Odată ajunşi în birourile de pe Berthelot, evaluările naţionale devin, pentru cei mai mulţi miniştri sau secretari de stat pentru preuniversitar, sabia lui Damocles. Evaluările au schimbat miniştri şi tot ele au creat adevărate tragedii naţionale, atunci când fermitatea unor decizii ne-a pus în faţa propriilor reflexii. 
 
Cine lucrează în sistemul preuniversitar ştie ce desfăşurare de forţe este la mijloc, panica şi nopţile nedormite din jurul evaluărilor naţionale.
 
Mai nou, se pare că Ministerul Educaţiei intenţionează să schimbe modul în care elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a vor susţine evaluarea şi bacalaureatul în vara lui 2019. Aproape jumătate din subiectele pe care le vor avea de rezolvat vor fi teste tip grilă, în locul enunţurilor şi al cerinţelor clasice. 
 
Câteva observaţii aş avea aici.  
 
Care sunt argumentele Ministerului Educaţiei în susţinerea acestei propuneri? Între noi fie vorba, ideea a fost anunţată sec la întâlnirile de început de an şcolar cu profesorii, adică la începutul lunii septembrie, dar ţinută sub cheie până acum două zile, când Centrul Naţional de Evaluare a dat click şi a publicat pe site-ul propriu variante de subiecte. Orice măsură, orice politică publică trebuie să aibă în spatele său o fundamentare care să arate nu doar necesitatea unei astfel de propuneri, nevoia de a schimba, dar şi îmbunătăţirile pe care iniţiativa respectivă îşi propune să le aducă. 
 
Ce ne spune ministerul?
 
Mai nimic, decât că „intenţionează“. Mai mult, puşi în faţa unei noi crize de imagine, oficialii din Minister retrag variantele de subiecte de pe site în aceeaşi tăcere în care le-au publicat şi anunţă că „vor discuta vineri cu elevii, profesorii şi părinţii“.
Cum vine asta? Publici pe site nişte variante, pe care le anunţi ca fiind cele oficiale, modelele pentru evaluările din vara lui 2019, după care îţi dai seama că e serioasă treaba, pentru că nu ai dialogat cu niciuna dintre părţile implicate, şi le dai un simplu „delete”. Mai mult, vezi scandalul care se creează în jurul subiectului, pentru că vocile din spaţiul public cresc în intensitate, după care dai înapoi şi spui: ne mai gândim, stăm mâine de vorbă şi vă anunţăm ce decizie luăm.
Asta se cheamă amatorism, incompetenţă şi lipsă crasă de profesionalism. Se cheamă că:
 
1. Cei din minister şi CNEE au sperat că schimbarea va trece neobservată şi va fi acceptată ca atare de sistem;
2. Oamenii aceştia care sunt puşi să ia decizii nu au argumente clare pentru schimbarea pe care o propun; 
3. Din lipsă de argumente solide, conştienţi de potenţialele repercusiuni, cedează la presiunea publică, fără explicaţii. 
 
Între timp, am aflat şi cine este iniţiatorul acestei idei, în persoana fostului ministru Valentin Popa. Ce spune artizanul Valentin Popa? Că i-a sunat bine ce a auzit despre examenul în magistratură şi şi-a spus „de ce nu şi cu ăştia mai mici?“. Ei, bine, domnule Popa, cu elevii de clasa a VIII-a şi a XII-a nu prea se poate ca în magistratură, dintr-un motiv foarte simplu: sistemul preuniversitar evaluează un set complet diferit de competenţe, cele de bază care îl vor ajuta pe absolvent să poată fi, ulterior, şi un bun magistrat. Până atunci, însă, trebuie să facă dovada înţelegerii unui text, a formulării de opinii proprii, a raţionării independente, a realizării unui calcul matematic sau a comunicării corecte în limba maternă şi în limbi străine. Până la examenul pentru magistratură suntem datori să avem  evaluări relevante, corecte, care să nu cosmetizeze realitatea.  
 
Mă întreb ce e mai grav aici: că un ministru ia „copy-paste” un model despre care crede că e bun fără să îl analizeze, fără să îi înţeleagă impactul, sau că personalul tehnic din minister, acela care ar trebui să descurajeze cu argumente robuste şi cu evidenţe clare ideile fanteziste, se supune obedient şi execută. 
  
Ce ne mai spune, apoi, domnul Popa? Că ideea cu testele grilă i-a venit ca urmare a diferenţelor mari constatate la contestaţii între notele iniţiale ale candidaţilor şi cele finale. Şi că atunci s-a gândit că cel mai bine schimbă modalitatea de evaluare. Domnia sa şi toţi cei din minister care au susţinut această idee uită cu neruşinare că fondul problemei nu de aici vine, ci din lipsa standardizării evaluării şi a formării profesorilor evaluatori. 
 
Ce înseamnă asta? Că Ministerul Educaţiei trebuie să îşi asume un program prin care să pregătească acei profesori care vor evalua absolvenţii de clasa a VIII-a şi a XII-a, astfel încât să fie asigurată o evaluare cât mai echilibrată, unitară a cunoştinţelor elevilor. Adică un profesor din Botoşani, spre exemplu, va evalua la fel, va aplica aceleaşi criterii cu o profesoară din Baia Mare. Că vor exista o înţelegere şi un standard comun asupra gradului de dificultate a subiectelor, asupra modului în care vor fi notaţi elevii, că experţi în evaluare vor realiza subiectele după o grilă clară, cu niveluri diferite de dificultate, înţelese de toţi profesorii. Ştiu profesorii noştri cum să aplice fidel şi obiectiv baremele? Au fost formaţi aceştia pentru a evalua corect? Cât de bine pregătiţi sunt cei care fac, an de an, variantele de subiecte la BAC, spre exemplu? 
 
Înseamnă, în cele din urmă, un moment de sinceritate în educaţie. Pentru că, în aceşti ultimi ani, profesorii corectori nu sunt, de multe ori, dintre cei mai buni, şi aceasta vine mai ales din plata foarte scăzută a muncii lor şi presiunea exercitată asupra corectării în contratimp. Iar modul arbitrar, subiectiv şi superficial în care se corectează îşi pune serios amprenta asupra evaluărilor şi urmărilor lor. Pentru că modul în care se realizează subiectele a devenit, aproape, o ruletă, iar lipsa unui temei ştiinţific şi amatorismul se văd de la an la an. Pentru că „gradul mediu de dificultate“ este praf în ochi, folosit pentru a ascunde dorinţa de a cosmetiza şi umfla statisticile. Şi pentru că tot acest tablou nu este decât fundamentul unui fenomen mult mai grav: acela al perpetuării unui sistem potrivnic propriului ţel, în care politicienii croiesc mecanisme legale pentru ca să poată să ne poată fura nu doar azi, dar şi viitorul copiilor noştri. 
 
Este tabloul unei păcăleli naţionale pe care trebuie să avem puterea să îl descompunem, ca ultima piesă a lui Banksy. 
 
Educaţia este la provizorat acum, doar că e un provizorat care pare să dureze de aproape 30 de ani, nu de mai bine de 30 de zile. Aş îndrăzni să spun că e chiar opţională pentru actualii guvernanţi. Şi dacă vrem ca păcăleala aceasta cu evaluările să ia sfârşit, trebuie să ne răspundem sincer la întrebarea: vrem note de 9 şi de 10 sau copii care ştiu?