Evenimentul „Biblioteca pentru Pop“, în Piaţa Victoriei: participanţii vor cere demisia ministrului Educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştenii sunt aşteptaţi, marţi, la evenimentul „Biblioteca pentru Pop“ în Piaţa Victoriei, să aducă o carte şi să solicite demisia lui Liviu Pop din funcţia de ministru al Educaţiei.

Organizatorii îşi motivează acţiunea invocând scandalul manualelor şcolare şi „gravele probleme de background profesional“ ale ministrului, solicitând sindicatelor din Educaţie şi asociaţiilor de părinţi să li se alăture. Evenimentul se va desfăşura pe tot parcursul zilei, începând de la ora 9.00, iar cărţile strânse vor fi donate „unor şcoli, pe care subfinanţarea le-a adus în situaţia de a nu avea o bibliotecă".

„Hai să îi ducem o carte lui Pop şi să îi cerem demisia! Ministrul Educaţiei, Liviu Marian Pop, a bulversat întregul sistem de învăţământ românesc. Milioane de copii şi de părinţi au privit, în ultimele săptămâni, cum deciziile halucinante ale lui Pop duc şcoala românească spre haos complet. Cea mai recentă măsură care a dat peste cap Educaţia din România a fost ordinul de ministru privind interzicerea materialelor auxiliare, care a provocat situaţii aberante: părinţii s-au plâns că elevii sunt percheziţionaţi în ghiozdane, profesorii că nu mai au cum să predea la clase, Gazeta Matematică a fost considerată interzisă în şcoli iar soarta examenelor din acest an şcolar a devenit incertă. Din „palmaresul“ ministrului Pop mai amintim: Manualul Unic la clasa a cincea, Manualul de Sport, convingerea că, deşi în România educaţia e gratuită, asta înseamnă doar că elevii nu plătesc, nu şi părinţii lor“, scrie pe pagina de Facebook a evenimentului.

De asemenea, organizatorii argumentează că „societatea românească a putut remarca faptul că Educaţia a ajuns să fie condusă de o persoană cu grave probleme de background profesional şi chiar şi de exprimare: gafele legate de «genunche» şi „cu câţi i se scrie cuvântul «copiii» fac parte deja din biografia publică a domnului Pop".

Scopul acţiunii este ca guvernanţii să preţuiască ştiinţa de carte, iar impostura, complicitatea şi laşitatea să nu mai guverneze sistemul de învăţământ.

„Vom transmite acest lucru întregului Guvern, în Piaţa Victoriei, printr-un gest simbolic: dăruindu-le, fiecare, câte o carte. Orice carte, pentru că nu dorim să trăim într-o ţară în care un material didactic sau o operă literară să poată fi interzise. Dacă doriţi, puteţi scrie şi o dedicaţie pentru domnul Pop, poate va reuşi să înţeleagă mai bine mesajul. Şi să înţeleagă că haosul pe care l-a provocat este prea mare şi e timpul să îşi dea demisia", spun organizatorii, exprimându-şi speranţa că Guvernul, prin Ministerul Educaţiei, va dona cărţile colectate „unor şcoli pe care subfinanţarea le-a adus în situaţia de a nu avea o blibliotecă în care copiii să găsească tot ce au nevoie“.

Pop: Mă voi lupta mereu cu caracatiţa pentru dreptul elevului la o educaţie de calitate

Replica lui Liviu Pop la iniţiativa celor care îl contestă nu s-a lăsat aşteptată. Într-o postare pe blogul personal, ministru a acuzat o ”caracatiţă” a editurilor care tipăresc auxilare şi care s-ar fi coalizat împotriva sa.

”Până în acest an şcolar elevii primeau zeci de auxiliare la începutul anului şcolar,  iar manualele le parveneau abia în semestrul al doilea sau deloc. De ce? Simplu, caracatiţa auxiliarelor cu tentacule până în minister trebuia hrănită cu bani negri sau gri, iar cum cifra de afaceri anuală a acestor edituri este, din analiza unora, de peste 100 de milioane de euro, interesul pentru această temă este unul pe măsură.
De ce se revoltă unii acum? Simplu, ei nu au nevoie de reglementare şi avizare, ceea ce îşi doresc este să facă bani cu orice preţ din educaţia gratuită a elevilor. Mai mult, fără nicio emoţie, unele edituri specializate numai în auxiliare imprimă pe coperta acestora, AVIZAT MEN, fără să aibă acest aviz. Nu voi intra în detalii cu privire la cum funcţionează caracatiţa auxiliarelor. Ştiu acest lucru: o parte dintre editori, o parte dintre autori, o parte dintre jurnalişti, o parte dintre patronii din media,  o parte dintre profesori, o parte dintre directori, o parte dintre inspectori, o parte din minister, unii foşti miniştri sau secretari de stat şi alţii. Cât de mică sau mare este această parte, vom vedea în viitor”, a scris Liviu Pop pe blog.

Ministrul spune că luni va notifica două dintre edituri despre ”abuzurile pe care le fac prin menţinerea AVIZULUI MEN pe auxiliarele de clasa a III-a şi a IV-a”. De asemenea, Pop e decis să sesizeze atât Ministerul de Finanţe cât şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului pe aceste aspecte.

”Mulţumesc dascălilor devotaţi care s-au sacrificat în această perioadă şi îi asigur de tot sprijinul meu în creşterea calităţii învăţământului. Celor implicaţi în caracatiţă le spun încă o dată: STOP! VĂ AJUNGE! Mă voi lupta mereu cu caracatiţa pentru dreptul elevului la o educaţie de calitate”, şi-a încheiat postarea Liviu Pop.
 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite