Elevii de la Kiriţescu, ameninţaţi că nu intră în Bac

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe înregistrări de la Liceul „Costin Kiriţescu“ au apărut în ultima săptămână în presă FOTO: ADEVĂRUL
Mai multe înregistrări de la Liceul „Costin Kiriţescu“ au apărut în ultima săptămână în presă FOTO: ADEVĂRUL

Elevii de la Liceul Economic „Costin Kiriţescu“ din Capitală susţin că profesorii şi conducerea instituţiei le-ar fi cerut să nege acuzaţiile aduse profesoarei filmate în timp ce le cerea bani pentru a motiva absenţele, altfel nu vor intra la examenul de Bac din vară.

Scandalul de la Liceul Economic „Costin Kiriţescu“, în care o profesoară de franceză este acuzată că le cerea 15 lei pentru a trece cu vederea orice greşeală, absenţă sau temă nefăcută, ia amploare.

Joi au avut loc noi audieri în comisia de anchetă din şcoală, iar eleva care a făcut public primul film cu profesoara de la Kiriţescu a fost chemată de Consiliul Elevilor.

Asta, după ce a apărut înregistrarea în care profesorii discutau despre posibilitatea sancţionării ei şi a elevilor care fac înregistrări în clasă, prin scăderea notei la purtare.

De altfel, elevii se plâng că ar fi fost ameninţaţi de cadre didactice şi de conducerea unităţii de învăţământ că ar putea să nu fie lăsaţi să dea Bac-ul dacă nu semnează o declaraţie pe propria răspundere cum că acuzaţiile aduse profesoarei sunt eronate, se arată în mesajele trimise de un elev la Prima TV.

mesaje liceul kiritescu
mesaje liceul kiritescu

„Ne-a dat să semnăm să declarăm că acuzaţiile despre profesoara de franceză sunt eronate. Aşa a zis directoarea. Au semnat toate clasele de a XII-a, că cică suntem majori şi putem să declarăm pe propria răspundere, că e şi vorba de Bac la noi, nu îmi place. Mulţi nu au fost de acord, dar au semnat pentru că e vorba şi de Bac. Mă enervează. Îmi trânteşte foaia în faţă să semnez şi mai şi zice dacă sunteţi de acord. Dar să ştiţi că aşa a zis directoarea şi să nu avem probleme la Bac“, se arată în mesajele primite de Prima TV.

mesaje liceul kiritescu
mesaje liceul kiritescu

INTERDICŢIE ILEGALĂ

Informaţiile au ajuns şi la Consiliul Elevilor din liceul anchetat, care se tem acum pentru consecinţele înregistrărilor. Mai mult, eleva de la clasa a XI-a care a dat publicităţii prima înregistrare de la Liceul „Costin Kiriţescu“ din Capitală a trebuit să dea explicaţii joi în legătură cu filmarea, sub presiunea din partea colegilor. „Nu mi se pare normal să mi se scadă nota la purtare doar pentru că mi-am spus opinia“, a declarat eleva pentru
„Adevărul“.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului şcolar al Capitalei, Marian Banu, susţine că niciun profesor nu poate să-i interzică unui elev dreptul la educaţie. „Dacă au dovezi, elevii pot sesiza Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi vom numi o comisie de cercetare în acest caz“, a declarat Banu.

DIRIGINTĂ SUSŢINUTĂ DE PĂRINŢI

Pe de altă parte, cel de-al doilea dascăl de la Kiriţescu, acuzat de mama unui fost elev că strângea bani pentru schimbarea mobilierului dintr-o clasă de a VI-a, este apărat de ceilalţi părinţi. „Noi, părinţii, am fost de acord să cumpărăm acel mobilier pentru copiii noştri, noi am zugrăvit clasa, am făcut tot“, a spus joi mama unui copil din clasa dirigintei acuzate. Ea a explicat că toată povestea a început atunci când diriginta, profesoară de matematică, i-a dat nota 3 unui copil care nu îşi făcuse temele, a urmat o altercaţie, iar ulterior mama elevului a lansat aceste acuzaţii.

ANCHETE ÎN CURS

Alături de Liceul „Costin Kiriţescu“ mai sunt două unităţi de învăţământ unde Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a demarat, luni, anchete. Purtătorul de cuvânt al inspectoratului, Marian Banu, a anunţat că rezultatele acestor cercetări vor fi date publicităţii vineri.

Ancheta de la Şcoala 10 continuă

Joi au continuat şi audierile la Secţia 6 de Poliţie, în cazul sesizării depuse de Inspectoratul şcolar pe numele învăţătoarei Dana Blându (foto) de la Şcoala nr. 10 „Maria Rosetti“ din Capitală, filmată de o mamă în timp ce le cerea părinţilor bani pentru cadourile de Crăciun. Până acum, au fost audiaţi doar părinţii, urmând să mai fie interogaţi şi elevii, iar la sfârşit să ajungă în faţa anchetatorilor învăţătoarea, concediată de şcoală în urmă cu o săptămână. În total, anchetatorii au stabilit să audieze aproximativ 20 de părinţi.

Ancheta a început pe 9 ianuarie, când au fost să dea declaraţii mama care a înregistrat-o pe învăţătoare şi tatăl altui copil. În funcţie de rezultatul anchetei, la sfârşitul cercetărilor urmează să se decidă dacă Blându va fi sau nu trimisă în judecată. Dosarul penal în cazul învăţătoarei a fost înregistrat la Parchetul Judecătoriei Sectorului 2 ca urmare a unei unei sesizări făcute pe 30 decembrie 2013 de către Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Pe 8 ianuarie, dosarul a fost trimis la Secţia 6 Poliţie, unde anchetatorii fac cercetări pentru primire de foloase necuvenite. Mihaela Cojocariu

Injurii dure la adresa unui copil

După ce a apărut prima înregistrare de la Liceul Economic „Costin Kiriţescu“ din sectorul 6, în care elevii care au înregistrat-o în timp ce le solicita bani pentru bănci o acuză pe profesoară că îi şantajează, au apărut noi declaraţii filmate date atât de părinţi, cât şi de profesori.

„În momentul în care nu am mai putut să dau bani, copilul meu era ridicat oră de oră de doamna Gina Barbu în faţa clasei, ea îl făcea prost, nesimţit, că suntem o familie de ţigani şi să spună părinţilor că nu o să-l mai primească la şcoală şi să-l transferăm că nu mai poate să facă parte din această clasă“, mărturiseşte mama unui elev de la „Kiriţescu“. Femeia susţine că la şcoală se cereau sume din ce în ce mai mari şi că, de la începutul anului, a dat 420 de lei pentru fondul clasei, al şcolii, femeile de serviciu, băncile şi şapte culegeri.

Ea mai spune că a depus plângeri la Ministerul Educaţiei, la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, dar şi la Poliţie.

Atmosfera din şcoală, „militară“

În înregistrările Prima TV, o profesoară şi o mămică de la  Liceul „Costin Kiriţescu“ vorbesc despre cum se colectau banii în şcoală şi în ce scopuri.

„Fiecare părinte a dat bani pentru ca fiecare copil în parte să-şi ia examenul de engleză, fără de care nu puteai intra la clasa de engleză intensiv. Părinţii au dat banii doamnei directoare“, a spus mămica. Ea cere verificarea testelor pentru a se vedea cine merita cu adevărat să treacă. Într-o altă înregistrare, o profesoară vorbeşte despre atmosfera din liceu şi cum era „minunat“ să te pui bine cu directoarea.

„Directoarea a încercat să muşamalizeze tot ce se întâmplă?“, întreabă reporterul. „Da, se vede clar”, a răspuns profesoara, spunând că nu avea ce să facă din moment ce toată lumea „se angaja la această treabă (...) Este minunat să te pui bine cu directoarea“. Femeia mai spune că atmosfera în şcoală era una „militară“ şi că „toată lumea trebuie să intre în voie, altfel se pot întâmpla diverse minuni“.


Pe aceeaşi temă:

Profesori şi elevi de la liceul Kiriţescu, audiaţi joi de Comisia de anchetă. Audieri şi la secţia 6 în cazul învăţătoarei Blându

VIDEO Noi dezvăluiri despre sistemul clientelar şi „militar” de la liceul Kiriţescu. Eleva care şi-a reclamat profesoara riscă să fie sancţionată

VIDEO Noi reclamaţii privind sistemul de strângere a fondului clasei la Colegiul Kiriţescu din Capitală

Alte trei şcoli din Capitală, luate la puricat de inspectorii şcolari

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite