Interese financiare vs dreptul la educaţie  -  În acest an elevii nu vor avea nici măcar jumătate din numărul manualelor şcolare de care au beneficiat în 2018

Interese financiare vs dreptul la educaţie  -  În acest an elevii nu vor avea nici măcar jumătate din numărul manualelor şcolare de care au beneficiat în 2018

Modalitatea de elaborare a manualelor şcolare în anul 2018 a făcut să curgă multă cerneală şi a generat dezbateri intense pe multe posturi de televiziune.


Disputele dintre Editura Didactică şi Pedagogică, instituţia de stat investită anul trecut cu autoritatea de editare şi tipărire a manualelor şcolare şi editurile private au generat multe pasiuni, numeroşi specialişti în domeniul educaţiei exprimându-şi puncte de vedere diferite pe acest subiect, de la bine-cunoscuta sintagmă a manualului unic şi identificarea unor erori apărute pe parcursul elaborării şi editării manualelor, până la concluzia că anul 2018 a fost unul dintre puţinii ani în care elevii au avut, pe băncile şcolii, manuale şcolare in timp util.

Trecerea unui an de zile de la acel moment, dar şi schimbarea paradigmei în care se editează şi tipăresc acum manualele şcolare ne-a determinat să facem o scurtă evaluare a situaţiei din prezent. Acesta este un prim demers, urmând să solicităm instituţiilor care se ocupă de subiect puncte de vedere care să constituie obiectul unor noi evaluări, mai aprofundate. 
 
Principalul indicator avut în vedere în evaluarea de faţă se referă la numărul de manuale pe care statul român a reuşit să-l asigure elevilor din ciclul primar şi gimnazial. Astfel, în anul 2019, elevii din ţara noastră au beneficiat de 119 manuale noi, mare parte dintre acestea aflate pe băncile şcolii chiar de la debutul anului şcolar. E adevărat că, în câteva situaţii, au fost identificate unele erori în editarea lor, erori ce au fost însă remediate de EDP, manualele fiind ulterior retipărite. Anul 2019 nu pare unul deloc mai bun decât 2018, în condiţiile în care la singura licitaţie desfăşurată până în prezent au fost ofertate 53 de manuale (practic sub 50% din numărul manualelor din 2018!), iar pentru restul de manuale neofertate (în jur de 150 de titluri) fiind posibilă organizarea unei noi licitaţii abia după ce finalizează cea care este în curs. Cu alte cuvinte, anul 2019 se dovedeşte a fi, cel mai probabil, unul problematic dacă nu dezastruos în ceea ce priveşte capacitatea statului român de a asigura elevilor condiţiile de bază pentru un învăţământ de calitate. 
 
De ce s-a ajuns în această situaţie? 
 
Din punct de vedere procedural, în anul şcolar 2019-2020 asigurarea editării şi tipăririi manualelor şcolare se realizează în baza prevederilor Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 3103 din 28.01.2019 privind regimul manualelor şcolare. Principala prevedere a actului normativ se referă la posibilitatea ca editurile, private sau de stat, să poată depune oferte pentru realizarea acestor manuale, concurenţa şi interesele financiare generând, cum era de aşteptat, apariţia contestaţiilor care tergiversează considerabil procesul de editare şi tipărire a manualelor şcolare. 
 
Licitaţia pentru realizarea manualelor a fost demarată în data de 19.03.2019, iar termenul de finalizare şi depunere a proiectelor de manuale a fost restrâns până la data de 22.04.2019, astfel încât editurile au avut la dispoziţie circa o lună de zile să prezinte ofertele de manuale. Mai mulţi specialişti în domeniul educaţiei au reclamat faptul că acest interval de timp este unul mult prea scurt pentru ca o editură să realizeze un manual de calitate. La licitaţie s-au înscris 21 de edituri, evaluarea realizată prin intermediul specialiştilor din CNEE fiind finalizată în 18 iunie. Termenul de depunere a contestaţiilor la Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a fost 24 iunie, în total fiind înregistrate 37 de contestaţii. Din acest moment lucrurile se complică. Urmează soluţionarea contestaţiilor şi, în funcţie de decizia dată, o nouă evaluare a manualelor...ulterior editurile având posibilitatea contestării noilor rezultate ajungându-se astfel, cel mai probabil, la depăşirea debutului anului şcolar. 
 
La prima vedere pare un non-sens că 21 de edituri au reuşit performanţa negativă de a oferta sub 50% din numărul de titluri care au fost ofertate de o singură editură anul trecut – EDP. Explicaţia este una cât se poate de simplă şi are la bază, nu interesul elevilor şi grija pentru sistemul de educaţie din România ci...evident....interesul financiar. După cum este firesc într-o economie de piaţă liberă, editurile private nu sunt interesate, niciodată, să oferteze cât mai multe titluri, ci exclusiv pe acelea care aduc un profit sigur şi de o anumită consistenţă, astfel încât din punct de vedere strict economic gestul este unul explicabil. Ne întrebăm însă cât de dificil a fost pentru factorii de decizie din Ministerul Educaţiei Naţionale să anticipeze o asemenea situaţie...situaţie care a blocat, de altfel, de peste 5 ani capacitatea sistemului de educaţie din România să livreze elevilor manuale adaptate prezentului. Singura situaţie când statul s-a achitat de această datorie constituţională a fost anul 2018, în care elevii au avut un număr consistent de manuale, aspect recunoscut de marea majoritate a celor care lucrează în sistemul educaţional din România. 
 
După cum am precizat mai sus, articolul reprezintă o primă evaluare, echivalentă cu tragerea unui semnal de alarmă în privinţa probabilităţii inexistenţei manualelor şcolare la începutul anului şcolar 2019-2020 pe băncile elevilor. Subiectul va rămâne în atenţia noastră, urmând să solicităm puncte de vedere pe această temă Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, Ministerului Educaţiei Naţionale, Editurii Didactice şi Pedagogice şi, desigur, editurilor private.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: