La ce ar fi bună o lege a manualului şcolar?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Liviu Pop anunţă că săptămâna viitoare va prezenta în guvern proiectul Legii Manualului Şcolar, pe care îl şi publică pe pagina sa de Facebook. Trecem peste locul ciudat în care dl. ministru înţelege să-şi prezinte proiectele de lege şi încercăm să înţelegem care este logica iniţierii acestui proiect de lege.

În centrul proiectului de lege stă conceptul „manual şcolar de bază, proprietatea Ministerului Educaţiei, bun de interes public şi, probabil, singurul pentru care ministerul va asigura distribuirea gratuită în şcoli.

În afara manualelor de bază se pot utiliza şi alte manuale, în regimul prevăzut la art 12.

Art. 12. (1) În toate unităţile de învăţământ preuniversitar se utilizează manuale şcolare aprobate de către Ministerul Educaţiei Naţionale.

​(2) Regimul manualelor şcolare, altele decât manualele şcolare de bază, se reglementează prin metodologie elaborată de Ministerul Educaţiei Naţionale în termen de 30 de zile de la aprobarea prezentei legi.

​(3) În procesul instructiv-educativ pot fi utilizate şi alternative la manualul şcolar de bază, aprobate în baza prevederilor alin.(2).

Dacă toate manualele, fie ele de bază sau alternative, sunt aprobate de către Ministerul Educaţiei Naţionale, care să fie motivul ca unele să fie mai cu moţ, anume manualele şcolare de bază? Răspunsul e clar. Doar acestea vor fi finanţate de la buget, cine doreşte manuale alternative să scoată bani din buzunar! (Art. 4 (d) principiul eficienţei – în baza căruia se urmăreşte obţinerea de rezultate educaţionale maxime, prin gestionarea resurselor existente)

De ce este rea soluţia aceasta?

Pentru că o singură variantă de manual, fie el şi manual şcolar de bază, nu poate satisface varietatea de cerinţe pedagogice şi educaţionale necesare diferitelor colective de elevi.

Pretenţia conţinută în art. 2 este absurdă.

a) manual şcolar de bază - bun de interes public, principalul instrument de lucru al elevului şi reflectă lectura personalizată a programei aferente disciplinelor din trunchiul comun, realizată de echipele de autori, potrivit diverselor contexte de învăţare şi grupuri-ţintă.

Un singur manual nu are cum să acopere diversele contexte de învăţare şi grupuri ţintă. Ca şi pretenţia de la art. 3, „manualul reprezintă o resursă de învăţare, care răspunde diferitelor interese, nevoi, ritmuri şi stiluri de învăţare, aceste presupuneri sunt cu totul nefondate.

Şi aici ajungem la necesitatea mai multor variante de manual. Contextele economice, sociale, culturale, comunităţile educaţionale sunt atât de diferite între ele, încât un singur manual nu are cum să acopere toată această diversitate de situaţii.

Există comunităţi refractare la educaţie, unele mai sărace şi altele mai bogate, unele cu acces la internet, altele fără acces, unele cu tradiţii culturale şi religioase specifice, cu părinţi educaţi, altele cu părinţi fără prea multă carte, etc. Cine crede că toată această varietate de situaţii poate fi împăcată cu un singur manual, cel de bază, se înşeală amarnic.

Şi alte intenţii ale legii sunt neclare

Art. 6. Ministerul Educaţiei Naţionale achiziţionează conceptul, conţinutul manualului şcolar de bază de la autori/grupuri de autori. Drepturile de proprietate intelectuală vor fi cesionate exclusiv, pe perioadă nedeterminată, către Ministerul Educaţiei Naţionale.

Nu ştiu exact dacă Legea Dreptului de Autor permite un astfel de aranjament dar nici nu văd mulţi autori înghesuindu-se să-şi cesioneze drepturile de proprietate, pe durata nedeterminată, unui minister, fie el şi al Educaţiei.

Art. 5. Elaborarea manualelor şcolare de bază se realizează de către autori/grupuri de autori, în urma unor selecţii de manuscrise prin proceduri transparente, aprobate prin Ordin al Ministrului Educaţiei Naţionale, în vederea asigurării calităţii ştiinţifice.

Art. 7. Evaluarea manuscriselor autorilor/grupurilor de autori se organizează de către Ministerul Educaţiei Naţionale prin Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, în baza unei proceduri aprobate prin Ordin al Ministrului Educaţiei Naţionale.

Şi până acum, evaluarea şi aprobarea manualelor şcolare se făcea tot în cadrul Ministerului Educaţiei. Ce a ieşit, am văzut în articolul referitor la manualul de biologie de clasa a V-a. De ce am crede că în viitor va fi altfel, în plus cu restricţia că şcolile nu vor avea de unde să aleagă un manual, pe banii statului, altul decât manualul de bază. Care poate fi la fel de prost precum cel de biologie de la clasa a V-a.

În concluzie

Actuala guvernare şi ministrul Liviu Pop doresc să monopolizeze elaborarea şi editarea manualelor şcolare, sub pretextul absenţei fondurilor necesare achiziţionării lor. Ar putea fi şi acesta un argument, dar contraargumentele sunt mult mai multe şi mai tari.

  • Doar competiţia generează calitate, monopolul de stat este premiza, chiar garanţia  proastei calităţi.
  • Un singur manual nu poate asigura diversitatea împrejurărilor şi situaţiilor în care se derulează procesele educaţionale.
  • Profesorii rămân fără libertatea de a alege acele manuale şi materiale care se potrivesc caracteristicilor comunităţilor în care lucrează.

Ideea aceasta, că doar statul ştie şi face ce trebuie pentru copii şi şcoli este de sorginte comunistă. Speram să fi renunţat la filosofia comunistă în materie de educaţie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite