Ca Preşedinte al României, oricare dintre dumneavoastră va câştiga votul din 16 noiembrie, veţi acţiona ca un adevărat bărbat de stat, coordonând personal proiectul istoric Şcoală de secol XXI pentru România secolului XXI.

Iată contextul, pe care sunt convins că îl ştiţi prea bine, fiecare în parte, dar încă vă e frică să vi-l asumaţi ca atare. Aveţi o lună la dispoziţie să vă înghiţiţi frica şi să purcedeţi, curajos, la treabă. Atenţie, nu-i de glumă: vorbesc de impactul devastator pe termen lung al stării curente a Educaţiei asupra României.

Ameninţarea critică la adresa Educaţiei din România (ameninţare = factor extern) este că lumea din jurul nostru se schimbă într-atât de iute, încât prin comparaţie noi părem că batem pasul pe loc. Iar diagnosticul, în ceea ce ne priveşte, e năucitor din acest punct de vedere: raportul The Europe 2020 Competitiveness publicat de World Economic Forum plasează în 2014 România pe locul 28 din 28 în Uniunea Europeană, pe baza indicelui agregat al competitivităţii. Adică, pe ultimul loc.

Vulnerabilitatea critică la adresa Educaţiei din România (vulnerabilitate = factor intern) este starea de negare generalizată, în profunzimea societăţii, a realităţii că Şcoala funcţionează inerţial, în derivă, profund inadecvat timpurilor de azi şi de mâine, pentru că principiile sale de proiectare şi organizare nu mai sunt viabile, pur şi simplu. De frică sau din interes meschin (adică, incompetenţă şi impostură combinate în doze letale), straturile definitorii ale societăţii în raport cu Educaţia – clasa politică, profesorii, elevii, părinţii, bunicii, sindicatele – încă refuză cu încăpăţânare să-şi asume curajos a treia transformare istorică de sistem din istoria modernă a României, după cea pusă în fapt de Spiru Haret şi după reforma comunistă din anii ’50. Inconştienţi şi iresponsabili faţă de viitorul Ţării şi al copiilor noştri, încă ţinem cu străşnicie, ca naţie, piciorul pe frână, în loc să facem ce avem de făcut, repede şi bine.

Aici suntem acum. Şi este destinul viitorului şef de stat, indiferent de numele său, să schimbe ireversibil această stare de fapt.

Soluţia pentru crearea noii paradigme a Educaţiei în România înseamnă activarea unui instrumentar complex de generare şi gestionare a multiplelor provocări de schimbare adaptivă, menit să ne determine, ca societate, să conştientizăm şi să acceptăm onest că setul prevalent de valori care acum guvernează Educaţia şi-a depăşit termenul de valabilitate şi viabilitate, şi are a fi înlocuit urgent cu alt set de valori, formă cu fond.

De aici mai departe, linia de acţiune e clasică şi perfect fezabilă într-un orizont de 4-8 ani, dacă muncim onest şi nu ne furăm singuri căciula: VALORI --> VIZIUNE --> MISIUNE --> OBIECTIVE --> PLANURI DE ACŢIUNE --> INDICATORI DE MONITORIZARE A PROGRESULUI.

Specific, schimbarea paradigmei Educaţiei în România începe cu operaţionalizarea unui set de trei provocări strategice:

  • VALORILE pe care Şcoala le cultivă copiilor noştri în secolul XXI. Care sunt ele, de fapt, pentru următorii 15-25 de ani, spre deosebire de starea actuală, în care şcoala NU CULTIVĂ NICIO VALOARE, în mod real?
  • Modelul de ARHITECTURĂ CURRICULARĂ de secol XXI. Cum arată acest model, pentru următorii 15-25 de ani, spre deosebire de cel actual, identic celui de acum 30-40 de ani?
  • Modelul de CARIERĂ DIDACTICĂ de secol XXI, viabil şi funcţional. Ce tip de carieră didactică au a parcurge dascălii în următorii 15-25 de ani, spre deosebire de cel actual, identic celui de acum 30-40 de ani?

Până când România nu dă răspunsuri viabile celor trei teme de mai sus, orice intervenţie în sistem e formă fără fond. Acest proces istoric este ireversibil, indiferent cât de mult timp meschine fantoşe jalnice, de pseudo-anvergură politică ori securistă, vor ţine aiurea piciorul pe frâna schimbării, în virtutea poziţiilor de autoritate formală pe care, încă, le deţin.

La urmă, rămâne realitatea implacabilă, ce nu ţine seama de niciun calcul politic conjunctural: starea Educaţiei, acum, înseamnă ameninţare directă la adresa siguranţei noastre naţionale, deoarece absolvenţii inepţi produşi de şcoala de azi sunt adulţii inepţi ai României de mâine. Aşa încât azi, ca şi peste zece ani, tot de aici plecăm, şi până nu vom rezolva chestiunea nu va fi deloc „pace sub măslini”.

Ca să putem porni la treabă cum se cuvine, avem mai întâi a înfige bine în pământ, ACUM, borna zero a întregului proces, şi acest rol revine şefului statului.

Borna zero înseamnă ieşirea României din negarea faptului că Şcoala mai poate funcţiona vreodată eficient aşa cum e acum. Această premisă este, pur şi simplu, eronată, falsă. Până nu ne vom reconcilia ca societate cu acest adevăr dur, inconfortabil, incomod vom continua să pedalăm în gol acumulând frustrări tot mai dificil de gestionat şi accelerând involuţia sistemului public al Educaţiei, în loc să stopăm urgent acest proces ucigător pentru societate şi să-l întoarcem curajos cu faţa spre viitor, spre evoluţie şi creştere sănătoase.

Consacraţi schimbarea paradigmei Educaţiei ca Proiect de Ţară pentru România! Ele, Proiectele de Ţară, sunt cele a căror punere în fapt vă legitimează să staţi cu fruntea sus şi să daţi seamă în faţa istoriei, ca şef de stat.

De pildă, la 1 Decembrie 2018.

Schimbaţi paradigma Educaţiei. Generaţia Marii Uniri vă va privi şi vă va judeca.

Eu sunt câinele de pază al acestui Proiect de Ţară.

P.S.: România, dacă îţi pasă cu adevărat de tine şi de copiii tăi, pe 16 noiembrie ieşi la vot 100%! Numele viitorului şef de stat nu este Victor Ponta. Numele viitorului şef de stat nu este Klaus Iohannis. Numele viitorului şef de stat este EDUCAŢIA ROMÂNIEI DE MÂINE. Aşa să-ţi ajute Dumnezeu!