Evaluarea în educaţie, mintea de pe urmă

A auzit, în sfârşit, şi ministrul Pricopie că sunt diferenţe extrem de mari între notarea la clasă şi evaluare rezultată în urma examenelor naţionale.

Elevi care au 9 şi 10 la clasă, pică examenul de Evaluare Naţională cu note de 2 şi 3.

Evaluarea în clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, este bună, cu o condiţie: să nu fie aceeaşi mistificare care se înregistrează  acum.

Că mistificarea, minciuna şi ipocrizia evaluării au atins cote maxime, stau mărturie mediile de la ierarhia pentru intrarea de la liceu, în Bucureşti, cu 11.300 de subiecţi:

Medii 9-10, 38%; 8-10, 61%; 7-10, 77%. Adică suntem o naţie de genii!

Ce se întâmpla până la Bacalaureat, când avem 50% promovare şi sute de licee cu zero promovare sau până în 15%, e o întrebare la care nimeni nu ştie să dea un răspuns coerent.

Un sistem de evaluare naţional, standardizat şi unitar, cinstit şi credibil, ar permite inclusiv evaluarea şi salarizarea profesorilor în funcţie de rezultatele muncii, de progresul şcolar al elevilor, de rezultatele muncii lor.

Motorul motivării salariale, care nu există în prezent, ar ridica imediat perfomanţa şi calitatea muncii la catedră. Altfel, majoritatea profesorilor se bazează pe principiul obţinerii de foloase maxime cu eforturi minime. Sau: muncesc ori nu muncesc, acelaşi salariu primesc.

Revenind la sistemul propus de ministrul Pricopie, el se află în Legea Educaţiei Naţionale, promovată de ministrul Funeriu, fapt ocolit de dl Pricopie în declaraţia sa de la Eforie.

Problema principală este cum facem ca evaluările acestea să reflecte realitatea, să nu ne furăm iarăşi căciulă, ca de atâtea ori în trecut.

Să te bazezi pe şcoli, directori şi profesori, slabă şansă de reuşită, s-a demonstrat şi în trecut că nu se poate. Pentru a-şi păzi salariile şi „renumele” şcolii, aceştia vor fi tentaţi în continuare să ascundă gunoiul sub preş.

În plus, când ai o şcoală fără performanţe, cu elevi fără tragere de inimă pentru carte, evaluezi prin comparaţie. Elevilor mai răsăriţi le dai 9 şi 10, celorlalţi 6 şi 7, deşi este posibil să nu ştie nici tabla înmulţirii. Şi atunci, cum să echivalezi un 8 obţinut cine ştie în ce sat cu unul obţinut la o şcoală cu prestigiu confirmat de ani de performanţă?

Aşadar, evaluarea la nivel de şcoală va fi, în multe locuri, formală şi fără consecinţe.

Evaluarea la nivel naţional, controlată de inspectori şi minister ar putea da mai multe rezultate concrete şi folositoare, dacă respectă câteva condiţii.

• Sunt urgent necesare bazine de itemi (subiecte), pe discipline şi clase, standardizaţi la nivel naţional, pentru că nivelul de dificultate să fie acelaşi în toată ţara. Sunt uşor de realizat dacă acţiunea este deschisă tuturor cadrelor didactice, care să „urce” propunerile lor de itemi, iar un moderator, specialist, să le valideze pe cele oportune. Profesorii câştigă puncte la formarea profesională continuă, funcţie de numărul de itemi propuşi.
• Aplicaţia generează teste personalizate, similare dar nu identice, care se distribuie elevilor spre rezolvare. În cazul claselor mici, în care corectarea nu poate fi informatizată, pe sistem grilă, ea se face încrucişat, în alte şcoli, diferite de şcoala din care provin testele.
• Rezultatele se centralizează la Inspectorate şi la minister imediat după corectare.
• Testele pot fi codificate cu cod de bare, astfel încât corectorii să nu ştie elevii sau şcoala de la care provin testele.

Toate aceste măsuri de precauţie sunt necesare, cel puţin la început, pentru a nu ne trezi iarăşi cu rezultate mirobolante, fără acoperire în competenţe şi cunoştinţe ale elevilor.

Dacă administrarea evaluării este cinstită, standardizată şi unitară la nivel de ţară, vom avea, într-adevăr, o radiografie a învăţământului la un moment dat, o bază a intervenţiei tuturor factorilor de decizie, pentru remedierea situaţiei, înainte de a fi prea târziu.

Sunt de vină profesorii, directorii, inspectorii, părinţii, elevii? Concluzia trebuie trasă la timp, inclusiv de experţi independenţi, nu de minister, care, de multe ori, a băgat capul în nisip.

Sunt elevi, care chiar cu bunăvoinţă şi efort, nu pot asimila un curriculum mult prea teoritizat, care pretinde resurse intelectuale de natură conceptual-teoretica, pe care nu toţi elevii le au. (operaţii cu mulţimi infinite, medie ponderată, inecuaţii şi sisteme de ecuaţii şi inecuaţii, etc.)

Odată cu revizuirea curriculumului, trebuie reflectat dacă n-ar fi oportună, după modelul german, introducerea filierei tehnologice, diferită de cea teoretică, încă de la clasa a V-a, cu un curriculum dedicat elevilor care au o inteligenţă mai degrabă aplicativă, practică, cu finalitate la şcoli şi formare profesională. Traseul acesta nu este bătut în cuie, dacă elevii doresc şi pot să treacă la filiera teoretică o pot face, după susţinerea unor diferenţe.

Educaţia şi formarea profesională stau la baza pieţei muncii, care şi ea este suportul unei economii performante şi competitive.

Dacă neglijăm acest domeniu important, nu putem avea pretenţia unei economii care să genereze un nivel de trai decent pentru cetăţenii români.