#Foaiagoală. Strigătul de ajutor al unei olimpice din Capitală: „De ce ne chinuiţi? Nu îmi este teamă să mă opun sistemului”

#Foaiagoală. Strigătul de ajutor al unei olimpice din Capitală: „De ce ne chinuiţi? Nu îmi este teamă să mă opun sistemului”

FOTO: Facebook Nineta Ghela

O a doua mămică a făcut publică lucrarea fiicei sale de la proba de Română a simulărilor pentru Bacalaureat după ce duminică, o altă mamă a postat pe Facebook, mesajul pe care fata sa, elevă la un liceu din Satu Mare, a ales să îl scrie la simulare, ca formă de protest. „Nu îmi este teamă. Nici de examen, nici să mă opun sistemului (...)  Educaţia nu se face prin frică, ea presupune o dezvoltare, o creştere”, spune tânăra olimpică din Capitală.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Pentru rândurile ei sunt mândră şi consider c-a fost nemeritat de blândă faţă de realitatea cruntă pe care o trăieşte generaţia ei. Convinsă de faptul că doamna ministru doarme bine şi fără aceste proteste, mesajul fiicei mele este pentru părinţi: <Mamă, scrie-le că şi noi putem să luptăm alături de voi, trebuie să ne susţinem reciproc!>”, a scris mama respectivă, pe Facebook.
 
Textul integral scris de elevă, pe foaia de la simularea pentru Bacalaureat:
 
„Doamna Ministru,
 
Nu îmi este teamă. Nici de simulare, nici de examen, nici să mă opun sistemului.

Sunt olimpică la nivel naţional la mai multe discipline, ştiu ce să scriu şi cum să scriu pentru a obţine un punctaj bun, dar eu nu asta îmi doresc acum. Nu notele mă caracterizează. Vreau o schimbare în ţara mea!
 
Eu cred în viitorul României şi fac tot ce pot pentru o viaţă mai bună (a mea, a oamenilor, a mediului înconjurător). Trăind în democraţie, am dreptul la opinie. Şi mi-l exercit. Am să vă pun câteva întrebări care mă frământă de mulţi ani:
 
De ce ne chinuiţi? De ce ne vreţi obedienţi? De ce nu vă gândiţi la viitor? De ce nu vă iubiţi ţara?
De ce sunteţi ca toţi ceilalţi? Spun asta pentru că din anul 2008, când am început eu şcoala, şi până în prezent, în doar 11 ani au fost schimbaţi peste 15 miniştri ai învăţământului. Cu ce a contribuit fiecare? Au modificat structura şcolară, vacanţele elevilor, materia… În definitiv, nimic constant sau care să ne ajute concret în procesul de învăţare.
 
Am mai multe nemulţumiri în privinţa sistemului. 

Prima este legată de materia supraîncărcată. Elevii sunt obligaţi să înveţe foarte bine la toate materiile (în număr de 20 în general), chiar dacă unele, după părerea mea, nu sunt deloc utile. Poate că disciplina ar fi utilă, dar modul în care este structurată programa şi felul în care ne sunt transmise informaţiile fac în aşa fel încât sa devină doar un caiet plin de pagini care urmează să fie tocite, de frica profesorului, a unei note mici, a părinţilor.

Dar educaţia nu se face prin frică, ea presupune o dezvoltare, o creştere (acesta este şi sensul cuvântului “educo, educare”: a creşte, a forma)
 
Nenumărate studii arată că cel mai bun mod de învăţare este cel prin joacă, prin descoperire. Atunci de ce în sistemul nostru se procedează invers? De ce admirăm şcolile din Finlanda, Norvegia, Irlanda, dar nu adoptăm nimic de la aceste sisteme şi tot după stilul învechit învăţăm?
 
După cum spuneam mai sus, materia supraîncărcată îi face pe tinerii din ziua de azi să fie nesiguri pe ei. După părerea mea, ar trebui să avem 4 sau 5 materii de bază, la alegere, pe care să le aprofundăm şi să excelăm în 2-3, ca apoi să ne fie mai uşor să ne alegem s pecialitatea.
 
Câţi tineri au făcut diferite facultăţi, dar profesează într-un domeniu complet diferit faţă de ce au studiat? Câţi termină facultăţi, dar nu îşi găsesc un loc de muncă? Răspunsul: mult prea mulţi.
 
 
      
 
 
O altă problemă care mă deranjează în sistemul de învăţământ românesc: profesorii. Am norocul de a studia într-un liceu foarte bun şi să nu mă confrunt zilnic cu această problemă. Dar în decursul anilor am întâlnit oameni care nu aveau ce căuta în sistem. Dacă îţi cumperi o maşină, o duci constant la revizie. La doctor ţi se spune să revii la un consult, să te asiguri că este totul bine. 

Dar de ce pe profesori nu îi verificaţi să vedeţi dacă este totul bine? 
Noi suntem constant testaţi cu lucrări, teze, examene, simulări. De ce nu există o evaluare psihologică periodică pentru a confirma că respectivul profesor este apt de a preda, pentru a-şi pune amprenta pe următoarele generaţii?
 
De ce inspecţiile sunt aranjate astfel încât copiii să fie învăţaţi ce să spună înainte de inspecţie, să le fie promisă nota 10, iar profesorul să îşi primească gradul fără merit? De ce nu se adaptează lumii în care trăim? De ce trebuie noi, elevii, să ne adaptăm în funcţie de profesor şi nu el după nevoile noastre?
 
Este adevărat că există şi excepţii şi sunt profesori care ţin cont şi de dezvoltarea personală a copilului, nu doar de programă. Acelora le mulţumesc că pun suflet în ceea ce fac şi că sunt conştienţi de impactul pe care îl au asupra noastră.
 
Revenind la nemulţumiri…
 
Sunteţi de acord cu această subfinanţare a învăţământului? 

Să ni se spună constant că nu există buget, că bursele se micşorează, că nu avem apă caldă şi săpun la toaletă, că nu ne permitem să facem anumite experimente (sau dacă le facem sunt din veniturile proprii), în condiţiile în care ştiinţa prin experiment se învaţă, nu doar prin memorat formule. 
De ce nu investiţi în adevăratul viitor al ţării?
 
Particip la olimpiade din clasa a 5-a, am avut mereu această pasiune şi nu m-a forţat nimeni să fac performanţă, dar nici nu am avut parte de prea mult sprijin. 

În afară de părinţi şi unii profesori (că nu toţi m-au ajutat să ajung la acest nivel, doar şi-au asumat meritele pentru nopţile mele de învăţat, singură în pat, înconjurată de cărţi şi documente) nu au fost oameni care să mă recompenseze în vreun fel sau să mă încurajeze să continui. Ţin minte că la o etapă naţională am primit o carte pe care o aveam deja in bibliotecă. În rest, niciun sprijin financiar sau măcar moral. 
 
De ce nu încurajaţi cât mai mulţi tineri să facă performanţă? Şi le tăiaţi aripile cu o foarfecă a dezamăgirii şi a frustrării?
 
Mi-aş dori să existe anumite cursuri, opţionale sau nu, care chiar să ne pregătească de viaţă după ce terminăm liceul. Mi se pare vital să ştii să acorzi primul-ajutor într-o situaţie critică. Avem nevoie de educaţie financiară, să ştim cum funcţionează o bancă, cum să ne plănuim propriul buget, cum se plătesc facturile. Lucruri din viaţa de zi cu zi de care ne lovim abia când suntem puşi în faţa faptului şi pe care nu le învăţăm la educaţie antreprenorială. 

Mulţi tineri nu ştiu să gătească mai mult de 4 feluri de mâncare, nu ştiu să repare diferite obiecte din casă,nu au aceste abilităţi de supravieţuire. Nu putem schimba asta?
 
Aş vrea să fie promovate mai mult voluntariatele, care contribuie la dezvoltarea personală şi sunt minunate din atâtea puncte de vedere, nu să fie puse în categoria “extraşcolare”, care nu contează.
 
Un alt lucru care mă doare foarte tare este fenomenul de bullying. Ar trebui să mai scriu încă 10 pagini cel puţin despre asta, dar nu îmi permite timpul. Cert este că există discriminări, lucruri răutăcioase şi traumatizante, care nu fac decât să demoralizeze şi mai mult elevul. Copiii cu dizabilităţi nu sunt priviţi ca oameni. De exemplu, la o inspecţie în clasa fratelui meu, copilul cu autism a fost mutat in altă clasă, pentru a nu strica imaginea. Învăţătoarea, în loc să demonstreze că are abilităţile necesare pentru a ajuta respectivul copil să se integreze în colectiv şi să înveţe, a preferat să dea deoparte “obstacolul”
 
Aceste sunt câteva lucruri care mă nemulţumesc şi câteva sugestii pentru schimbare. 
Cum ar spune Albert Einstein “Învăţământul ar trebui astfel conceput, încât ceea ce oferă să fie perceput precum un dar nepreţuit, şi nu ca o datorie apăsătoare”. Îmi doresc ceva mai bun, tocmai de aceea susţin mişcarea #foaiegoală.
 
Cu respect, 
o elevă care vrea o schimbare”.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: