Despre învăţământul românesc. Cum procedează finlandezii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul trecut, subiectele la examenul de capacitate au fost prea grele, anul acesta cică prea uşoare. În comparaţie cu ce? Până la urmă, ce ne propunem cu aceste examene? O triere, spun unii. Numai că această triere e deficitară.

Selecţia liceului pe baza acestui examen “nivelator” încurajează pe mai departe tipul de învăţământ care pune accent pe memorare-redare şi nicidecum pe aptitudinile copilului. Refuz orice polemică având argumente de genul “copiii de astăzi sunt nişte pierde-vară, nu ştiu nimic, pe vremea noastră se făcea carte”.

Şcoala devine un slalom printre materii, profesorul este obligat să bifeze programa, îngropat în birocraţie.

Actualul sistem de învăţământ continuă să aibă un curriculum greoi, o programă care nu dă timp nici elevului, nici profesorului să fixeze cunoştinţele, şcoala devine un slalom printre materii, profesorul este obligat să bifeze programa, îngropat în birocraţie. Actuala programă este descurajantă. O spun şi profesorii, şi elevii, şi părinţii.

Nu aleg aici, ca exemplu, programul unui copil care a decis că şcoala e „cimitirul tinereţii” lui. Marele păcat e faptul că aceşti copii nu au la îndemână şcolile profesionale, unde pot învăţa o meserie. Şi astfel ajung în tot felul de licee, unde se abandonează chiulului.

Iau ca exemplu programul unui copil de clasa a VI-a, care se pregăteşte pentru unul dintre cele mai bune licee din oraş. Termină cursurile în fiecare zi la ora 14. Că îi place sau nu - doar de asta suntem părinţi, să ne gândim la binele lor, pe care ei acum nu şi-l pot gestiona, nu-i aşa - e înscris într-un program privat after school, unde continuă pregătirea la matematică, limba şi literatura română, engleză şi încă o limbă străină.

După acest tur de forţă, vine acasă, unde continuă să îşi facă temele pentru celelalte discipline. Fără acest ajutor, cu ceea ce se întâmplă în 45 de minute de curs - în cel mai bun caz-  nu ar termina cu o notă generală foarte bună, esenţială pentru media care stă la baza selecţiei liceului.

Vrei un liceu bun? Atunci, ai nevoie de note maxime la toate disciplinele. Fără pasiuni, fără aptitudini.

Să spunem că acest copil are aptitudini pentru partea umanistă. Se califică la olimpiadele de limbă şi literatură română, promoveaza testele de engleză de la British Council, cu mult peste nivelul vârstei. Cu ce efort ţine ritmul un copil de 12 ani?

De dimineaţă până seara, stă doar în “teme”. Apoi, “ora de lectură”, necesară mai ales pentru un elev care optează pentru “uman”. Însă, trebuie şi matematică, tot la nivel de nota 10, pentru că sistemul actual nu încurajează opţiunea elevului, ci uniformizarea. Vrei un liceu bun? Atunci, ai nevoie de note maxime la toate disciplinele. Fără pasiuni, fără aptitudini. Iar cei care optează pentru “real” să pună mâna să citească din greu clasici, romantici, semănătorişti, dadaişti. E un sistem nivelator, nici măcar de sorginte socialistă.

De regulă, în ziua de joi, copilul de abia mai articulează cuvinte. Vineri, are nişte cearcăne lungi, care îi acoperă faţa. Şi asta doar ca să poată face faţă unei programe şi unui curriculum inacceptabile. În weekend, elevul trebuie să facă şi ceva sport, că doar e în creştere, nimic nu poate rămâne nesupravegheat... Vine şi vacanţa, dar se impune continuarea pregatirilor la matematică sau, după caz, română, pentru că nişte oficiali inepţi continuă să le ceară elevilor, la finalul clasei a VIII-a, să susţină acelaşi examen, indiferent de aptitudini. În loc să diferenţieze - cei care vor la uman să aibă un grad de dificultate mult mai mare la specializările în cauză, cei care vor la real - la specializările lor, sunt trataţi la pachet.

Doar cei care nu au copiii în actualul sistem de învăţământ pot să se pronunte cu atâta uşurinţă despre ce e uşor, ce e greu, cât de mulţi şi dezinteresaţi sunt.

Şi, pentru că tot se spune că modelul finlandez se află la baza actualei legi a educaţiei de la noi, vă prezint un scurt extras dintr-un interviu al profesorul Jukka Kangaslahti, consultant al Comisiei Europene pe Educaţie din Parlamentul European şi expert în învăţământul finlandez.

În interviul acordat CampusNews, Kangaslahti a subliniat principalele atu-uri ale sistemului de educaţie finlandez şi a explicat de ce Finlanda are unul dintre cele mai bune sisteme educaţionale din lume şi cât de eficient se poate administra un sistem, bazandu-te pe încredere.

Iată principiile sistemului de învăţământ finlandez:

•    Fiecare copil este important - sistemul trebuie să fie capabil să ofere cea mai bună educaţie posibilă fiecărui copil, în mod egal

•    Nu există şcoli pentru elite - elevii sunt educaţi să accepte diferenţele dintre ei şi să le folosească pentru a colabora în tot ceea ce fac

•    Profesorii au putere de decizie în ce priveşte: manualele, metodele de evaluare ale studenţilor /elevilor, conţinutul cursurilor

•    Există un curriculum la nivel naţional, însă doar ca o bază de lucru pe care profesorii o îmbunătăţesc şi îi adaugă elemente, după cum consideră

•    Nu există teste - elevii dau primul lor examen în clasa a IX-a

•    Nu există inspecţii şcolare - evaluarea profesorilor şi dezvoltarea lor se bazează pe încredere

•    Doar primii 10% dintre cei mai buni studenţi sunt acceptaţi pentru a deveni profesori; masterul este obligatoriu pentru a putea preda.

Şi un sfat din partea profesorului Kangaslahti :

Este mai uşor să scrii legi şi reguli decât să le pui în practică, e mai uşor să faci cercetari şi recomandari decat să le pui în practică şi să obţii o realitate mai bună. Vorbim şi scriem foarte multe, dar, dacă există un zid între discurs şi realitate, atunci nimic nu se întâmplă, de fapt”.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite