FOTO Experienţele unei asistente educaţionale în Ferentari
0„Şmecheria înseamnă să înveţi carte şi să ajungi cu o slujbă bună, aşa cum a făcut şi fata mea“, le spune doamna Elena Feraru elevilor din clasa I. Viaţa ei se învârte în jurul copiilor. Le poartă de grijă, fie că se află pe străzile cartierului, printre gunoaie şi droguri, fie că sunt în sala de cursuri.
Elena Feraru (51 de ani) lucrează de aproape doi ani ca asistent educaţional la Şcoala Nr. 136 din Ferentari, însă slujba ei nu se încheie după ce sună clopoţelul. Locuieşte de 30 de ani în acest cartier al Capitalei, vestit pentru rata infracţionalităţii, unde zi de zi încearcă din răsputeri să mai ia câte un copil de pe stradă şi să-l ducă la şcoală. Crede că asta e menirea ei principală în viaţă: să îi salveze pe cei mici.
„Mă doare sufletul când o văd cum stă printre drogaţi“
„Am o fetiţă, Andreea, care acum trebuia să fie în clasa a II-a. O creşte doar tatăl ei pentru că părinţii s-au despărţit de câţiva ani. Maică-sa s-a recăsătorit şi copilul nu a mai auzit de ea. Toată ziua stă pe străzi sau pe scările blocului. Mă doare sufletul când o văd cum stă printre drogaţi, seringi, gunoaie şi prostituate. Chiar ieri am văzut-o pe copilă în cartier. Am oprit-o şi am luat-o la o plimbare. I-am spus din nou că trebuie să vină la şcoală şi că după ore poate să rămână la clubul nostru (organizat de Policy Center for Roma and Minorities) – unde poate să-şi facă temele, să se joace şi să participe la diverse activităţi: de dans, de teatru, de poezie şi multe altele. Stă în apropiere de mine, iar când o văd pe geam strig mereu după ea. Câteodată, simt că am pierdut-o, dar după aceea îmi spun că trebuie să mă lupt pentru ea în continuare şi mă duc iar la tatăl ei să-i vorbesc. Numai că uneori este foarte greu să-i convingi pe adulţi“, spune Elena plecându-şi privirea spre podeaua clasei.
Când este la şcoală, îi ajută pe copii să înţeleagă mai bine ce predă învăţătoarea. Apoi, după ce se încheie cursurile, mai rămâne două ore cu ei. În acest timp le pregăteşte câte o gustare cu zacuscă sau mezeluri şi îi ajută cu temele.
„Este prima generaţie pe care o voi duce până în clasa a IV-a. Unii dintre ei sunt olimpici la Matematică sau Limba Română, pe când alţii nu reuşesc să lege literele cuvintelor când citesc. Sunt şi copii care nu cunosc tot alfabetul. Dar eu nu mă las. Toţi copiii vor şti să citească şi să socotească după ce termină clasa a IV-a“, afirmă dascălul zâmbind.
Pe mine mă percep altfel pentru că mă văd în cartier. Sunt una de-a lor. Eu le cunosc limbajul, le cunosc jargoanele…chiar şi mişcările şi gesturile lor.
Misiunea Elenei nu se rezumă însă la atât. Ea este prietena şi confidenta copiilor. Este „una de-a lor“, pentru că le înţelege limbajul, comunicând mai uşor cu ea decât cu învăţătoarea sau proprii părinţi.
„Pentru mine e important ca cei mici să se simtă relaxaţi în preajma mea. Să fie o relaţie de prietenie, fără bariere. Să mă ia de mână atunci când simt nevoia şi să-mi spună problemele prin care trec acasă sau la şcoală. Pe mine mă percep altfel pentru că mă văd în cartier. Sunt una de-a lor. Eu le cunosc limbajul, le cunosc jargoanele… chiar şi mişcările şi gesturile lor. Mie toate îmi transmit un mesaj. De multe ori nici nu vorbim pentru că ne înţelegem din priviri sau prin semne. Eu ştiu ce vor să îmi zică, iar ei la fel. Contează foarte mult pentru că-mi povestesc cu mai multă uşurinţă, fără să fie nevoie de alte explicaţii. Deja dacă mi-au zis «doamna, mama e acolo», noi ştim ce înseamnă «acolo» (închisoare-n.r.). Şi-atunci le zic că o să fie bine, că mama sau tata o să iasă în curând şi-o să se întoarcă acasă.
Confidenta copiilor
Cu Rebeca, de pildă, vorbesc în limba romani. Aşa se simte ea mai confortabil. Este ca un fel de cod. Numai noi două ştim despre ce vorbim. Rebeca e un copil foarte inteligent. Fata este ageră la minte şi-şi face conştiincioasă toată temele. Din păcate, are o situaţie familială foarte grea. Ambii părinţi sunt arestaţi pentru trafic de droguri. O cresc bunica şi mătuşile“, mai povesteşte Elena.
Cele mai multe dintre problemele copiilor le află chiar de la ei, în ciuda faptului că unii dintre părinţi evită să vorbească cu ea. „Ei, singurei, vin şi se descarcă la mine. Îmi povestesc ca pe-un secret pe care îl avem doar noi doi. Îmi spun tot felul de lucruri: de la micile certuri petrecute în clasă, când se mai supără pe un coleg sau altul, până la chestiile familiale. Orice gând pe care mi-l împărtăşeşte un copil este foarte important pentru mine. Îmi povestesc lucruri pe care, de multe ori, nici la părinţi nu le spun. Şi-atunci părinţii află de la mine ce probleme au copiii lor“, destăinuie femeia.
Şi cei care se întorc se ţin cu greu de studii pentru că trebuie să muncească. Se mai duc cu mama, cu tata, şi vând şi ei ce pot: flori, sticle de plastic sau pepeni pe timp de vară.
„Câţiva dintre copilaşi trăiesc în familii sărace, care abia reuşesc să-şi plătească chiria, au tatăl alcoolic sau sunt martori la fapte de violenţă domestică. Din fericire, unii dintre ei îşi regăsesc drumul către şcoală. La mine vin adolescenţi de 14 ani care îmi zic: doamna, vreau să mă înscriu în clasa I! Însă şi cei care se întorc se ţin cu greu de studii pentru că trebuie să muncească. Se mai duc cu mama, cu tata, şi vând şi ei ce pot: flori, sticle de plastic sau pepeni pe timp de vară.
Cum combate rasismul în rândul copiilor
„Când un copil îl face <<ţigan>> pe un coleg de etnie romă, îi spun că şi eu sunt <<ţigancă>>. Şi nu miros urât, nu sunt proastă şi nu fur de la nimeni. Şi atunci îl văd că-i pare rău. Sau îl întreb dacă iubeşte câinii, iar el răspunde: Da, doamna! Cum să nu!? Pe toţi, indiferent de rasă? Da, doamna. Ei bine, aşa sunt şi oamenii. Toţi trebuie iubiţi. Nu contează rasa. Asta am învăţat-o de la un domn căruia i-am îngrijit grădina de flori“ (râde).
Elena Feraru, de etnie romă, a copilărit într-o comunitate din satul Valea Dragoş, judeţul Giurgiu. Familia ei nu voia ca ea să vorbească limba romani de teamă că va fi stigmatizată când va creşte. Însă ei i-a plăcut cum sună şi a învăţat-o de la prietenii cu care se juca afară. După ce a terminat 10 clase, s-a mutat în Bucureşti, unde s-a înscris la o şcoală profesională de confecţii.
La scurt timp după ce a absolvit cursurile s-a angajat la fabrica Apaca. „Acolo am lucrat timp de zece ani, asta până la Revoluţie, când lucrurile au început să se înrăutăţească odată cu privatizarea (care a dus la reduceri de personal şi salarii). Apoi, am lucrat prin diverse locuri – ca femeie de serviciu, asistent pedriatic, grădinar, ca să câştig un ban în plus pentru copiii mei. Fata mea are acum 27 de ani şi lucrează în calitate de consultant financiar la o bancă din Germania, iar băiatul de 18 ani este la un liceu cu profil sportiv. Sunt extrem de mândră de amândoi“, spune femeia cu un zâmbet cald pe faţă.
România, printre fruntaşele Europei la abandonul şcolar
România este pe locul III în UE în privinţa ratei abandonului şcolar. Concret, procentul persoanelor, cu vârste între 18-24, care au părăsit timpuriu şcoala (înainte de a termina clasa a X-a) era de 18,5% în 2016.
Ultimul raport al Comisiei Europene arată că performanţa elevilor la testele PISA este determinată de contextul socio-economic. Afirmaţia este argumentată prin următorul mecanism: se iau patru categorii care reprezintă nivelul de sărăcie în care trăiesc elevii pe o scală de la 1 la 4. În prima categorie se regăsesc elevii care trăiesc în familiile cele mai sărace, iar în cea de a patra se încadrează elevii din familiile cele mai prospere. În cazul României se constată că mai mult de jumătate dintre şcolarii de 15 ani din prima categorie nu posedă nivelul minim de competenţe în ştiinţă (56,1%), lectură (57,5%) şi matematică (59%).
Mai mult, rata insuccesului la testele PISA în rândul elevilor din medii vulnerabile este de trei ori mai mare comparativ cu cea a şcolarilor cu nivelul cel mai înalt de bunăstare. Clivajul de performanţă dintre elevii care provin din familii bogate şi cei din familii sărace este printre cele mai mari din UE, subliniază raportul Comisiei.
Totodată, documentul evidenţiază că abandonul şcolar este concentrat în mediul rural şi în comunităţile de romi.
Concret, dacă în oraşele mari şi cele mai mici, rata abandonului şcolar este de 6,2%, respectiv 17,4%, în mediul rural procentul de părăsire timpurie a şcolii este de 26,6%. În privinţa persoanelor de etnie romă, Comisia Europeană citează un sondaj realizat de Agenţia Europeană pentru Drepturile Fundamentale ale Omului. Acesta arată că, în 2016, rata abandonului şcolar în rândul tinerilor romi între 18-24 de ani era de 77%.
Se încarcă comentariile...
