Lotul olimpic al României a câştigat trei premii la Olimpiada Internaţională de Biologie 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O medalie de argint, una de bronz şi o menţiune au câştigat elevii români participanţi la Olimpiada Internaţională de Biologie ce avut loc în Anglia, în perioada 23 - 30 iulie, informează Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Potrivit MEN, medalia de argint i-a revenit lui Rareş Streza, elev la Colegiul Naţional 'Emil Racoviţă' din Cluj-Napoca, medalia de bronz a fost câştigată de Gabriel Vlad Sîmbotin e la Liceul Teoretic 'Mihail Kogălniceanu' din Vaslui, iar menţiunea a fost obţiunută de George Maier, elev la Liceul Teoretic 'Avram Iancu" din Cluj-Napoca.

Din echipa României a făcut parte şi Alexandru Adam — Colegiul Naţional 'Emil Racoviţă' din Iaşi.

Lotul olimpic a fost însoţit şi coordonat de Georgiana Duţă-Cornescu, profesor, Facultatea de Biologie — Universitatea Bucureşti şi Adelhaida Kerekes, profesor, inspector ISJ Cluj.

România participă la Olimpiada Internaţională de Biologie din 1997, olimpicii români fiind o prezenţă constantă pe lista medaliaţilor. Ediţia din acest an a reunit peste 260 de concurenţi din 68 de ţări.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite