Elevii insistă ca şcoala să înceapă pe 1 septembrie. Ministrul a explicat de ce nu se poate VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Naţional al Elevilor nu renunţă la propunere FOTO: Daniel Dancea
Consiliul Naţional al Elevilor nu renunţă la propunere FOTO: Daniel Dancea

Consiliul Naţional al Elevilor nu renunţă la propunerea de începere a cursurilor pe 1 septembrie şi cer o Educaţie pe termen lung.

Elevii nu dau înapoi şi cer să li se respectă alegerea, a anunţat Consiliul Naţional al Elevilor, vineri. 

Răspunsul CNE vine după ce ministrul Educaţiei a precizat, vineri, că data de 1 septembrie în 2020, ca zi de începere a cursurilor, ar presupune „să chemăm profesorii de pe 15 august”. 

„Încă din 2017, Consiliul Naţional al Elevilor militează pentru obţinerea unei structuri fixe a desfăşurării cursurilor dintr-un an şcolar, în baza hotărârii adoptate de reprezentanţii elevilor din întreaga ţară în cadrul Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor de la Râmnicu Vâlcea. Astfel, propunerea structurii, susţinută în repetate rânduri atât în cadrul comisiilor de dialog social, cât şi în spaţiul public, este ca anual cursurile să înceapă pe 1 septembrie şi să se finalizeze pe 1 iunie, se arată în comunicatul de presă remis Adevărul. 

CNE arată că, de mulţi ani, au existat mai multe reglementări dorite de către cei aflaţi la masa deciziilor, în sensul tergiversării începerii anului şcolar pentru elevi, pornind de la falsa prezumţie de necesitate. „În octombrie 2019, în cadrul comisiei de învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, s-a dezbătut proiectul legislativ depus de către senatorul Liviu Marian Pop pentru modificarea structurii anului şcolar, astfel încât cursurile să înceapă în fiecare an în cea de-a doua săptămână din septembrie, în ziua de luni. Atât la momentul respectiv, cât şi acum, când doamna Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării, a depus un proiect de Ordin privind structura anului şcolar 2020-2021, potrivit căruia cursurile în noul an şcolar vor începe în data de 14 septembrie 2020, iar vacanţa de iarnă nu va mai fi asimilată cu vacanţa intersemestrială, ne-am susţinut ferm poziţia, demonstrând faptul că o astfel de măsură ar conduce spre dezechilibru din punct de vedere educaţional”, se mai arată în document. 

Ce argumente au elevii 

În primul rând, elevii spun că durata inegală a semestrelor afectează continuitatea actului didactic, împărţirea materiei fiind dificil de realizat, iar perioada ce se încadrează între vacanţa de iarnă şi cea intersemestrială a ajuns, în ultimii ani, să fie dedicată exclusiv rezolvării situaţiei şcolare, şi nu aprofundării materiei, în conformitate cu programa şcolară.

Apoi, CNE arată că începerea cursurilor mai devreme înseamnă şi o finalizare mai timpurie a acestora, ceea ce îi eliberează pe elevi de presiunea susţinerii examenelor de final de ciclu de învăţământ în condiţii de temperature necorespunzătoare, în săli de clasă lipsite de sisteme de aer condiţionat. La rândul lor, elevii din învăţământul profesional şi tehnic sunt avantajaţi de o astfel de măsură, terminând cursurile de practică mai devreme, nu în luna iulie, când din cauza temperaturilor ridicate şi a condiţiilor improprii de desfăşurare a actului educaţional, aceştia nu mai pot asimila informaţia livrată la un randament satisfăcător.

În ciuda enunţării argumentelor de mai sus în prezenţa decidenţilor cu fiecare ocazie ivită, se pare că în continuare o măsură cu relevanţă crescută pentru elevi şi pentru calitatea actului instructiv-educativ este ignorată, în favoarea unei vacanţe mai lungi, cu impact contrabenefic, mai spun elevii. „Nu renunţăm la o propunere care este în beneficiul elevilor din România şi nu suntem înţelegători, atâta timp cât educaţia nu va fi prioritară. Este momentul ca la Educaţie să se asume politic o decizie benefică pe termen lung.”, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Antonia-Laura PUP. 

Ministrul Educaţiei a precizat că va analiza propunerile elevilor 

       

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite