Greutatea ghiozdanului: un proiect cu sancţiuni, dar fără soluţii aplicabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ghiozdanele elevilor nu vor putea cântări mai mult de 10% din greutatea corporală a acestora. În caz contrar, cadrele didactice vor fi sancţionate. Cel puţin aşa prevede un proiect pentru modificarea Legii Educaţiei, iniţiat de deputatul PNL Ovidiu Raeţchi.

„Pentru a nu pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică a elevilor, volumul şi greutatea manualelor şi a altor materiale în procesul didactic, transportate zilnic de elevi la şcoală şi de la şcoală, vor fi adaptate capacităţii de efort fizic a elevilor, iar greutatea acestora nu va depăşi 10% din greutatea corporală a elevului. Este evident că greutatea ghiozdanelor nu este adaptată capacităţii de efort fizic corespunzătoare vârstei copiilor şi creşte riscul apariţiei deformărilor de coloană vertebrală. Pe termen lung, specialiştii susţin că se poate ajunge până la afectarea aparatului locomotor, a celui respirator şi chiar a sistemului nervos”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Concret, iniţiativa liberalului vine cu trei noutăţi importante în comparaţie cu reglementările existente în ordinul de ministru: limita de 10% se aplică pentru toţi elevii, şcoala trebuie să asigure spaţii speciale pentru depozitarea materialelor elevilor şi sunt prevăzute sancţiuni disciplinare clare, în acord cu Legea Educaţiei, pentru cadrele didactice care nu vor lua măsuri pentru combaterea acestui fenomen. Printre acestea sunt prevăzute observaţia scrisă, avertismentul sau diminuarea salariului de bază cu până la 15% pe o perioadă de 1-6 luni.

Intenţia nu reprezintă  decât o formă fără fond

Reprezentantul părinţilor subliniază că există „Ordinul nr. 1.955 din 1995 pentru aprobarea Normelor de igienă privind unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, care reglementează clar greutatea ghiozdanului pentru elevii din ciclul primar. La noi este o problemă cu aplicarea legilor. Deşi intenţia este una bună, iniţiativa nu reprezintă decât o formă fără fond atât timp cât nu implementăm mecanisme de aplicare. Trebuie să vedem cum mai putem elimina din manuale astfel încât elevii să nu se mai ducă cu 10 cărţi la şcoală. De asemenea, eu cred că manualele auxiliare ar trebui eliminate. Dacă ai un profesor bun, nu mai ai nevoie nici de manualul principal, darămite de alte cărţi“, crede preşedintele Federaţiei Naţionale a Părinţilor, Iulian Cristache.

La rândul său, preşedintele asociaţiei „Edu Cer“, Ştefan Vlaston, spune că „degeaba introducem o reglementare prin care să cerem ca toate şcolile să fie dotate cu spaţii speciale pentru depozitarea manualelor, având în vedere că unităţile şcolare se strofocă să-şi plătească salariile. Situaţia este cu atât mai gravă după ce s-a schimbat modul de finanţare a şcolilor. Acum nu mai primesc bani de la primării, care erau ceva mai flexibile în vederea finanţării şcolilor (pentru că puteau să dea bani după rectificarea bugetară), ci de la Ministerul Educaţiei prin intermediul inspectoratelor şcolare“, explică Vlaston.

Care sunt riscurile la care se expun elevii

„Greutatea maximală pentru un ghiozdan ar trebui să fie între maximum 8-10% din greutatea corporală a elevului. Aşa arată cele mai multe studii internaţionale. Orice depăşeşte acest procent poate cauza multiple afecţiuni pentru elevi. Vorbim de faptul că supraîncărcăm corpul unui copil, care este în creştere, iar oasele acestuia nu sunt într-atât de mineralizate precum sunt la un adult. Copilul îşi poziţionează corpul într-o postură care îi poate afecta coloana vertebrală (ajungând chiar la scolioză) sau poate produce oboseală sau epuizare“, a explicat un medic şcolar pentru „Adevărul“.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite