Directoarea psihologilor şcolari dă lecţii publice vulgare despre sex!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Femeia e locul de unde toţi bărbaţii de pe planeta asta şi-au făcut loc sa iasa ţipând...şi locurile în care «se ostenesc» mereu să intre!“

Un elev, aflând că la şcoala unde învaţă va avea un nou psiholog, cunoscându-mă bine şi curios fiind, îmi trimite un link către blogul acestuia cerându-mi să-mi exprim părerea, să-i dau un răspuns... Deschid, recunosc personajul, citesc şi rămân şocat de conţinutul fiecărui articol explicit sexual, ba vulgar şi indecent, şi de recomandările ruşinoase (sex, sâni, orgasm, vagin etc). Redau câteva fragmente*:

1. „Femeia e locul de unde toţi bărbaţii de pe planeta asta şi-au făcut loc sa iasa ţipând...şi locurile în care se «ostenesc» mereu sa intre!

2. „Aş fi ipocrită să spun că SEXUL nu contează. Sexul este un ingredient care dă savoarea şi chimia”

3. „PE ROTUNJIMILE SANILOR EI.....UNDE ALTUNDEVA!?? Lasand la o parte insa pe aceia care considera FEMEIA doar simple purtatoare de SANI, sau, mai rau, de vagin.....haideti sa-i le dam dreptate barbatilor! Cum sa nu le placa !??? Rotunjimille astea delicate, catifelate, aprinse de dorinta, cand moi, cand tari...care hranesc, care se lasa mangaiate si-ncap perfect in podul palmei masculine, care sunt ca o vama, la mijlocul drumului intre cele doua cuiburi ale femeii: buze sau inlauntru.

Blogul lecturat rapid, de fapt, e supraîmbogăţit cu teme sexuale. Ca o uimire, desigur, textul de mai sus despre sâni e scris la câteva zile după un text despre Învierea Domnului. Mai departe:  

4. „Formele barbatului nu cer abisuri, ca acelea ale femeilor Sa nu fie o repezeala gafaita. Sa nu fie o "achitare" de datoria conjugala. Sa nu fie un dans "manelist". Sa nu fie "FAST & HARD".“

5. „Isi imagineaza sanii, isi imagineaza cum o dezbraca, isi imagineaza cum o saruta , cum ea se dezlantuie si-i face jocurile in a-l satisface pe El. Isi imagineaza cum El, cocosul metamorfozat in Paun Imperial se poate impauna cu toata coada in Cercul ei, iar si iar...“

Vă vine să credeţi sau nu, textele nu sunt preluate de pe un site de pornografie, interzis minorilor, ci de pe blogul http://puimirelapsiholog.blogspot.ro/. Autorul blogului este psiholog, dar nu e vorba de un psiholog oarecare din Sibiu, ci de şefa psihologilor şcolari, de directoarea CJRAE (Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională). Ce înseamnă asta? Că 46 de psihologi din judeţul Sibiu o au ca şefă pe Mirela Pui, doamna ce îşi etalează negrăniţat fanteziile sexuale pe blog, într-un limbaj de-a dreptul obscen şi ruşinos. Dumneai conduce activitatea psihologilor, numiţi consilieri şcolari, din licee, şcoli, grădiniţe, adică tot ce înseamnă educaţie în acel judeţ. Dacă un elev ar scrie asemenea cuvinte într-un loc public ar fi sancţionat de îndată dar oare profesorului şi mai mult psihologului îi este permis ?  

Totuşi, după zeci de articole similare doamna psiholog-şef ţine să lămurească pe cei 6.000 de cititori ai blogului că, citez:

„Nu sunt disponibilă aventurilor”

„Dupa cererille de prietenie de pe Facebook sau unele reactiile primite ca feedback am inteles ca s-au tras si concluzii pripite in ceea ce ma priveste. Dragii mei, NU!!! Nu sunt disponibila aventurilor!! Nu caut ASTA! Nu caut NIMIC!! Am.
Dar nici nu ma ascund dupa false PUDORI. Sunt ceea ce sunt. Nu ma intereseaza daca SEXUL vinde sau se VINDE!!! Eu nu am nimic de vanzare. Si nici nu cumpar. Eu doar daruiesc.“

Din cele 20 de articole de pe blog, vreo 15 sunt dedicate sexualităţii (semn că e o preocupare intensă şi cotidiană), vreo două sunt poezii, unul despre Învierea Domnului, Învierea Noastră (căci religia merge cu sexualitatea) şi vreo trei sunt anunţuri despre cursuri (organizate de dânsa) ADHD, evaluarea inteligenţei şi sinucidere.

Ce părinte şi-ar lăsa copilul pe mâna unui astfel de psiholog şcolar? Dacă aşa scrie, oare cum gândeşte?

Că este „specialist” ne arată tot pe acest blog când face apel la educatori, învăţători, studenţi şi psihologi să participe la cursurile ţinute de dumneai. Ce credibilitate şi ce integritate profesională mai are acest personaj când după anunţul cu pricina orice părinte, elev, student sau psiholog poate regăsi alte articole cu titluri precum:  «NUFARUL DIN ADANCUL FEMEII...IL VREI!?», «FEMEIA "DISPONIBILA" PENTRU CA E VANAT!»«IUBITE, COLOREAZA-MI TRUPUL PESTE TOT !!!!» sau «DE CE NU STIU BARBATII SA TRAIASCA "TOT"».   

image

Înţeleg supărarea justificată şi dreaptă a părinţilor faţă de profesori, admit că orele de educaţie sexuală sunt prost înţelese pentru că sunt prost predate şi de cine nu ştie şi mă întreb pe bună dreptate ce fel de psihologi avem în şcoli? Cum sunt permise aceste obscenităţi publice venite din partea unui manager care ar trebui să (re)prezinte un model de integritate morală şi profesională, un exemplu pentru subordonaţii săi.  

Mai grav, vorbim aici nu de un portar de şcoală (căci şi lui i se cere o conduită exemplară), ci de un „specialist” care primeşte la consiliere zeci şi sute de elevi şi eleve (norma este un psiholog la 800 elevi), tineri cu diferite întrebări, dileme, nevoi, supărări şi problematici ale copilăriei şi adolescenţei. Ce le va spune doamna pseudo-sexolog-misandră (fără specializare) adolescentelor care vor întreba despre bărbaţi. Că, citez:

Barbatii se umfla in pene ca niste cocosi, mai ales dupa prima noapte de dragoste cu o femeie! Mai ales daca si-au dorit-o in pat tare de tot! Mai ales daca au "mirosit" ca ea ar fi experimentata! Mai ales daca performantele lor de a "duce" bine actul pana la capat au fost cred ei, optime! Mai ales daca Ea a gemut, oftat, vibrat, participat,.....si "tot tacamul"! “

image

Gandirea Masculului poate fi simpla. O joaca. Un dezmat. O evadare. Un nume in plus pe o lista. O provocare trecatoare. O scanteie. O ispita. Un vis. O iluzie. O himera. O CUCERIRE. Barbatii nu gandesc prea mult in perspectiva.“

Pai pentru rotunjimile pe care palmele lui aluneca si ma ating; pentru pielea fina, de catifea si cu grija parfumata; pentru felul in care stiu sa ma abandonez in bratele lui si sa ma simt mica; pentru fetita care se vrea protejata tocmai cand el ma ridica si ma reazama pasional de perete; pentru deschiderea cu care il primesc si il accept sa ne scufundam in iubire. acolo unde piese din trupurile noastre se ating;“ 

Ce vor spune ceilalţi 800 de elevi când, curioşi fiind de noul psiholog, vor vedea promovate pe blogul psihologului imagini nud, femei goale, sâni goi, bărbaţi goi şi texte cu conţinut explicit sexual. Exhibiţionism la maximum! Doamna director nu doar conduce CJRAE-ul, dar este totodată consilier şcolar la două şcoli de excelenţă din judeţ, la Regina Maria şi Colegiul Naţional „Octavian Goga”. Cum le face pe toate, nu ştiu?!  Deci, se preocupă de consilierea psihopedagogică a unor elevi de succes din Sibiu, elevi care au ajuns la performanţe de olimpiade naţionale şi cu note de 10 la bacalaureat şi examene de clasa a VIII-a. Ce păcate au făcut aceşti elevi de nu au parte de un psiholog integru şi competent?

Nu e vorba de un caz de neglijat (din fundul ţării), e vorba de o persoană publică, pusă într-o funcţie cheie, un manager, un psiholog ce influenţează viaţa a sute de elevi, părinţi şi cadre didactice.  

Profesionalism zero

Am continuat căutarea şi m-am întrebat ce fel de profil profesional are această doamnă psiholog de conduce o instituţie publică din România. Cu ce s-a remarcat profesional vorbind? Ce merite deţine şi cum a fost numită la conducerea acestei instituţii ? Ce o recomandă ? Care sunt „performanţele” sau calităţile profesionale care au făcut-o să dobândească această funcţie? Nimic in CV.

Instituţia pe care o conduce!

Nu am găsit nimic referitor nici la activitatea instituţiei. Siteul este unul egal cu zero, doar două articole. Nu găsim un raport de activitate pe anul anterior, să cunoaştem ce a făcut, nici informaţii despre alte activităţi, anunţuri, campanii educaţionale, ştiri sau evenimente organizate şi desigur nicio urmă de transparenţă vizavi de posturile ocupate în învăţământul pe care îl conduce. Nu găsim un CV şi nimic despre activitatea sa ca manager.

Ce intrigă aici sunt câteva date: 1. Vorbim întâi şi întâi de un director de instituţie publică, supusă Consiliului Judeţean 2. Nu e orice instituţie ci „o instituţie de învăţământ specializată în oferirea, coordonarea şi monitorizarea de servicii educaţionale specifice acordate copiilor/elevilor, cadrelor didactice, părinţilor şi membrilor comunităţii pentru a asigura tuturor accesul la o educaţie de calitate, precum şi asistenţa necesară în acest sens”. Adică tot ce înseamnă consilierea psihoeducaţională a elevilor, instruirea profesorilor, orientare şcolară şi profesională, terapia logopedică şi certificate de educaţie specială  3. vorbim de un psiholog, care are cu totul un alt statut în şcoală şi alte îndatoriri – nu este un simplu profesor.

4. din păcate, în mod direct este afectat statutul consilierului şcolar şi implicit al psihologului în general. Aceste acte publice ne afectează pe noi, ceilalţi colegi de breaslă.  De aceea am decis să scriu.

În final, ce model şi ce asistenţă psihologică oferă elevilor?

Căci nu e vorba de un singur articol incidental scris în trecutul îndepărtat, sunt articole publicate recent (inclusiv în august) şi sunt zeci. Nu este un articol de specialitate, femeia n-are nicio specializare în acest sens. Şi chiar dacă ar fi vreun articol de specialitate pe un site dedicat exclusiv sexologiei, nu se scrie în aşa manieră pe blog. Mi-e groază de reacţia colegilor şi subalternilor domniei sale. Ce cred ? Mi-e ruşine mie de reacţia părinţiilor, educatoriilor, profesoriilor şi învăţătoriilor când vor citi zeci de pagini de fantasme erotice?

Şi mai mult mă întreb care sunt măsurile pe care Inspectoratul Şcolar, Colegiul Psihologilor din România şi Ministerul Educaţiei le vor lua acum? Sau chiar nu ne pasă!? Chiar putem permite orice, orice bătaie de joc, chiar ajunge oricine director, chiar nu sunt alţi psihologi competenţi şi merituoşi şi chiar nu ne pasă de ce se întâmplă în această ţară ?!

Domnule Ministru Remus Pricopie, mă adresez dumneavoastră şi vă cer un răspuns urgent şi o reacţie corectă, căci tot începe şcoala!  

*Fragmentele redate în acest text au fost copiate direct de pe blogul doamnei Mirela Pui, fără ca autorul sau redacţia „Adevărul“ să fi intervenit asupra lor.  

„Adevarul.ro“ încurajează dialogul, pluralitatea ideilor şi libertatea de exprimare, dar opiniile bloggerilor de pe platforma adevarul.ro nu reprezintă întotdeauna poziţia ziarului. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite