Legea 652/2018 privind reducerea numărului de ore la gimnaziu, la vot final în Senat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am mai scris despre această situaţie inacceptabilă. Elevi de 11-13 ani obligaţi să înveţe la şcoală 34-36 de ore pe săptămână, plus temele de acasă încă 2-3 ore pe zi. Legea care prevedea reducerea numărului de ore la 20 de ore la primar, la 25 de ore pentru gimnaziu şi la 30 de ore pentru liceu,  intră azi la vot final în Senat.

Dincolo de toate comentariile privind implementarea acestei legi încă din anul şcolar 2019-2020, în primul rând trebuie avute în vedere sănătatea psihică şi fizică a elevilor.

Articolul precedent aici

Aberaţiile Planului Cadru din învăţământ nu mai pot continua

Iată cum descria un medic neurolog situaţie fetiţei sale.

Fiica mea, elevă în clasa a V-a , petrece pe scaun 12-13 ore (6 la scoala- în bănci neergonomice, 3 dimineaţa înainte de şcoală şi încă 2-3 seara, până la 10) , altfel nu termină temele. Ghiozdanul are între 5-7 kg ( ea are 27 kg). Nu are timp de activităţi recreative sau vocaţionale.  Plânge că urăşte şcoala. Psihiatrul de copii a diagnosticat-o cu "Tulburare anxioasă generalizată cu atacuri de panică" cu recomandare de terapie medicamentoasă şi psihoterapie!” 

Este descrierea unui medic, care ştie ce vorbeşte. Sunt zeci, sute de mii de alte cazuri, în aceeaşi situaţie. Ca instinct de conservare,  elevii abandonează şcoala, sau chiulesc de la ore. Multe ore nici nu se fac, pentru că elevii nu sunt în clase. Dar profesorii încasează, bine mersi, salariile pentru ore neefectuate.

Preşedintele Iohannis a respins  legea şi a retrimis-o parlamentului. Dacă trece de Senat, urmează promulgarea şi  nu mai există nicio scuză pentru ca ministerul Educaţiei să nu treacă imediat la aplicarea legii apărută în M. Of.

N-am văzut nicio reacţie din parte ministerului Sănătăţii, a dnei ministru Pintea, asupra unei probleme care afectează viaţa şi sănătatea a sute de mii de elevi. De la dna premier Dăncilă nu mai am pretenţii, este ocupată cu alte probleme.

În articolul precedent am propus şi o soluţie pe care o repet aici. Soluţia poate fi adoptată prin OUG, şi rezolvă, măcar temporar, problemele care afectează sănătatea copiilor noştri.

  • Trunchiul comun (TC) se reduce la 25 de ore la clasele V-VIII, prin trecerea unor ore din TC la Curriculum la dispoziţia şcolii (CDŞ),  astfel: câte o oră de la Limba şi literatura română (rămân 3 în loc de 4 ore), de la Matematică (rămân 3 în loc de 4 ore), de la fizică (rămâne 1 oră în loc de 2), câte o oră de la arte, geografie şi istorie, astfel încât în final TC să nu depăşească 25 de ore.
  • Obligatorii pentru elevi sunt doar orele din TC.  
  • În funcţie de preferinţele şi cerinţele elevilor, profesorii alcătuiesc grupe de 8-12 elevi, pe care îi pregătesc la disciplinele sau activităţile  cerute în mod expres  de aceştia, prin cerere scrisă a părinţilor,   la început de an şcolar. Aceste ore intră în norma didactică şi se plătesc de către şcoală. Se amplifică astfel instruirea personalizată a elevilor.  
  • Programa şcolară se presupune a fi pe trei nivele: minimă, medie şi de aprofundare. Profesorii decid şi apreciază diferenţele dintre cele trei nivele,  ce anume vor preda la o anumită clasă, astfel încât să asigure promovarea la Evaluarea Naţională.  
  • Nu se acceptă presiuni asupra elevilor pentru completarea normelor didatice. Dacă un profesor nu reuşeşte să trezească interesul elevilor pentru temele propuse, sau nu doreşte să preia temele propuse de elevi, rămâne cu normă incompletă.  
  • Consiliile de Administraţie şi Comitetele de părinţi pe şcoală supraveghează derularea acestor activităţi şi decid sancţionarea profesorilor care nu se supun prevederilor acestui Ordin de ministru.

Nu există argumente că nu se poate face un astfel de transfer, care duce la eliminarea supraîncărcării elevilor şi la o învăţare personalizată.  Fiecare elev poate alege să facă orele din CDŞ care-i plac, şi doar în măsura în care nu-l suprasolicită sau îi periclitează sănătatea.

Să asigurăm catedre pentru toate cadrele didactice, cu preţul sacrificării sănătăţii şi siguranţei fizice şi psihice a elevilor, nu este în orice caz o soluţie. Sper ca toţi oamenii normali la cap din învăţământ să înţeleagă acest lucru.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite