Explicaţie

Acesta este cel de-al cincelea material dintr-o serie de şase articole pe tema homosexualităţii şi a locului său în societate. Primele trei articole v-au prezentat poveştile de viaţă a trei cupluri gay americane (două cupluri de femei şi un cuplu de bărbaţi, fiecare cu cel puţin câte un copil) şi a doi tineri crescuţi de către părinţi de acelaşi sex. Cel de-al patrulea material a trecut în revistă rezultatele studiilor ştiinţifice pe tema viabilităţii familiilor gay. Ultimul material vă va prezenta doi pastori creştini americani care nu consideră homosexualitatea a fi un păcat.

Intervievaţii

Sara Barber-Just a fost angajată de către Liceul Amherst (Massachusetts) ca profesoară de engleză în 1998. Iniţial, a predat câteva cursuri generale de literatură americană şi britanică. Câţiva ani mai târziu, s-a hotărât să se înscrie la un program de Master la Goddard College în Vermont. Şi-a început studiile acolo cu o analiză extinsă a problemelor cu care se confruntau la acea vreme în America profesorii, elevii şi studenţii gay. “Aveau rate ridicate de suicid,” povesteşte Barber-Just. “În majoritatea statelor, profesorii se temeau să-şi declare deschis orientarea sexuală. În multe state, profesorii puteau fi daţi afară, din punct de vedere legal, dacă spuneau că sunt gay. Era un climat [profesional] groaznic, plin de violenţă anti-gay”. Senzibilizată de rezultatele acestei analize, Barber-Just s-a hotărât să se concentreze pe elaborarea unui plan de curs liceal de literatură gay. [În Statele Unite, multe licee funcţionează după un model similar universităţilor – programa şcolară este relativ flexibilă, iar profesorii au posibilitatea de a preda cursuri create în totalitate de către ei înşişi.]

David Bergman este profesor de engleză la Towson University (Maryland, în apropiere de oraşul Baltimore) de mai bine de 30 de ani. Este unul dintre fondatorii Facultăţii de Studii Culturale, precum şi a specializării de Studii LGBT – prima de acest fel din Maryland. Publică articole de critică literară şi antologii de literatură gay încă din anii ‘80. La început, povesteşte profesorul, colegii lui au fost surprinşi să afle că îndrăzneşte să scrie la modul explicit despre autori gay. Până atunci, deşi profesorii de literatură americană predau operele unor autori gay, evitau pe cât posibil romanele şi poeziile în care era clar vorba de persoane sau sentimente de factură gay. Walt Whitman, de exemplu, era predat peste tot, iar influenţa sa asupra altor poeţi americani era discutată pe larg. Însă influenţa sa însemnată asupra scriitorilor şi poeţilor gay era trecută sub tăcere. (Bergman îl invocă în acelaşi fel şi pe Shakespeare căruia nu i se cunoaşte cu certitudine orientarea sexuală dar care a scris o serie de sonete de dragoste adresate, se pare, unui bărbat).

De ce să predai un asemenea curs?

Întrebaţi care este logica unui curs de literatură în care sunt predate doar opere ale căror autori sau subiecte au o oarecare legătură cu homosexualitatea, atât Barber-Just cât şi Bergman au avut acelaşi răspuns: pentru că literatura universală este un subiect prea mare pentru a fi aprofundat într-un singur curs, iar dacă e să predai câte-un “sector” literar cât de cât omogen per curs (cum ar fi “literatura română din perioada interbelică”), de ce n-ai preda şi un curs dedicat literaturii gay? Acest răspuns se bazează, binenţeles, pe presupunerea că literatura gay este într-adevăr cât de cât omogenă, ceea ce, la rândul său, presupune existenţa unei “culturi gay”. Barber-Just spune că o asemenea cultură poate cu siguranţă fi identificată în America ultimilor 40 de ani, iar istoria sa poate fi împărţită în două faze majore: înainte şi după momentul Stonewall din 1969. Discriminarea persoanelor gay atât la nivel individual cât şi la nivel instituţional, criza SIDA, asasinarea unor oameni care acum sunt consideraţi a fi adevăraţi martiri în lupta pentru egalitate a persoanelor gay şi mulţi alţi factori au dus la crearea unei culturi gay americane care beneficiază acum de o conştiinţă proprie de grup, de o politică proprie, de o artă proprie şi de o estetică proprie. Aşadar, oarecum paradoxal, înseşi eforturile de a le refuza persoanelor gay dreptul de a se căsători, de a-şi manifesta afecţiunea pentru partener în public şi de a vorbi despre relaţiile şi sexualitatea lor în acelaşi mod în care vorbesc heterosexualii despre ale lor au avut un rol hotărâtor în cristalizarea unei culturi gay distincte.

David Bergman spune că s-a înhămat la crearea unei specializări de Studii LGBT pentru că fiecare dintre studenţii săi va interacţiona la moment dat cu persoane gay şi ar fi bine să aibă nişte minime cunoştiinţe despre mediul politic şi sociocultural în care trăiesc persoanele gay din America. “La urma urmei, acesta este şi scopul educaţiei, să te ajute să relaţionezi cu lumea din jurul tău de pe o poziţie de cunoaştere” spune profesorul. Un curs de literatură ca cel predat de Bergman nu se adresează doar studenţilor heterosexuali, ci şi celor gay, chiar dacă acestora din urmă nu trebuie să li se explice prea mult care sunt asemănările şi diferenţele dintre cuplurile gay şi cele hetero. “Studenţii gay au ocazia de a vedea că se înscriu într-o istorie lungă. Când mi-am afirmat eu identitatea gay, puteai uşor crede că eşti singura persoană din lume care e gay. Dar în ziua de azi, când homosexualitatea este frecvent discutată, iar filmele şi show-urile de televiziune au personaje gay, ţi-ar fi imposibil să crezi că eşti singurul. Dar s-ar putea totuşi să nu ştii că există o lungă tradiţie [a culturii gay]”.

Barber-Just îşi aminteşte de un elev care provenea dintr-o familie de imigranţi vietnamezi care nu vedeau homosexualitatea cu ochi buni. “Îmi zice ‘Părinţii mei nu ştiu că m-am înscris la acest curs. […] Nu le-am spus. N-am curajul să discut pe subiectul acesta cu ei’” povesteşte profesoara. “Dar  [acum] el are acces la această informaţie. Iar tinerii care au acces la această informaţie împing lucrurile înainte. Ei vor fi afectaţi de aceste lucruri. Unul dintre aceşti tineri va avea la moment dat un copil gay sau va avea un prieten [gay]. Se vor găsi într-o situaţie în care această informaţie le va fi de folos – îi va face mai toleranţi”.

“Faceţi propagandă gay”

Anticipând unele comentarii care vor veni negreşit la acest articol (aşa cum au venit la fiecare dintre materialele precedente din această serie), i-am întrebat pe cei doi profesori cum răspund la acuzaţia de “propagandă gay”. “Literatura are putere, dar nu are chiar atâta putere. Cineva care citeşte o carte [cu subiect gay] nu se va ‘converti’ la homosexualitate. […] N-am întâlnit niciodată pe cineva care era la început heterosexual şi apoi a devenit gay pentru că a citit o carte. Am întâlnit însă oameni care aveau sentimente confuze în legătură cu propria lor sexualitate şi pe care literatura i-a ajutat să-şi pună ordine în acele sentimente” spune Bergman.

“Eu cred că propagandă e atunci când le ceri oamenilor să creadă neapărat în ceva” spune Barber-Just. “Eu cred în a da oamenilor posibilitatea de a-şi exprima un dubiu, de a pune întrebări şi de nu fi de-acord cu tine. […] Acest curs este opţional şi elevii au nevoie de permisiunea [scrisă] a părinţilor pentru a-l lua. Nu este diferit de oricare alt curs de literatură americană. [Elevii] nu trebuie să vină la curs sprijinând deja drepturile persoanelor gay şi nici nu trebuie să plece [cu această convingere]. Am avut elevi care erau creştini baptişti foarte conservatori care au luat acest curs […]. Am avut odată o elevă care, la sfârşitul cursului, mi-a spus ‘Tot cred că e un lucru greşit, dar mulţumesc pentru educaţie. […] Eu cred că a fost modul ei de a se rămâne în ambele lumi. Cred că a înţeles totuşi multe lucruri de-a lungul acestui curs, dar nu era pregătită să spună ‘Nu cred în tot ce m-au învăţat părinţii mei’. […] Oamenii au dreptul să primească informaţii de la toate părţile implicate. Nici eu nu sunt de-acord cu unele lucruri, însă am învăţat multe de la oameni care aveau o altă perspectivă decât mine. Şi chiar dacă nu mi-am schimbat convingerile, măcar am aflat ceva nou” spune Barber-Just.

Profesoara îşi aduce aminte de un alt caz relevant în această privinţă care a amuzat-o în aceeaşi măsură în care a şi întristat-o. “Prin 2001, am avut o elevă care obişnuia să vină la mine în clasă după programul şcolar şi-mi punea tot felul de întrebări. A urmat după aceea cursul de literatură gay. […] Până la urmă şi-a afirmat public identitatea gay. Părinţii ei ştiau că ei îi plăcea de mine ca profesor şi i-au spus, ‘E vina acelei femei. Din cauza ei eşti gay, nu?’ Ea le-a zis ‘Nu, nu e vina ei’. Ei, anul acesta, la 12 ani de atunci, se va căsători cu o femeie. […] Acum realizează şi ei că nu e vina mea. La momentul respectiv, eram o ţintă convenabilă. [Eleva aceea] s-a simţit doar un pic mai bine în liceu ştiind că sunt şi eu pe-acolo” spune profesoara.

Cine ia un asemenea curs

Prima dată când a predat un curs de literatură gay, acum 12 ani, Barber-Just a avut doar 10 elevi. Cursul era experimental şi opţional, iar profesoara nici măcar nu era plătită pentru el. Din spusele ei, era primul curs de acest fel la nivel de liceu în întreaga ţară şi nimeni nu ştia cum vor reacţiona elevii la propunerea de a citi opere literare despre ethosul gay. Reacţia a fost una pozitivă, iar doi ani mai târziu comisia curiculară a liceului a aprobat o versiune extinsă şi permanentă a cursului-pilot. La ora actuală, cursul este urmat de aproximativ 150 de elevi în fiecare an, ceea ce reprezintă ceva mai mult de un sfert din numărul elevilor de clasa a XII-a care învaţă la Liceul Amherst. Conform lui Barber-Just, majoritatea elevilor care aleg să ia cursul său sunt heterosexuali. “De obicei am cam 26 de elevi şi unul sau doi se declară gay la modul explicit. Câteodată n-am niciunul, însă aflu că cineva este gay din eseurile pe care le scrie la curs. Nu trebuie s-o facă, binenţeles, însă pot, dacă vor.”

“Majoritatea au o rudă care este gay. […] Aproape toţi cunosc pe cineva de care le place mult şi care este gay. Unii dintre ei au două mame. Unii sunt gay ei înşişi, iar pe alţii îi interesează cultura gay pentru că le place mult de-un personaj gay dintr-un show TV. […] În ultimii ani, mass-media americane au dat multă atenţie chestiunii drepturilor civile ale persoanelor gay. În trecut, elevii nu ştiau prea multe despre acest subiect şi nici nu-i interesa. Acum […] au o optică ceva mai politică decât aveau mai demult. Îmi spun ‘E stupid că perechile gay nu se pot căsători legal încă peste tot în această ţară!’. […] Dar vin totuşi cu informaţii eronate şi judecăţi de valoare pe care ajung apoi să le reevalueze de-a lungul cursului. În orişice punct s-ar afla cineva, mai are destulă distanţă de parcurs şi eu îi dau libertatea s-o facă în propriul său ritm”.

“Anul acesta, am avut o clasă în care probabil mai bine de o treime dintre elevi erau de culoare sau evrei. Şi aceştia au făcut tot felul de legături interesante între identitatea lor rasială [şi cea sexuală]. Am avut o mare dezbatere la moment dat pentru că unii voiau să compare una cu alta, iar alţii spuneau că n-ar trebui să facem astfel de comparaţii… În orice caz, am ajuns să reflectăm serios la cât de complexe sunt toate aceste aspecte ale identităţii noastre. […] Am ajuns să purtăm o discuţie foarte interesantă şi despre factorii biologici” povesteşte Barber-Just.

Şi David Bergman se declară mulţumit de receptivitatea studenţilor săi la ideile care se discută la cursul său. “În cursul de literatură gay pe care-l predau acum, cam jumătate dintre studenţi sunt heterosexuali (aproape toate sunt femei), iar restul sunt gay. E incredibil cât de puţine diferenţe există între studenţi. Cred că în America din ziua de azi, oamenii înţeleg că problemele sunt aceleaşi pentru toată lumea, indiferent de orientarea sexuală. […] Cum căsătoriile [între heterosexuali] se termină frecvent cu un divorţ, nu se mai prea poate face o distincţie între viaţa singuratică şi lipsită de iubire a homosexualului şi viaţa stabilă şi plină de căldură a heterosexualului. Aşa că oamenii se înţeleg unul pe altul mai bine acum” spune profesorul.

Ce se citeşte într-un curs de liceu de literatură gay

Unii dintre autorii studiaţi de elevii de clasele XI şi XII care iau cursurile lui Barber-Just s-au autoidentificat, la moment dat, ca fiind gay, pe când alţii – în special cei care au trăit înainte de a doua jumătate a secolului 20 – nu au oferit niciodată detalii în legătură cu orientarea lor sexuală, în ciuda temelor gay mai mult sau mai puţin explicite din propria operă literară. “Prima carte pe care o citim este scrisă de către Willa Cather” spune profesoara. “E un bun exemplu de subtext gay. [La început,] citind cartea, ai spune că este povestea unei triste iubiri heterosexuale – a unui tânăr îndrăgostit de o femeie care nu-l iubeşte înapoi. [Însă analizând întreaga sa operă], realizezi mai apoi că aproape fiecare carte pe care a scris-o Willa Cather are un protagonist care are un nume masculine şi unele caracteristici masculine dar care poate fi “citit” ca fiind de fapt o femeie deghizată. Este o carte foarte interesantă pentru că îţi arată cum au putut autorii gay să scrie romane de dragoste [fără a mărturisi că ei înşişi sunt gay]”.

“Ne uităm apoi la cum au reuşit Oscar Wilde şi Walt Whitman şi Eleanor Roosevelt [despre care se spune că ar fi fost bisexuală – n.red.] să facă acelaşi lucru în jurnalele, poeziile şi romanele lor. [Apoi citim] Camera lui Giovanni de James Baldwin în care se vorbeşte explicit despre cât de dificil era să fii gay în anii ‘50 în Paris şi în America – toată acea durere şi depresie şi chiar gânduri de sinucidere resimţite de către persoanele gay care trăiesc într-o societate care nu-i acceptă. Apoi [citim] Rubyfruit Jungle de Rita Mae Brown. Acţiunea se petrece prin anii ‘60 şi ’70 şi e vorba de mişcarea feministă şi de cea pentru drepturile persoanelor gay, iar protagonista este o feministă care îşi declară deschis identitatea de lesbiană”.

“[Apoi] citim Orele lui Michael Cunningham […] în care e vorba de trei femei şi întâmplările prin care trec ele – unele dintre ele homoerotice. […] Dar cartea nu e deloc despre asta [homosexualitate – n.red.]. Vedem aici cum a evoluat literatura [gay] prin anii ‘90 când [homosexualitatea] este doar o parte minoră a identităţii [personajelor principale]. [Următoarea] carte este Băiatul amuzant de Shyam Selvadurai, un autor din Sri Lanka. Este o carte despre maturizarea unui băiat care are un părinte tamil şi altul sinhalez şi care îşi afirmă identitatea gay în timpul tulburărilor de stradă din Sri Lanka din anii ’80. Crescând într-o ţară care se află în mijlocul unui război civil, pentru el, a fi gay este o parte secundară a identităţii sale. Este o parte importantă, dar el înţelege că toţi concetăţenii săi, precum şi alţi oameni din alte colţuri ale globului, luptă din răsputeri [împotriva tiraniei], iar acest lucru leagă [pentru el] lupta persoanelor gay de alte feluri de luptă [pentru drepturile omului]” explică Barber-Just.

Ultima carte menţionată de către profesoară este Grădina Raiului, ultimul roman al lui Ernest Hemingway. Aici este vorba despre un scriitor şi soţia sa care se îndrăgostesc amândoi de o femeie întâlnită în timpul unui sejur de lună de miere petrecut în Europa. Barber-Just vede o legătură între subiectul romanului şi faptul că al treilea copil al lui Ernest Hemingway, Gregory Hemingway, a fost transsexual. “Am citit de curând că [Hemingway senior] avea sentimente amestecate în această privinţă. [… În această carte], persoanele gay sunt înfăţişate ca nişte demoni care distrug căsniciile heterosexualilor şi care au probleme cu propria lor identificare de gen. Dar e important să citim o astfel de carte pentru că ne arată cum scriau - şi mai scriu încă – heterosexualii despre homosexuali. Şi există multe asemănări între această carte şi cea a lui James Baldwin, care a scris în anii ‘50 din perspectiva [unui homosexual] căruia îi era ruşine că este gay. Aşa că ni se oferă o optică heterosexuală şi una gay asupra sentimentului că homosexualitatea nu este un lucru bun” spune Barber-Just.

Resurse adiţionale

  • În 2007, Consiliul Naţional al Profesorilor de Engleză (fondat în 1911; 35.000 membri) a votat o rezoluţie prin care încuraja şcolile să dea atenţie culturii gay.
  • În 1971, Asociaţia Librarilor din America (fondată în 1876; la cei peste 60.000 de membri   ai săi, este cea mai mare asociaţie de acest fel din lume) a instituit Premiul Stonewall decernat anual unor opere literare care tratează într-un mod sau altul cultura gay.
  • Cele mai bune “gay-friendly” cărţi pentru copii publicate în ultimii doi ani, în viziunea Asociaţiei Librarilor din America.
  • Proiecte de lecţie despre cărţi cu subiecte gay pentru şcolari şi preşcolari.
  • O listă (incompletă) a facultăţilor şi concentraţiilor de Studii LGBT şi Studii de Sexualitate în universităţile din America de Nord.
  • 6 cărţi excelente cu şi despre homosexuali de citit” – un articol de blog de Eli Bădică.
  • Gay, Iranian and stylish in exile” – povestea a doi homosexuali iranieni emigraţi în Statele Unite.
  • Musulmană, queer, feministă: e chiar aşa de complicat pe cât sună” – manifestul personal al unei lesbiene musulmane.
  • O hartă interactivă a celor 50 de state americane cu detalii despre legile fiecărui stat în privinţa căsătoriilor gay.
  • Rezultatele unui sondaj efectuat în 2011 de către Gay, Lesbian & Straight Education Network (GLSEN) pe tema provocărilor cu care se confruntă elevii gay în şcolile americane.