Plus ajutorul părinţilor şi al meditatorilor. Ceilalţi 65-70% ai cui sunt? Şi pentru ei am plătit salarii profesorilor, şi cu ce s-au ales din şcoală?

Cifrele de la final de gimnaziu

Înscrişi în clasa a VIII-a 172.500 de elevi. S-au prezentat la examenul de absolvire, Evaluarea Naţională, circa 160.000 de elevi. Dintre aceştia, au promovat examenul 122.140, adică 71%, iar la matematică doar 112.651, 65%, au luat note de promovare.

La repartiţia computerizată s-au înscris 122.050, şi au fost repartizaţi în prima etapă 113.480. Mai mult de 50.000 de elevi au considerat că nu merită să urmeze liceul. Ce vor face în continuare? Circa 10-15.000 la şcoli profesionale, iar majoritatea, 35-40.000 intră în piaţa muncii ca muncitori necalificaţi. Eventual pleacă în ţări din UE ca muncitori sezonieri la muncile agricole. Sau la îngrijit persoane în vârstă.  Aceasta e şansa pe care le-o oferă ţara lor.

Şi elevii care au intrat la liceu cu medii de 2, 3, 4 nu au şanse să termine liceul, în orice caz fără şanse la bacalaureat. Îşi consumă energiile şi banii părinţilor degeaba.

Avem şcoala de care are nevoie societatea? Categoric nu. Ce să facem, să ne îmbătăm cu apă rece, să ne furăm singuri căciula, că vai, ce şcoală bună avem? Când suntem ultimii din Europa la testele PISA, cu 42% analfabeţi funcţionali?

Din păcate, şi actuala guvernare se preface că nu vede realitatea. Realitate dată de cifre, nu de păreri subiective. Iar cifrele nu mint. Sunt prezentate mai sus.

Cum învăţământul obligatoriu se întinde până la clasa a X-a, rezultă din cifre că avem un abandon şcolar de 21%. Şi mai avem şi o lege care prevede învăţământul liceal obligatoriu!

Aceşti tineri   rămân şi fără calificare şi fără educaţie elementară, dacă nu ştiu cele patru operaţii aritmetice şi formule simple de arii şi volume. Cel mai util pentru ei şi societate ar fi să meargă la şcoli profesionale. Numai că nu sunt peste tot accesibile, mai ales în rural. Măcar să fie şcolile profesionale foarte atractive, cu resurse materiale şi umane de instruire practică, mult mai multe locuri în învăţământul dual, burse mai mari pentru aceşti elevi, şansa de a învăţa o meserie căutată şi bine plătită în piaţa muncii. Dar nu există prea multe astfel de şcoli.

Spun şi eu şi mulţi alţi comentatori că în şcoala românească este necesară o schimbare de paradigmă. Modificări majore în arhitectura curriculară şi instituţională. În măsurarea progresului şcolar al elevilor. În evaluarea şi salarizarea profesorilor funcţie de performanţă, măsurată prin progresul şcolar al elevilor. Depolitizarea managementului şcolar. Încurajarea învăţământului privat, inclusiv prin concesionare de spaţii, care să rezolve problema educaţiei, măcar cât rezolvă sistemul medical privat în sănătate.

Degeaba. Nu aude nimeni. Mergem an de an fără să vedem rezultatele de la examenele de absolvire, de la calitatea pieţei muncii, de la abandonul şcolar. Preferăm minciuna, ipocrizia şi mistificarea. Cât pierde România din cauza acestei atitudini? Îi las pe cititori să aprecieze.