În judeţul Constanţa am reuşit ca de la patru localităţi care acordau burse şcolare să ajungem la un număr de 37/70 (într-un singur an)[1], incluzând aici şi municipiul reşedinţă de judeţ, care din cauza unor refuzuri constante a fost acţionat în instanţă, iar aşa a ajuns la sentimente mai bune[2].            

Acum câteva zile am observat pe site-ul Camerei Deputaţilor o propunere legislativă iniţiată de un grup de senatori în frunte cu Liviu Pop, fostul ministru al Educaţiei. Propunere a cărei obiect este chiar problema burselor şcolare, iniţiatorii dorind ca legea educaţiei să prevadă faptul că „elevii din învăţământul preuniversitar beneficiază lunar” de tipurile de burse pe care şi în prezent legea le stabileşte[3]. Pe deasupra, se propune să existe un cuantum minim al acestora, stabilit printr-o hotărâre a Guvernului. Dacă la prima vedere pare o propunere salutabilă, de fapt nu rezolva cauza pentru care multe localităţi nu acordă burse şcolare, fiind un măr otrăvit, care dacă va deveni realitate nu va face decât să înrăutăţească situaţia.

Ce prevede în prezent legislaţia despre acordarea burselor şcolare? Acestea fac obiectul de reglementare al art. 82 din Legea educaţiei naţionale, care la alin. (1) prevede că:

Elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat pot beneficia de burse de performanţă, de burse de merit, de burse de studiu şi de burse de ajutor social.”         

Sintagma „pot beneficia”, enunţată mai sus, nu se referă la posibilitatea autorităţilor de a acorda sau nu burse, ci la faptul că elevii beneficiază de acestea doar în cazul îndeplinirii anumitor criterii de acordare, stabilite prin ordin de ministru, aşa cum reiese din interpretare sistematică a primului alineat cu al doilea alineat al art. 82, care stabileşte că:

Cuantumul unei burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi numărul acestora se stabilesc anual prin hotărâre a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.”

Practic, această teză este cea care le impune consiliilor locale, încă din 2011, să acorde burse şcolare, prin obligaţia de a adopta anual o hotărâre de stabilire a numărului şi cuantumului acestora, în acord cu criteriile generale de acordare (stabilite în prezent prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 5576/2011[4]). Q.E.D în ceea ce priveşte obligativitatea autorităţilor locale de a acorda sau nu burse şcolare. Ce facem însă cu autorităţile locale care refuză? Aici problema constă, aşa cum am văzut, nu în lipsa obligativităţii, ci în încălcarea legii şi rea voinţă, iar remediile sunt la nivel local prin utilizarea mijloacelor de coerciţie pe care legislaţia în vigoare le pune la dispoziţie (tutela administrativă a Instituţiei Prefectului/acţiunile în instanţă) sau instrumente de presiune publică, de tipul naming&shaming[5].

Acum, legat de cuantumul minim. Stabilirea unei astfel de valori este o sabie cu două tăişuri. Dacă pe de-o parte se vine cu argumentul prevenirii unor cazuri de burse mici şi foarte mici, pe de-altă parte există şi două mari ameninţări: 

  1. Discrepanţele de venituri ale localităţilor din România sunt încă, din păcate, extrem de mari între urban şi rural, precum şi între municipii şi oraşe sau comune. În aceste condiţii, este de la sine înţeles faptul că Asociaţia Oraşelor din România sau Asociaţia Comunelor din România vor milita pentru ca aceste valori minime stabilite prin hotărâre de guvern să fie cât mai mici, astfel încât toate unităţile administrativ-teritoriale să poată respecta norma. Ceea ce înseamnă că este foarte probabil să ne trezim cu praguri minime de 10-15 lei, care în niciun caz nu răspund nevoilor reale ale beneficiarilor.
     
  2. Este de notorietate că atunci când impui un cuantum minim pentru obligaţiile financiare ce trebuie prestate de autorităţi, tendinţa va fi de complacere în acesta. Iar strâns legat cu punctul de mai sus, o valoare scăzută a minimumului stabilit la nivel naţional nu va face decât să îi condamne pe elevii din localităţile care acordă sau au posibilitatea de a acorda burse la cuantumuri mai ridicate să aibă parte de aceleaşi sume insignifiante.
 

Atunci când copy/paste-ul ia locul raţiunii

Marţi la prânz, când deja începusem să lucrez la acest articol, am văzut pe Facebook o postare a Consiliului Naţional al Elevilor, care îşi asuma paternitatea acestei propuneri. Cu riscul de a avea un material poate puţin prea lung, voi scrie câteva rânduri şi despre ceva ce mi-a atras atenţia în policy brief-ul lor. Aceştia propun ca valorile minime impuse prin Hotărâre de Guvern să crească progresiv în sensul bursa socială – bursa de studiu – bursa de merit – bursa de performanţă, inspiraţie venită din „modul în care se acordă bursele în învăţământul superior”[6]. Vreau aici să fac menţiunea că în preuniversitar putem împărţi bursele şcolare în două mari categorii, după criteriile de acordare:

  • burse care sprijină accesul la educaţie al elevilor cu venituri reduse sau care fac parte din categorii vulnerabile (bursa socială şi cea de studiu);
     
  • burse care încurajează performanţa şi îmbunătăţirea rezultatelor (bursa de performanţă şi cea de merit).
     

Aşadar, care este logica stabilirii în acest mod a cuantumurilor burselor, în condiţiile în care tocmai elevii cu cea mai mare nevoie, cei aflaţi în risc de abandon şcolar şi pentru care bursa poate face cu adevărat diferenţa, ar urma să primească cele mai scăzute sume? Poate ironic, în deschiderea aceluiaşi policy brief se vorbeşte de inechitatea sistemului educaţional, care în acest caz nu ar fi decât adâncită. Dacă în mediul universitar nişte lucruri sunt greşite şi se perpetuează pentru că nimeni nu atrage atenţia asupra lor, asta nu înseamnă că trebuie contaminat şi învăţământul preuniversitar cu aceleaşi măsuri negândite.

Problema neacordării burselor trebuie rezolvată punctual, la nivelul fiecărei comunităţi în care există, de către reprezentanţii elevilor de la nivel local şi judeţean. Soluţia pentru lipsa de capacitate a structurilor judeţene a Consiliului Naţional al Elevilor în materie de apărare a dreptului elevilor la burse şcolare nu este transferarea problemei la nivel naţional. Recentralizarea unor competenţe în domeniul educaţiei, care în anumite comunităţi locale nu funcţionează aşa cum ar trebui, duce la un haos generalizat, iar ca studiu de caz se poate vedea proaspătul exemplu al schimbării modului de plata a salariilor profesorilor.

Şi în loc de o concluzie... Nu doar la Constanţa se văd pe subiectul burselor şcolare roadele muncii asociaţiei reprezentative independente a elevilor. La rândul lor, Asociaţia Elevilor din Călăraşi[7] şi Asociaţia Elevilor din Maramureş[8] au demersuri pe această temă. Deci, se poate. Acţiuni de advocacy la firul ierbii, cel mai aproape de beneficiari şi decident, utilizând chiar şi instrumentele legale pe care le are la dispoziţie o organizaţie cu personalitate juridică. Aceasta este soluţie, nu recentralizarea.


[1] opiniaonline.ro/2018/01/13/bilant-aec-2017, consultat pe 7 martie 2018
[2] digi24.ro/special/reportaje/reportaj/oameni-care-schimba-lumea-burse-primite-dupa-patru-ani-de-elevii-constanteni-466107,  consultat pe 7 martie 2018
[3] cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16844, consultat pe 7 martie 2018
[4] legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/136325, consultat pe 7 martie 2018
[5] asociatiaelevilor.ro/2017/aec-solicita-autoritatilor-locale-sa-prevada-in-bugetul-pentru-anul-2017-fonduri-pentru-acordarea-burselor-scolare/, consultat pe 7 martie 2018
[6] consiliulelevilor.com/Proiect%20burse.pdf, cap. IV, p. 6, consultat pe 7 martie 2018
[7] facebook.com/aecalarasi/photos/a.1671725109534214.1073741828.1670876679619057/2026739380699450/?type=3&theater, consultat pe 7 martie 2018
[8] ziarmm.ro/asociatia-elevilor-din-maramures-propunere-catre-consiliul-local-baia-mare-vezi-ce-solicita/, consultat pe 7 martie 2018