Editorii susţin că lansarea noilor manuale, inclusiv cele digitale, ar putea fi din nou amânată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manualele noi ar trebui să ajungă pe bănci cel mai devreme în septembrie 2014   FOTO: Adevărul
Manualele noi ar trebui să ajungă pe bănci cel mai devreme în septembrie 2014   FOTO: Adevărul

Editorii sunt îngrijoraţi că nici anul viitor nu vor fi scoase noile manuale pentru clasele I şi a II-a, spunând că nu au mai primit niciun semn de la Ministerul Educaţiei, după ce Remus Pricopie a anunţat că metodologia a fost finalizată şi va fi aprobată cel mai probabil în septembrie, termen depăşit. Ca atare, ar putea fi amânată şi introducerea manualelor digitale.

„Uniunea Editorilor din România, dar nu numai noi, sunt şi editori din Asociaţia Cartea Şcolară, firme de soft, producători de manuale şi auxiliare didactice, toţi suntem îngrijoraţi că este pus în pericol calendarul iniţial care prevedea ca o nouă generaţie de manuale, respectiv pentru clasa I şi a II-a să apară la începutul anului viitor. Până în momentul de faţă nu este aprobată metodologia necesară elaborării şi evaluării manualelor. A existat o perioadă de dezbatere publică, cei interesaţi au făcut observaţii şi în luna iulie a fost o singură întâlnire la minister cu specialiştii lor în urma căreia nu ştim ce s-a reţinut din observaţii şi care este varianta finală”, a declarat pentru adevarul.ro directorul executiv al Uniunii Editorilor din România (UER), Claudiu Istrate.

Primele manuale-pilot, în iunie 2014

După ce metodologia pentru noile manuale este aprobată prin ordin de ministru, editurile au la dispoziţie un termen de minimum şase luni pentru realizarea proiectelor cu care vor veni la licitaţie. Istrate a explicat că dacă metodologia se aprobă acum, ar însemna că în aprilie manualele trebuie să fie gata pentru ca în luna mai să fie date spre evaluare la minister şi abia în iunie anul viitor, învăţătorii şi cei interesaţi vor avea în faţă proiectele manualelor care au trecut competiţia. Asta înseamnă că producătorii au la dispoziţie mai puţin de două luni pentru a publica şi distribui manualele în toată ţara, a explicat Istrate.

„Nu ne-am opus şi nu ne opunem unui proiect al MEN de a iniţia manuale noi. Am solicitat ca acest lucru să se facă transparent şi cu un timp suficient la dispoziţie. Dacă va fi nevoie, vom ataca în instanţă metodologia”, a afirmat Istrate.

Aprobarea metodologiei şi timpul limitat nu sunt singurele griji ale editorilor. Ei mai susţin că, înainte să se apuce să investească în aceste manuale noi, trebuie să ştie cât îi va costa această investiţie.

„Trebuie să ştii câţi bani are cumpărătorul tău în buzunar, să-şi definească cerinţele pentru manualul digital. Editura este o afacere: bagă bani într-un produs ca să-l vândă. Cineva trebuie să cumpere acel produs şi noi trebuie să ne asigurăm că există nevoie de acel lucru. Spre exemplu, dacă m-aş apuca să investesc enorm în digitalizarea manualelor, e ca şi cum m-aş apuca să produc gheaţă pentru Antarctica, fiindcă nu o să cumpere Antarctica gheaţă de la mine niciodată”, şi-a exprimat îngrijorarea Ana Munteanu, de la Editura Minerva.

Metodologia a fost finalizată şi va fi aprobată

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a explicat la începutul lunii august că introducerea noilor manuale pentru clasele I şi a II-a respectă ultimul calendar convenit cu editorii: metodologia va fi gata până la 1 septembrie 2013, urmând ca în termen de şase luni să fie gata şi primele manuale-pilot.

„În perioada mai-iulie, am lansat în dezbatere publică Metodologia de realizare a manualelor pentru clasa I şi a II-a. La momentul respectiv am înţeles opoziţia unora dintre editori, care au reclamat faptul că nu au timp să tipărească noile manuale. Prin urmare, din respect pentru partenerii de dialog, am decis să prelungim cu 6 luni perioada până la care să fie gata manualele. În acest moment, suntem în calendarul stabilit, urmând ca până la 1 septembrie să se redacteze forma finală a metodologiei, formă care va integra şi observaţiile venite din partea partenerilor de dialog social. Prin urmare, nu există nici o întârziere faţă de cele stabilite anterior“, susţine Pricopie.

Un manual digital poate costa între 5.00 - 12.000 de euro

În ceea ce priveşte manualele digitale, Mihai Penescu, de la Editura ALL, membră a UER, este de părere că MEN trebuie să dea "reperele" şi să creeze o strategie în privinţa manualelor electronice.

La rândul său, Claudiu Istrate spune că varianta cea mai bună în ceea ce priveşte manualele digitale este ca realizarea acestora să fie atribuită editurilor care câştigă licitaţia pentru noile manuale şcolare, astfel încât să nu se organizeze două licitaţii, una pentru manuale noi şi alta pentru manuale digitale.

Reprezentantul Read Forward, Paul Balogh, a precizat că realizarea unui manual electronic poate costa între 5.000 şi 12.000 de euro.

La rândul său, reprezentantul SIVECO, Alexandra Cociunoiu, a precizat că un manual de 160 de pagini ar putea deveni manual electronic în circa patru luni.


Metodologia pentru noile manuale şcolare, finalizată până la 1 septembrie

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a explicat joi că introducerea noilor manuale pentru clasele I şi a II-a respectă ultimul calendar convenit cu editorii: metodologia va fi gata până la 1 septembrie 2013, urmând ca în termen de şase luni să fie gata şi primele manuale-pilot. Ceea ce înseamnă că noua generaţie de şcolari va învăţa după manualele de anul trecut.

INTERVIU Ministrul Educaţiei: „De anul viitor vom avea manuale digitale“

Primele manuale digitale, pentru clasa I şi a II-a, vor fi pe băncile elevilor de anul viitor, în timp ce problema şcolilor care se dărâmă ar putea fi soluţionată abia în doi-trei ani. Aşa a anunţat ieri ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, într-un interviu pentru Adevărul Live.

Liceul Kretzulescu. Cum se învaţă în prima clasă „inteligentă“ din România. „Cursurile sunt ca un teambuilding”

Prima clasă digitală, inaugurată la începutul anului, este locul unde elevii şi profesorii comunică şi învaţă împreună pe tablete şi manuale digitale. În timp ce dascălii sunt timoraţi de experienţă, tinerii spun că se simt ca în teambuilding

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite