FOTO Cum pot fi folosite piesele de Lego la orele de matematică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O profesoară din New York a găsit o metodă ingenioasă prin care să le explice fracţiile elevilor săi din clasa a 3-a: folosind piese de Lego. Ea a combinat diferite cuburi colorate pentru ca cei mici să înţeleagă mai uşor lecţiile de matematică.

Piesele de Lego sunt oricum foarte apreciate de copii, dar acum o profesoară din Statele Unite ale Americii le-a găsit şi un rol educativ. 

După ce a încercat să facă matematica mai amuzantă şi mai uşoară, calculând alături de cei mici cu ajutorul stafidelor, a boabelor de orez sau a monedelor, Alycia Zimmerman foloseşte cuburile de Lego. Profesoara le explică astfel elevilor săi din clasa a 3-a fracţiile, ridicare la putere şi alte concepte matematice. 

„Fracţiile le dau mereu bătăi de cap elevilor mei. Singura posibilitate să combatem această teamă de fracţii este să le dăm cât mai multe posibilităţi să experimenteze fracţiile prin obiecte pe care le pot atinge”, a explicat profesoara pe site-ul scholastic.com, unde a postat şi mai multe tipuri de exerciţii cu piesele Lego. 

Alycia îi sfătuieşte pe profesorii care vor să testeze metoda sa să ducă copiii din zona de joacă, în cea de explorare, cu tact şi răbdare: „Să recunoaştem: prima dată când aduci o mulţime de piese de Lego la ora de matematică, elevii vor construi poduri, turnuri şi câmpuri de luptă. Daţi-le elevilor o perioadă determinată în care să exploreze posibilităţile matematice ale podurilor pe care le-au construit. Este doar o modalitate discretă de a le permite să se joace, dar şi să faci lecţia, faţă de situaţia în care le-ai opri joaca brusc”, explică profesoara. 

În plus, aceasta spune că ar fi util ca piesele de Lego să fie pregătite în punguliţe pentru fiecare copil, iar cuburile să fie numai atâtea câte sunt necesare pentru lecţie.

image
image
image

Foto: scholastic.com

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite