Domnului Profesor, RESPECT!

Profesorul Gruia Novac din Bârlad are 78 de ani şi o caligrafie fără cusur – atât în forma, dar, mai ales, în lăuntrul cuvintelor sale de foc, pe care le aşterne pe hârtie, (aproape) impecabile în proprietatea lor aleasă. Citindu-i scrisoarea, am decis pe loc să o fac publică, în semn de respect faţă de felul în care, de cinci decenii, onorează limba română, ca dascăl.

Iată textul, fără comentarii din parte-mi, cu impresiile domnului profesor, după prima lectură a  volumului meu recent publicat, "România pe bune începe cu Şcoala pe bune" (http://www.librariaonline.ro/stiinte_umaniste/sociologie/diverse/romania_pe_bune_incepe_cu_scoala_pe_bune-stas_marian-p10066967)

Bârlad, 2013,

înainte de Crăciun!

Stimate domnule Cunoscut necunoscut,

Îndrăzneala a fost pândită, mai întotdeauna, de primejdii. Eu le isc, fiindcă nu vreau să rămân adormit. Şi caut fel de fel de năzdrăvănii care să mă păstreze deştept (sic!). Aşa că, eu negăsind, poate descoperiţi Dumoneavoastră tâlcul (dac-o fi!) deprinderii unora care, seara, înainte de culcare, iau în mână o carte (o carte?) ca... s-adoarmă. Oh! Miroane, Miroane, unde mai găseşti «zăbava aceea de folos» care a încălzit trecuţii şcoli? Dar... […]

România pe bune începe cu Şcoala pe bune e o carte-jurnal de blog pentru care, nu vă uitaţi urât la mine, puţini vă vor mulţumi. Încă n-aţi aflat că, în România, sunt oameni ai sistemului şcolar care nu cunosc sensul cuvântului (uneori şi folosit!) paradigmă? Şi dumneavoastră le vorbiţi despre schimbarea paradigmei în Educaţie!

V-am citit cartea poate cu prea mult interes, ea fiind dedicată... altora. E subiectivă, deci nedreaptă, adică necesară aşa, nu altcumva. Vă mărturiseşte asta un Om care şi-a slujit meseria cinci decenii, făcând adesea şi din amărăciune satisfacţie. Şi mă doare observaţia pe care o haşuraţi (la pag. 7) despre "absolvenţi inepţi ai şcolii de azi, posibili conducători inepţi ai României de mâine...", nu pentru că n-ar fi reală, ci pentru că-i prea adevărată.

Cartea parcursă de mine nu-i pentru nostalgici, nici pentru veleitari, e pentru cei de azi, dar gândind la mâine. Ca pe o parimie de fronton ar trebui răspândite vorbele pe care le-aţi notat, nu mai contează la ce pagină: «România secolului XXI are nevoie de Şcoala secolului XXI». E vorba, sigur, de o şcoală cu viziuni unitare, fiindcă disocierea şcoală urbană-şcoală rurală este încă una din încremenirile în proiectul tradiţional (spiroharetist) care generează comoditate şi laşitate, dezinteres generalizat şi interes particular în zonele, multe, unde hotărăşte o singură "funcţie" legitimată politic şi descalificată moral.

Sunt prea multe "amănuntele" asupra cărora m-aş putea exprima. Las, sper, pentru altă ocazie dezvoltarea lor, acum rezumîndu-mă doar la "transcrierea", ca o concluzie dramatică, a unei ecuaţii letale pentru România:

incompetenţă + rea-credinţă = inconştienţă strategică!

Prieteneşte, câteva opinii iscate, la cald, în timpul primei citiri, pe care, vai, obiectivatul meu eu le dedică unui AUTOR comprehensiv.

Autorul, «cetăţeanul prezent în conversaţia despre Educaţie», e când ironic, ceea ce creează bună dispoziţie, când imperativ, ceea ce derutează puţin, fiindcă nu depăşeşte starea de patruzecişioptist romantic şi nesigur ("Domnule ministru Remus Pricopie, nu rataţi clipa!... Faceţi istorie acum: scoateţi elefantul din încăpere! De ce vă este, încă, frică?..."), când interesat inutil de nişte ornamente stilistice căutate şi botezate incorect, ca de pildă psihoza cacofonismelor, în plasa cărora cade uşor comic: dacă există cacofonii clasice, de ce deranjează cele... neclasice? Oricum, părerea autorului, de luat în seamă totuşi, nu trebuia exprimată aici. Mai ales că Congresul (sic!) consacrat Educaţiei (14-15 iunie 2013), din punctul de vedere al d-lui Marian Staş, a ratat "clipa istorică..."

În era informaţionismului, care a omogenizat şi, deopotrivă, a degringolat omenirea, a scrie o carte despre sistemul de Educaţie dar, mai ales, să încerci s-o şi faci cunoscută, în structura ei insolită, unui posibil segment interesat e un act de mare curaj. Întrebarea e cui foloseşte şi dacă foloseşte chiar. Sintetic, răspunsul e (sic!) dificil de dat. Sunt ani buni de când se tot bate monedă pe tema Şcolii (aţi auzit de bătutul apei în piuă?), opinii se rostesc, programe se construiesc şi se propun, soluţiile însă ori nu se elaborează, ori, dacă da, nu le ia nimeni în samă.

Cartea Dumneavoastră, "jurnal de blog", pe care chiar pot şi vreau s-o slăvesc, are un titlu argotic enervant, dar totodată foarte serios. Ordonarea capitolaşelor (diminutiv neironic) după o cronologie mentală onorantă, structura întregului volum, care denotă ingeniozitate şi o ingenuitate abil teatrală (credibilă, deci!), cutezanţa afirmaţiilor tranşante şi a divagaţiilor subtil pitite în spatele unei mentalităţi de revoluţionar ermetizat, formularea când şi când a unor concluzii clare ca viziune, deschise în posibilitatea găsirii de remedii, toate fac din cartea pe care aţi scris-o un eveniment asupra căruia Mai Marii timpului curent ar fi obligatoriu să atragă atenţia şi să-l recomande pentru studiu tuturor implicaţilor în destinele Educaţiei, dar şi celor din "afară" chiar, care doresc să se alăture frontului.

Dumneavoastră, Domnule Marian Staş, sunteţi un gânditor şi, ca orice, reflexiv, nu vă duceţi până la capăt raţionamentul. Autorul meu stârneşte, fiindcă observă fisurile, atrăgând atenţia că părţi din sistemul etosului românesc trebuie sudate. Sarcina sudorului şi a electrozilor nu mai cade pe umerii lui!

Volumul, care vrea, ca un imperios cadru strategic, schimbarea paradigmei în educaţie, are un limbaj practicabil, însă mai abitir conţine idei penetrante, puternice. Va rezista (nu ştiu câte... decenii!), mai cu seamă că harvardist-ul Marian Staş cunoaşte prea bine, ca să nu zic excelent, taina îmbinării ludicului cu agresiunea. Ambele poziţii sunt folosite cu condescendenţă, asemenea unui registrator impecabil. Distanţându-vă organic de felurite parti-pris-uri, nu aveţi în vedere persoane, pe care sunteţi nevoit adesea să le numiţi, doar deţin nişte răspunderi, ci doar opiniile lor, pe care, de-ar fi cât de puţin vizionare, le-aţi accepta, însă, îmi dau seama, e greu să "înghiţi" ceva fastidios.

Cartea e o armă eficace în lupta acerbă pentru rărirea rândurilor celor care au serioase probleme de analfabetism funcţional. Care a pătruns, vai mie, şi printre... formatori!

Vă felicit, domnule Marian Staş.

Al dumneavoastră,

Gruia Novac

(purtând, demn, pe umeri, doar 78 de ani…)

p.s. Domnule profesor Gruia Novac, aştept cu bucurie să organizăm împreună o conversaţie despre educaţie cu profesorii bârlădeni, în primăvara lui 2014. Daţi-mi semnal şi ne coordonăm. La mulţi ani, cu preţuire!

p.p.s. Folosesc prilejul publicării acestui text pentru a vă invita să (re)vedeţi două filme profunde, despre integritate, curaj şi profesionalism în spaţiul şi timpul şcolii. Protagonist în ambele, la trei decenii între un rol şi celălalt, Sidney Poitier. Aţi ghicit? "To Sir, with Love", de bună seamă!... Aici găsiţi filmul din 1967, http://www.imdb.com/title/tt0062376/, şi aici pe cel din 1996 http://www.imdb.com/title/tt0117927/