Erori şi în manualul unic de Istorie: Nume scris greşit, hărţi inexistente şi citarea greşită a surselor istorice

Erori şi în manualul unic de Istorie: Nume scris greşit, hărţi inexistente şi citarea greşită a surselor istorice

Erori in manualul de istorie pentru clasa a VI-a/ Foto: Facebook/Stan Stoica

După manualul de Geografie destinat elevilor de clasa a VI-a, şi manualul de Istorie, realizat de Ministerul Educaţiei se dovedeşte a fi plin de greşeli. Pentru ambele manuale au fost tipărite un milion 600 de mii de exemplare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Se pare că manualul de Istorie pentru elevii de clasa a VI-a nu este deloc diferit de cel de Geografie, ambele fiind pline de greşeli.
 
De exemplu, la pagina 18 se vorbeşte despre incaşi, iar elevii sunt puşi să rezolve o aplicaţie care nu se referă la acest subiect, ci la Cristofor Columb şi la azteci. La pagina 76, o altă greşeală vizează o înşiruire de ani, importanţi pentru Revoluţia Franceză, în loc ca autorul să scrie în anii 1793 şi 1794, a scris între anii respectivi, atunci când nu s-a întâmplat nimic, după cum notează Dgi24.
 
Lista erorilor nu se orpeşte aici. După cum au fost identificate de alţi profesori de istorie, ele variază îngravitate. „Nume scris greşit: Michelangelo este trecut ca fiind Buonarotti, nu Buonarroti, cum este corect. Este scris greşit de cel puţin 7 ori, la paginile 26, 30 şi 31; 2. Termeni explicaţi greşit:  La pagina 34, cuvântul erezie este explicat ca „necredinţă”, când de fapt înseamnă o credinţă greşită, strâmbă, alterată; din nou la pagina 40: „ca să lupte împotriva celor pe care îi considera necredincioşi (sau eretici)”, sunt doar unele din erorile menţionate de profesorul de istorie Stan Stoica într-o postare pe pagina sa de Facebook.
 
Mult mai grav, în lista erorilor menţionate de sursa citată, este modul în care sunt respectate sursele istorice şi modul ştiinţic de prezentare a informaţiilor. Acestea par a fi mai mult decât simple erori de editare. „Multe surse istorice sunt... create de autor! Este un lucru privit îndeobşte ca fiind grav, în breasla istoricilor, chiar dacă este un manual şcolar. Argumente: a. Prea multe surse istorice scrise sunt redate fără a se respecta forma iniţială a textului. Aşa cum menţionează autorul, sunt adaptări ale unor texte care constituie izvoare istorice (vezi p. 19, 22, 33, 37, 41, 55, 69, 71, 79). Ideea de a adapta textele unor izvoare istorice sau ale unor istorici nu poate fi justificată, mai ales atunci când devine o regulă, şi nu o excepţie! Munca unui autor tocmai în asta constă: să caute cele mai potrivite texte, care să folosească scopului didactic urmărit. Nu să le creeze!  b. La pagina 51, Activitatea de învăţare 1, autorul prezintă „documentul A”, un fragment compact dat ca fiind din Aurel Decei, Istoria Imperiului Otoman. În fapt, este un text alcătuit din fragmente de fraze şi propoziţii ale marelui istoric care se găsesc răspândite pe zeci de pagini, în ediţia din 1978 a lucrării (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, paginile 159-197). Dacă la alte surse autorul a scris măcar „adaptare”, sau „după...”, procedee oricum discutabile, aici precizarea lipseşte. Manualele de istorie de până acum, atunci când dădeau un fragment dintr-un izvor istoric sau dintr-un comentariu al unui istoric, marcau întreruperile de text prin puncte, paranteze etc.  c. Alte surse apar cu menţiunea „după” (ex. „după Eanes Gomez...”, pagina 13, plus multe altele). Sunt şi acestea adaptări ale unor texte istorice? Nu se specifică nicăieri”, a scris în continuare profesorul Stoica.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: