UPDATE Liviu Pop: Programele şcolare pentru clasele V-VIII au fost aprobate de guvernul tehnocrat. Ce spune ministrul Educaţiei despre greutatea ghiozdanelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, marţi, că programele şcolare pentru clasele V-VIII şi tot ce înseamnă plan-cadru pentru învăţământul gimnazial au fost aprobate anul trecut, în aprilie, de către guvernul tehnocrat, adăugând că, în ceea ce priveşte manualul de Educaţie fizică şi sport, au fost semnate contractele, neexistând contestaţii, iar cele trei variante de manuale sunt deja publice în format electronic.

UPDATE Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, marţi, că ministerul va continua procesul de debirocratizare a învăţământului astfel încât toate documentele pentru gradaţiile de merit, evaluarea naţională şi bacalaureat vor fi digitalizate. Lucrările vor fi corectate de pe calculator de către evaluator, care va sta acasă sau la centrul de corectură, dacă acasă nu are calculator.

„Toate documentele pentru gradaţiile de merit vor fi digitalizate. Toate documentele pentru evaluarea naţională şi examenul de bacalaureat vor fi digitalizate. Lucrările se vor corecta de pe calculator de evaluatorul care va sta acasă sau la centrul de corectură, dacă acasă nu are calculator", a spus Liviu Pop.

Catalog electronic pentru note şi absenţe în cel mult doi ani

Ministerul intenţionează să introducă în şcoli, în cel mult doi ani, catalogul electronic în care vor fi trecute toate absenţele şi toate notele, iar părinţii vor primi situaţia în timp real. În plus, Pop afirmă că toate şcolile din ţară vor fi conectate la internet, existând fonduri pentru aceste proiecte.

„Prin Programul de guvernare, avem şi acel catalog electronic. În maxim doi ani de zile, toate absenţele şi toate notele le va primi fiecare părinte în timp real. Vor fi încărcate pe platformă, va fi progresul elevului (…) sunt elemente care, până la urmă, vor contribui la creşterea calităţii actului de educaţie” a declarat Liviu Pop, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia.

Liviu Pop: „Greutatea ghiozdanului este dată de materialele auxiliare“

În cadrul aceluiaşi eveniment, ministrul Educaţiei, a afirmat că greutatea enormă a ghiozdanului elevilor români, pe care o reclamă unele asociaţii, nu este dată de manual, ci de auxiliarele pe care profesorii şi părinţii le comandă la începutul fiecărui an şcolar. El susţine că pentru noul an şcolar ar trebui „auxiliare un pic mai uşoare”.

Reacţie la declaraţia premierului, care a spus că manualele de Sport sunt o „glumă“

 Întrebat ce părere are despre reacţia premierului Mihai Tudose dintr-o emisiune televizată cu privire la manualele şcolare, Liviu Pop a spus că a avut o discuţie cu şeful Executivului înainte de acea emisiune, însă nu a dorit să dezvăluie subiectele abordate.

„Am discutat cu premierul, recunosc, înainte de emisiune. Programele şcolare pentru clasele V-VIII au fost aprobate anul trecut, ca să închidem acest subiect. În aprilie anul trecut, guvernul technocrat a aprobat tot ce înseamnă plan cadru pentru învăţământul gimnazial. Asta ca să clarificăm subiectul legat de Istorie şi istoria românilor pentru clasa a VIII-a. Noi, anul acesta, din ianuarie, am lucrat pe programele şcolare“, a spus Pop.

El a adăugat că manualul şcolar este un drept al elevului, iar Articolul 69, alineatul 4, din Legea educaţiei naţionale specifică faptul că elevul beneficiază de manuale gratuite, indiferent că este în învăţămîntul de stat, privat sau este în zona minorităţilor.

Ministrul Educaţiei despre edituri: „Interesul lor este unul economic sau unul pentru elevi?“

„Pentru acest fapt, licitaţia care a fost începută în momentul în care am preluat eu mandatul a continuat. Orice modificare a regulii în timpul jocului poate duce la anularea licitaţiei, lucru pe care eu nu mi-l doresc şi niciun coleg din zona ministerului nu îşi doreşte. A veni în detaliu pe acea disciplină trebuie să avem manuale sau nu, cred că este imposibil acum să ne pronunţăm pentru că, aşa cum am spus-o, articolul din lege este foarte clar. E obligaţia statului să asigure manuale pentru toţi copiii. Am auzit diverse comentarii în spaţiul public. Nu vreau să le comentez deocamdată. Cu siguranţă, după 7 august, respectiv 10 august, că sunt două etape în perioada evaluărilor manualelor, după această perioadă voi comenta şi eu public lucrul acesta legat de toate acuzele pe care unele edituri am înţeles că le-au făcut la nivelul ministerului şi o să-i întreb foarte frumos pe aceşti editori: «Interesul lor este unul economic sau unul pentru elevi?» Pentru că avem zeci de discipline la care nu avem încă manuale, iar lucrul acesta trebuia să-l facă editurile, inclusiv Editura Didactică şi Pedagogică, care este în coordonarea Ministerului Educaţiei. Este un drept al elevului şi atâta timp cât acest drept este în lege, eu, ca ministru, nu fac altceva decât să respect dreptul elevului la educaţie“, a mai spus ministrul.

Întrebat ce se întâmplă cu manualul de Educaţie fizică şi sport, Liviu Pop a răspuns că au fost semnate contractele, nefiind contestaţii, iar cele trei variante de manuale sunt deja publice, în format electronic, şcolile putând să le comande.

„Acest manual este aprobat, sunt semnate contractele nefiind contestaţii la Educaţie fizică şi sport, cele trei manuale deja sunt publice, sunt în format electronic, şcolile le pot comanda, pentru că, repet, nu putem încălca un drpt al elevului“, a mai spus Liviu Pop.

Ministrul Educaţiei participă, marţi, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia la o conferinţă internaţională de Matematică.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite