Elevii şi studenţii şcolilor militare, testaţi anti-COVID înainte de reluarea cursurilor - MApN

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: MApN / Facebook
Imagine: MApN / Facebook

Elevii şi studenţii din şcolile militare vor fi testaţi pentru depistarea virusului SARS-CoV-2, conform procedurilor în vigoare, la întoarcerea în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale (MApN), informează un comunicat MApN.

Precizarea vine în contextul în care instituţiile de învăţământ preuniversitar MApN (preşcolar, liceal şi postliceal) au început de luni activităţile şi procesul educaţional în formatul faţă în faţă, revenirea la cursuri a elevilor şi cursanţilor fiind planificată în mod eşalonat.

În ceea ce priveşte instituţiile de învăţământ superior militar, deciziile privind forma de reluare a cursurilor vor fi luate cu respectarea principiului autonomiei universitare, comandanţii acestora, împreună cu senatele universitare, urmând să hotărască şi să comunice studenţilor militari, în timp util, modul de reluare a cursurilor după finalizarea sesiunii de examene şi încheierea vacanţei intersemestriale.

Studenţii militari înmatriculaţi la universităţile de medicină din Bucureşti şi Târgu Mureş vor continua procesele universitare conform deciziilor senatelor universitare ale celor două instituţii de învăţământ superior, subliniază MApN.

Reprezentanţii ministerului precizează că în toate instituţiile de învăţământ ale MApN au fost luate măsuri pentru prevenirea şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, iar Direcţia medicală monitorizează evoluţia situaţiei epidemiologice şi coordonează activităţile de testare de tip RT PCR a elevilor şi studenţilor.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite