Dezastru la simularea Evaluării Naţionale

Singurul lucru bun: începem să ştim cum stăm, nu ne mai amăgim cu ipocrizii, mistificări şi minciună. Cu camere de supraveghere video, cu profesori supraveghetori speriaţi de intervenţia SRI şi a parchetelor, iată că aflăm care este realitatea: dezastru.

Încă de la primul Bacalaureat, aproape cinstit, din 2011, se întrevedea dezastrul: 45% promovare. Dacă punem la socoteală fraudele „inerente”, evidenţiate de diferenţele enorme dintre judeţe, cifra reală ar fi fost între 30-35%. O treime dintre elevi  se descurcă cu dotarea proprie, cu părinţi care-i ajută, fie direct, fie cu meditaţii.

Încă o treime ar fi făcut faţă la liceu, dar ajutaţi, supravegheaţi, împinşi de la spate, iar o treime nu are ce căuta la liceu, ci pe alte trasee educaţionale, profesionale, vocaţionale, de formare profesională de scurtă şi medie durată.

Una peste alta cam 40% dintre elevi sunt capabili să urmeze cursuri liceala pretenţioase, cu puternic accent pe conceptual-teoretic.

Alegerea greşită a traseului educaţional nu mai este o explicaţie pentru rezultatele de la simularea Evaluării Naţionale.

Calificativul „dezastru” nu este exagerat. Nu putem funcţiona în educaţia gimnazială cu un randament de 48%! Şi de ceilalţi 52% ce se alege? Sunt rebuturile sistemului educaţional?

În judeţul Călăraşi procentul de promovare la matematică este de 17,8%, cel mai mic din ţară! Doar unul din 5 elevi au luat notă de trecere! Botoşani, Vaslui, Arad, Caraş-Severin, cam tot pe acolo! Media pe ţară este la matematică de 30%, iar cele mai bine plasate judeţe au 34%!

Cred că este primul an în care aflăm dimensiunile dezastrului din gimnaziu!

O societate normală nu-şi poate bate joc de 52% dintre tinerii aflaţi în şcoala gimnazială, prea mici să li se poată imputa exclusiv eşecul.

De vină suntem cu toţii, elevi, părinţi, profesori, directori, inspectori, pentru că n-am avut curajul să privim adevărul în faţă, să găsim cauzele şi să elaborăm soluţiile de rezolvare.

Ce-am făcut în anii trecuţi?

La Bucureşti, în 2013, la ierarhia notelor de admitere la liceu situaţia era următoarea: 38% medii între 9-10, 64% medii între 8-10! Adică eram o ţară de genii! Genii  care până la Bacalaureat ajungeau la 50% promovare cu note peste 6!

Minciuna şi mistificarea erau clare.

Sistemul educaţional nu este în stare să-şi facă singur ordine în ogradă. Inspectorii şi corpul de control să vadă diferenţele incredibile între notele din cataloage şi rezultatele de la Evaluarea Naţională, diferenţe ca de la cer la pământ.

A plătit cineva ceva? Nu! Educaţia a fost şi rămâne „locul în care nimeni nu dă socoteală de nimic”!

Cauze şi soluţii

Curriculumul este mult prea abstract, neadecvat noilor realităţi, cerinţelor pieţei muncii.

Soluţia nu este să cobori nivelul curriculumului, să-i dezavantajezi pe elevii care fac faţă cu brio acestui curriculum.

Soluţia este să creezi mai multe trasee de învăţare, pe care fiecare elev să-şi găsească locul şi satisfacerea înclinaţiilor şi talentelor proprii. Nu un singur traseu, un „pat al lui Procust” în educaţie.

Despărţirea a două filiere, teoretică şi tehnologică, încă din clasa a V-a, este necesară, aşa cum se întâmplă în Germania. Iar elevii de la filiera tehnologică merg, primordial, la şcoala profesională. Cu posibilitatea unor examene de diferenţe pentru cei care doresc să-şi schimbe traseul. Iar la liceu vor merge, preponderent cei din filiera teoretică.

Curriculumul trebuie să fie în trei variante, minim, mediu şi de aprofundare, iar profesorii să poată alege, pentru clasă sau pentru un grup de elevi, nivelul care li se potriveşte.

Disciplinele agregat, educaţie pentru societate, ştiinţele vieţii, ştiinţele mediului, să conţină module obligatorii şi facultative, la alegerea profesorilor şi elevilor.

Curriculumul să fie construit pe cei 4 piloni: a învăţa să ştii, să faci, să fii, să trăim împreună şi să aibă 4 arii de cuprindere: conceptual-teoretica, aplicativă, interdisciplinară, generatoare de învăţare continuă.

Soluţii există, doar că politrucii din educaţie, ca de peste tot, nu sunt în stare să le imagineze şi pună în operă. De 24 de ani aşteptam şi degeaba. Vom aştepta, probabil, încă 24 de ani!

Educaţia şi formarea profesională stau la baza unei pieţe a muncii de calitate, care stă la baza unei economii competitive şi performante. Fără o astfel de economie, nivelul de trai decent spre care tindem rămâne o himeră.

Nu avem un sistem de evaluare credibil, standardizat, unitar la nivel de ţară.

Evaluarea sumativă, de sfârşit de an, şi aceea de la examene, se poate face pe baza aplicaţiilor informatice, care generează teste grilă personalizate, similare dar nu identice, din bazine de itemi standardizaţi la nivel naţional, cu corectare automată şi trimiterea automată a rezultatelor la Centrul de Evaluare. În felul acesta avem an de an o imagine clară a performanţei elevilor, baza a măsurilor remediale ce trebuie luate. Atât la nivel central, cât şi la nivelul unităţii de învăţământ.

O altă soluţie esenţială este salarizarea după performanţa şi rezultatele muncii, ca în privat, având la bază „progresul şcolar” al elevilor, măsurat cu aplicaţii informatice, că diferenţa dintre media statistică a notelor de la testele predictive, de început de an şcolar şi cele sumative, de sfârşit de an, totul măsurat pe baza aplicaţiilor informatice.

Ultimii doi ani ne-au arătat blocajul în care se află învăţământul românesc.

Revenirea la legea Educaţiei Naţionale, la Şcoala profesională, introducerea unui nou Curriculum Naţional prin concurs adresat cadrelor didactice, salarizare in funcţie de performanţe şi rezultate, reprezintă soluţiile pentru redresarea situaţiei din învăţământ.

Aşa cum arată şcoală azi, va arăta societatea mâine.

Suntem mulţumiţibcum arată şcoală azi?