avizul" a avut şi profesoara de geografie Carmen Stan, care a rămas fără catedră în 2008, pentru că nu a primit documentul mult dorit înainte de examenul de titularizare, deşi lucra în şcoală încă din 2000. Deşi reporterul „Adevărul" a expus Angelei Moşneag cele două cazuri, aceasta nu le-a comentat.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite