În România oferta este din ce în ce mai dezvoltată printre şcolile internaţionale cu sedii aici, astfel mulţi părinţi aleg să nu îşi mai trimită copiii la studii în străinătate de la vârste fragede.

Un exemplu de şcoală acreditată după curriculum britanic este British School of Bucharest (BSB), unde predarea se face de către o echipă unică printre şcolile din România – toţi profesorii de la BSB sunt vorbitori nativi de limbă engleză.

Absolvenţii BSB au posibilitatea de a studia oriunde în lume, la orice universitate de prestigiu din Marea Britanie sau alte ţări din Europa ori de pe alte continente. Examenele finale de absolvire, A Level, sunt recunoscute internaţional şi le oferă copiilor şansa unui viitor în orice domeniu îşi doresc să îşi desăvârşească pregatirea academică.

Cei care vor să vadă cum se studiază şi ce înseamnă experienţa BSB pot profita şi face o vizită la şcoală, pe 19 şi 20 martie, când este organizată Ziua Porţilor Deschise.

Pe 19 martie evenimentul este dedicat preşcolarilor, copii care vor împlini între 2 şi 4 ani până la 31 august 2019, pentru a fi înscrişi în anul academic 2019-2020.

Pe 20 martie sunt aşteptaţi cei care vor să opteze pentru primii ani de studiu din şcoala primară – anul 1 si anul 2 de studiu - copii care vor împlini 5 ani până la 31 august 2019, repectiv copii care vor împlini 6 ani până la 31 august 2019.  Cei interesaţi pentru ziua de 20 martie se pot înscrie doar la aceste grupe din ciclul primar de studiu.

Ziua Porţilor Deschise se va desfăşura în intervalele 09.00 – 10.30 sau 10.30 – 12.00, în funcţie de opţiunea participanţilor, în campusul BSB (str. Erou Iancu Nicolae, nr.42, Voluntari, jud. Ilfov).

Înscrierile pentru Ziua Porţilor Deschise la BSB se pot face, până pe 13 martie,  accesând următorul link –

https://britishschool.ro/open-mornings-at-the-british-school-of-bucharest

În cadrul acestui eveniment, participanţii pot afla, dar mai ales vedea, ce înseamnă excelenţa în predare, în organizarea mediului pentru elevi, în felul în care ei se simt. Pot lua informaţii direct de la profesori sau de la elevi despre experienţa învăţării în cadrul BSB. Vor vizita clasele în timpul orelor, aşa vor descoperi de aproape mediul şcolii noastre. Îi invităm să vină pentru a se convinge că la BSB fiecare copil este considerat unic şi este încurajat, inclusiv prin activităţi extracurriculare, să îşi recunoască potenţialul, aptitudinile şi să şi le dezvolte la maximum.”, a declarat Philip Walters, director British School of Bucharest.

În cadrul vizitei, părinţii au ocazia să interacţioneze cu profesorii BSB, să le adreseze direct întrebări şi au parte de un tur al campusului, al facilităţilor oferite şi a locaţiilor dedicate copiillor, putând astfel vedea de aproape mediul şi beneficiile oferite.

British School of Bucharest este singura şcoală din România care a fost apreciată cu ” Excelent” de către Inspectoratul Şcolilor Independente din Marea Britanie. Calificativul a fost primit, în 2018, pentru calitatea procesului de predare şi rezultatele elevilor, dar şi pentru calitatea dezvoltării personale a elevilor care învaţă în cadrul şcolii.