Despre clasa pregătitoare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat recent că părinţii care au copii în grupa mare de grădiniţă vor opta, până la 31 martie, între a-şi înscrie copilul la grupa pregătitoare din şcoală sau a rămâne cu copilul la grădiniţă, tot în grupa pregătitoare, fără ca statul să îi mai forţeze să accepte o anumită decizie. Care sunt însă avantajele şi dezavantajele clasei pregătitoare?

Atunci când a fost publicată noua Lege a Educaţiei Naţionale, care introducea pentru prima dată conceptul de clasă pregătitoare ca parte din învăţământul primar obligatoriu, s-a iscat în spaţiul public o dezbatere foarte aprinsă despre oportunitatea debutului şcolar la 6 ani.

S-a scăpat cumva din vedere, în patima discuţiilor, faptul că şi vechea Lege a educaţiei (84/2005 actualizată şi republicată), stabilea debutul educaţional tot la 6 ani. Problema a fost că vechea lege includea o portiţă: "La cererea scrisă a părinţilor, tutorilor sau a sustinătorilor legali, înscrierea în clasa I a copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani până la data începerii anului şcolar va fi amânată cu un an".

În timp, de portiţa aceasta s-au prevalat din ce in ce mai mulţi părinţi. Ultimul raport oficial al Ministerului Educaţiei arată că în anul şcolar 2010/2011, 78,4% dintre copiii de 6 ani au fost înscrişi în grădiniţă şi numai 19% în învăţământul primar.

Datele statistice evidenţiază reducerea continuă a ratei de cuprindere în învăţământul primar la vârsta de 6 ani (de la aproape 42% în anul 2003/2004 la 19% în 2010/2011). Acest aspect arată că tot mai puţini părinţi optau pentru înscrierea copiilor în clasa I la 6 ani.

Acesta a fost unul dintre motivele pentru care ministrul Funeriu a decis clarificarea debutului şcolar la 6 ani, dar nu numai. 

Un alt motiv a fost acela că, la nivel naţional, la intrarea în clasa I avea loc următorul fenomen: intrau în sistem atât copii care nu fuseseră niciodată la grădiniţă şi nu ştiau să scrie sau să socotească, cât şi copii care fuseseră la gradiniţă timp de 3 ani şi erau în consecinţă mult mai bine pregătiţi. Cei din prima categorie reuşeau rareori să ţină pasul cu ceilalţi şi să recupereze timpul pierdut. 

Un ultim motiv se referea la normele europene, cele mai multe dintre statele din Europa au stabilit debutul şcolar la 6 ani (chiar mai devreme în cazul Angliei); pe de altă parte nu trebuie să uităm că Finlanda, Danemarca, Suedia, Elveţia au stabilit debutul şcolar obligatoriu la 7 ani şi nu par a avea mari probleme din cauza asta.

Care ar putea fi însă motivele pentru care părinţii români au preferat în ultimii ani să amâne înscrierea la şcoală a copiilor?

Cred că un prim răspuns ar fi scăderea încrederii în sistemul educaţional. Repetatele scandaluri din educaţie i-au făcut pe părinţi să nu mai considere şcoala un loc sigur şi propice pentru dezvoltarea intelectuală şi socio-emoţională a propriilor copii. Îi putem judeca?

În al doilea rând, o proporţie importantă dintre părinţii care au acum copii de 6, 7 ani sunt oameni care s-au născut in anii '70 - '80 şi au experimentat asprimea şi lipsurile traiului în vremea comunismului. Mă regăsesc în această generaţie şi înţeleg nevoia de a asigura propriilor copii o existenţă cât mai lipsită de griji (cu riscul răsfăţului).

Aş vrea să vă invit să reflectăm împreună la avantajele şi dezavantajele clasei pregătitoare:

Avantaje:

- dacă începi şcoala mai devreme, poţi finaliza studiile mai devreme şi asta înseamnă că poţi beneficia de roadele educaţiei tale în avans.

- studiile au arătat că educaţia timpurie este esenţială în succesul şcolar ulterior, iar în România am putea adauga faptul că, având în vedere că multe familii nu se implică în educaţia propriilor copii, este mai bine ca aceştia să aibă parte de educaţie de la o vârsta fragedă (cu alte cuvinte, mai bine la grădiniţă decât acasă, în faţa televizorului).

- părinţii au început să vadă beneficiile introducerii clasei pregătitoare în învăţământul primar obligatoriu, iar revolta iniţială s-a mai domolit.

- nu avem destule grădiniţe (numai în Bucureşti anul trecut aveam un deficit de 5.600 de locuri).

- peste 26 milioane de lei au fost deja investiţi în mobilier pentru clasa pregătitoare.

Dezavantaje:

- la 6 ani, unii copii nu sunt pregătiţi pentru ritmul şi disciplina impuse de şcoală. Procesul de adaptare la reguli stricte şi limite poate fi dificil pentru mulţi dintre ei.

- în România, unele şcoli din mediul urban sunt aglomerate şi asta face să întâlneşti în clasa I săli cu 30 de copii. Calitatea educaţiei nu poate fi ridicată atunci când un singur profesor trebuie să gestioneze un asemenea număr de elevi. Despre educaţie personalizată nici nu poate fi vorba.


Premierul Victor Ponta a declarat recent că "părinţii care au copii în grupa mare de grădiniţă vor opta, până la 31 martie, între a-şi înscrie copilul la grupa pregătitoare din şcoală sau a rămâne cu copilul la grădiniţă, tot în grupa pregătitoare, fără ca statul să îi mai forţeze să accepte o anumită decizie”.

Aceste declaraţii ale premierului aduc din păcate şi mai multă confuzie într-o problemă destul de controversată.

Sistemul educaţional formal are nevoie de stabilitate, de structură şi reguli. Mesajele contradictorii din ultima vreme dăunează calităţii sistemului, dar şi motivaţiei oamenilor.

În loc să schimbe regulile jocului în mijlocul acestuia, Prim-Ministrul ar trebui să fie mai preocupat de asigurarea unei finanţări serioase a sistemului şi ar trebui să înţeleagă că, în acest moment, se întâmplă adevarate tragedii la sate, acolo unde mii de şcoli au fost desfiinţate în ultimii ani. 

Din ce in ce mai mulţi copii abandonează şcoala din cauza sărăciei, iar rezultatele la testele internaţionale scad în fiecare an; rata şomajului în rândul tinerilor creşte constant, iar puţinii olimpici aleg să plece din ţară pentru a nu se mai întoarce niciodată. Acestea sunt adevăratele probleme din educaţie, nu locul clasei pregătitoare!

Profesorii rămaşi în sistem sunt frustraţi, revoltaţi şi demotivaţi din cauza salariilor mici şi a mesajelor confuze venite din partea guvernanţilor. Despre educaţie de calitate nici nu poate fi vorba într-un astfel de context, în care nimeni nu mai înţelege dacă Bac-ul profesional este o opţiune, dacă vom avea clasa a IX-a în şcoli generale sau la liceu sau dacă educatorii şi invăţătorii trebuie să urmeze studii de licenţă în următorii 6 ani.

În final, aş dori să mai fac o analogie. În mediul corporatist, directorii generali ştiu că ei nu trebuie să fie specialişti în finanţe, HR, legislaţie, marketing, contabilitate, etc. Ei ştiu că afacerea va merge bine dacă angajează oameni buni, specialişti în domeniile respective. Când este vorba să recruteze un angajat, directorii generali deleagă sarcina respectivă directorului de HR care se pricepe la recrutare şi care cunoşte legislaţia muncii. Când este de făcut un plan de marketing, el nu este făcut de către directorul general, ci de către specialiştii în marketing, iar dacă ar ţine el contabilitatea, probabil ar ieşi un dezastru.

Prim-Ministrul nu trebuie să fie specialist în educaţie sau în fiscalitate: el trebuie să aibă încredere în cei pe care i-a desemnat să conducă portofoliile respective şi să îi lase să îşi facă treaba. Este şi o dovadă de respect faţă de nişte oameni care îşi asumă o răspundere imensă. 

Să emiţi în public opinii în legătura cu un subiect aflat în curtea unui ministru, contrazicând declaraţiile acestuia, reprezintă în fapt subminarea autorităţii acelui ministru şi produce efecte dezastruoase la firul ierbii, acolo unde oamenii aşteaptă politici coerente şi responsabile.

În final citez un profesor care şi-a exprimat opinia în comunitatea dascăli.ro în legătură cu ultimele declaraţii despre clasa pregătitoare:

 "Acum o să fie o şi mai mare brambureală. S-au titularizat oameni, s-au investit bani şi energie umană. Aşteptăm degeaba schimbare. România, oamenii ei, nu vor fi niciodată pregătiţi. Tot timpul va aparea sloganul NU SUNTEM PREGĂTIŢI!"

Sunt curioasă care sunt opiniile si experienţele voastre în legătură cu clasa pregătitoare. Credeţi că ar trebui păstrată la şcoală sau ar trebui mutată la gradiniţă? Sunt copiii pregătiţi la 6 ani pentru a merge la şcoală? Ar trebui ca părinţii să decidă unde să îşi inscriu copiii, iar clasa pregătitoare să poată fi organizată atât în şcoli, cât şi în grădiniţe? 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite