Despre noutăţile din materia de clasa a III-a şi a IV-a, la Adevărul live

Despre noutăţile din materia de clasa a III-a şi a IV-a 

Elevii de clasa a III-a şi a IV-a vor învăţa mai multă literatură şi mai puţină gramatică, iar la matematică vor trece direct la materia de gimnaziu, cu fracţii dificile, procente şi zecimale. Însă totul se va învăţa mai simplu, intuitiv, spun experţii din Educaţie, prin observaţie şi exemple din realitate. Despre aceste schimbări puse în dezbatere zilele acestea am discutat la Adevărul live.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

În platou a fost invitată Cornelia Popa, învăţătoare la Şcoala 194 din Capitală şi vicepreşedinte la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Prin Skype, s-a alăturat discuţiei Marian Staş, expert în educaţie şi blogger adevarul.ro.

Iar prin telefon a intrat şi Steluţa Vlad, profesoară şi directoarea Şcolii ”I. H. Rădulescu” din Capitală. 

Declaraţii:

Marian Staş: Părţile sunt de departe mult mai bune decât întregul programei şcolare. Programa de română este foarte deştept şi deschis făcută, însă matematica este tributară unor metehne mai vechi cum ar fi supraîncărcarea programei şi introducerea unor elemente care nu îşi au locul acolo. Planul-cadru este slab, din păcate, de nota 4, rămâne tributar disciplinelor în loc să dezvolte ariile curriculare şi nu este focalizat pe valori. Mie mi-a plăcut că disciplina română cultivă comunicarea şi lucrul în echipă. La matematică am apreciat progresul în ceea ce priveşte aplicabilitatea proceselor. Abordarea operatorilor logici se face prea devreme, la nişte copii care încă nu şi-au format gândirea logică.

Cornelia Popa: Eu cred că este o pierdere prin dispariţia orelor de aprofundare, deşi profesorul are 25% din oră să lucreze la aprofundare. Nu cred că aduce un beneficiu acest nou plan-cadru. Programele sunt mai bine structurate, iar sugestiile metodologice sunt mai inspirate decât noile programe de la clasele I şi a II-a. Dacă doresc să abordez predarea interdisciplinară, învăţătorii trebuie să urmeze cursuri de formare pentru abordarea modernă a acestor programe.

Româna aduce o noutate şi anume, precizează numărul cuvintelor din textele literare, care vor fi mai lungi. Se accentuează lectura, tehnicile de lectură cu creionul în mână. Terminologiile pe care trebuie să le ştie elevii se formează greu. Programa încurajează gândirea critică a elevului, iar abordarea morfologiei în mod intuitiv este un lucru foarte bun. 

În ansambu, sunt bune programele, bine structurate. Mi s-a părut bună acea competenţă să scrie instrucţiunile de folosire a unui obiect sau cum se utilizează citirea instrucţiunilor de folosire a unui aparat. La ştiinţele naturii învaţă mai aplicat, se merge pe experiment, pe investigaţie.

Steluţa Vlad: În ultima vreme, cel puţin în Bucureşti, lucrurile s-au transformat în bine în ceea ce priveşte dotarea bazei materiale, însă în mediul rural lucrurile nu stau aşa. Dacă mă raportez la unitatea pe care o conduc, avem mijloacele tehnice necesare de a preda o lecţie interactivă conform noilor programe. Un învăţător trebuie să-şi facă un plan operaţional de învăţare la clasă, aici intervine creativitatea, experienţa. Profesorii pot aduce schimbări la programa pusă în dezbatere pentru a fi cât mai bună pentru elevi. Este o generaţie de copii foarte inteligenţi dar programa nu se pliază pe toate nevoile elevilor. La clasele I-IV trebuie să fundamentăm competenţele de citire, scriere şi comunicare, ceea ce nu este uşor pentru toţi copiii şi timpul nu este întotdeauna un aliat.


Comentarii literare, analiză de text şi mai puţină gramatică. Asta îşi doresc mai marii de la Educaţie pentru elevii din clasele a III-a şi a IV-a. Cât priveşte matematica, de la anul copiii vor trebui să se obişnuiască mult mai devreme cu operaţii mai grele, din care nu vor lipsi procentele şi zecimalele.

Deocamdată programele şcolare pentru clasele a III-a şi a IV-a au fost puse în dezbatere de Ministerul Educaţiei, iar după ele vor fi create şi noile manuale şcolare, inclusiv în format digital.

Specialiştii ministerului dau asigurări că materia va fi predată intuitiv, adică nu doar teoretic, ci folosind şi materiale didactice şi exemple din viaţa reală, noutate apreciată de dascăli. Însă aceştia spun că elevii sunt din nou sufocaţi de materia din ce în ce mai stufoasă, cu elemente prea dificile pentru vârsta lor.


Pe aceeaşi temă:

DOCUMENT Programele şcolare pentru clasele a III-a şi a IV-a, puse în dezbatere de Ministerul Educaţiei

Prima impresie despre noua programă şcolară: părţile sunt infinit mai bune decât întregul!

Toate noile manuale digitale au fost publicate pe manuale.edu.ro

FOTO Cum arată noile manuale digitale publicate gratuit pe internet de edituri

EXCLUSIV Ministerul Educaţiei a schimbat acordul-cadru cu editurile pentru noile manuale: vor reevaluări anuale şi noi licitaţii

DOCUMENT Programele şcolare pentru clasele a III-a şi a IV-a, puse în dezbatere de Ministerul Educaţiei

Editori: Noile manuale şcolare avizate, cu excepţia Abecedarului, vor ajunge pe băncile elevilor în cel mult o lună

Pricopie: Într-un timp foarte scurt manualele digitale vor fi în şcoli

Pricopie: „Urmează să scoatem la licitaţie şi manualele pentru clasele a III-a, a V-a şi a IX-a”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările