Educaţie antreprenorială, o nouă materie opţională pentru gimnaziu şi liceu. Anunţul făcut de Ministerul Educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pactul pentru Educaţie Antreprenorială a fost semnat marţi de către Ministerul Educaţiei, CONAF şi FPPG FOTO: MEC
Pactul pentru Educaţie Antreprenorială a fost semnat marţi de către Ministerul Educaţiei, CONAF şi FPPG FOTO: MEC

Educaţie antreprenorială va fi o materie oţională introdusă de anul şcolar viitor în gimnaziu şi liceu, după ce ministrul Educaţiei a semnat un acord de parteneriat cu reprezentanţi ai Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) şi Federaţiei Patronale de Petrol şi Gaze (FPPG).

Prin intermediul acestui acord va fi susţinută dezvoltarea competenţelor antreprenoriale în rândul tinerilor, prin modalităţi noi şi creative de predare şi învăţare, se arată în comunicatul de presă remis Adevărul. 

„Comisia Europeană a subliniat ca e o mare nevoie ca în societatea românească de acum să fie integrată învăţarea în spirit antreprenorial, de aceea am luat această decizie, la propunerea CONAF şi FPPG, să introducem ca materie opţională, la gimnaziu şi la liceu, începând cu anul şcolar următor, dar acesta e un prim pas, pentru că noi dorim, de fapt, să construim pe termen lung, nu numai pe termen scurt sau mediu, ci să construim pe termen lung o strategie naţională pentru antreprenoriat (...) Îi invit şi pe alţi parteneri să ni se alăture, pentru că e important pentru România să dezvolte această strategie naţională, sa construiască prin copii, de fapt, nişte antreprenori de succes", a declarat Monica Anisie, după ce a semnat acordul de parteneriat intitulat „Pactul pentru educaţie antreprenorială", marţi, la sediul ministerului Educaţiei, conform documentului. 

Pactul pentru muncă, iniţiativă în cadrul căreia este inclus „Pactul pentru educaţie antreprenorială”, presupune reducerea deficitului forţei de muncă din România, transparentizarea pieţei muncii şi dezvoltarea antreprenoriatului, recunoscut ca generator de prosperitate în societate şi element determinant pentru creşterea economică şi crearea locurilor de muncă. Investiţia în educaţia antreprenorială este una dintre cele mai rentabile investiţii pe care o poate face România în educaţia copiilor. Elevii participanţi au şanse de 3 până la 6 ori mai mari de a-şi deschide o afacere ulterior, într-un anumit moment al vieţii, comparativ cu cei care nu beneficiază de educaţie antreprenorială, conform comunicatului. „Este nevoie ca toţi elevii noştri să fie ancoraţi în realitate, să cunoască ceea ce face sens vieţii pe care ei o trăiesc, prin urmare pot alege acest opţional pe care îl vom dezvolta. Nu e o materie în plus pentru elevi, e la opţiunea părintelui sau copilului, deci nu încărcăm programul, din contră, vom construi planuri cadru care să fie în acord cu noua lege, deci reducem numărul de ore pe care elevul trebuie să le petreacă la şcoală, dar oferim această posibilitate să nu mai fie copilul obligat să studieze anumite materii, ci să poată să aibă şi opţiuni", a mai spus Anisie.

Ministrul a invitat şi alte organizaţii cu activitate şi expertiză în acest domeniu să contribuie la dezvoltarea opţionalului de educaţie antreprenorială.  

Semnatarii Acordului de parteneriat se angajează să colaboreze activ cu reprezentanţii MEC, alături de alţi parteneri care se vor alătura acestui demers, la Strategia Naţională pentru educaţie antreprenorială, arată reprezentanţii ministerului. Cristina Chiriac, Preşedinte CONAF, consideră „o prioritate introducerea în şcoli a orelor de antreprenoriat în vederea dezvoltării aptitudinilor şi competenţelor tinerilor şi pregătirii acestora pentru a deveni azi, antreprenorii de care economia românească are nevoie, mâine. România se numără printre cele câteva ţări europene care nu au încă o strategie naţională pentru educaţie antreprenorială. Iată că, astăzi, împreună cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi cu cei ai Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze facem un important pas în această direcţie”.

La rândul său, Franck Neel, Preşedintele FPPG, este de părere că „educaţia antreprenorială reprezintă o prioritate în asigurarea unei educaţii adaptate atât la nevoile economice, cât şi la valorile europene, în contextul globalizării şi digitalizării la nivel mondial. Consolidarea educaţiei antreprenoriale în şcoli, instituţii de învăţământ profesional şi universităţi va avea un impact pozitiv asupra caracterului dinamic al antreprenoriatului în cadrul economiei”.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite