Cred că Guvernul se chinuie să crească procentul celor cu diplomă de BAC din ţara asta, prin a treia sesiune şi prin meditaţii instituţionalizate, din câteva motive:

  1. Transformarea educaţiei în piaţă educaţională. Educaţia nu-şi mai propune să cultive omul, să îl aşeze, prin evaluare, acolo unde îi este locul pe scara educaţională, ci să-i exploateze interesul pentru diplomă, pentru o certificare. Adică „cererea”. Şi atunci „oferă” diplome. Asta se vede mai ales în zona învăţământului superior, unde existenţa locurilor cu taxă a dus la coborârea ştachetei de evaluare. Ideea e simplă: Pai dacă a plătit şcoala, n-ar fi incorect să nu-i dăm diploma de licenţă sau de master? Poate chiar şi de doctor nu?!

  2. Lipsa de orizont pentru cei care vor pica şi a doua sesiune de BAC. Unde să se ducă? Rămân doar cu 8 clase? Se fac de râs în societate. Ar fi putut opta pentru învăţământul profesional, să înveţe o meserie, dar la data când au intrat în liceu nu exista aşa ceva pentru că aşa ştim să facem noi reforme. Să desfiinţăm şi să înfiinţăm doar de dragul schimbării.

  3. Nevoia de a reduce numărul părinţilor nemulţumiţi, care se aleg cu un copil fără diplomă de Bac. Şansele de angajare pe un venit bunişor scad şi cresc cele de a sta în întreţinerea părinţilor. Sună a măsură electorală. Dar sună şi a protecţie socială, specific stângii. Numai că riscă să nemulţumească pe cei care şi-au luat BAC-ul pe bune, pentru că îi pune pe aceeaşi treaptă cu cei care l-au luat „împinşi de la spate”.

  4. Declaraţiile premierului vin să întărească această idee de ofertă electorală: „eu cred în această idee că trebuie să fim o societate în care şi cei cei mai buni să fie recompensaţi, dar şi cei mai slabi să fie ajutaţi să fie mai buni". Perfect. Doar că asta trebuie să se întâmple în timpul şcolii, nu după, pe principiul „să îngrăşăm porcul în ajun”. Altă declaraţie mă pune pe gânduri: „nu credem că scoala românească trebuie să fie o junglă în care doar cei puternici supravieţuiesc”. Dar nici n-ar trebui să pună diploma în mâna cui nu trebuie, cui nu o merită. Bacalaureatul era, până la urmă, un examen al maturităţii. Nu cred că mai este. Urmând această gândire, este explicabil de ce calitatea procesului educaţional, dar şi a oamenilor din sistem scade de la an la an.

  5. Imaginea în exterior. România are multe probleme în ceea ce priveşte imaginea ei în lume: suntem săraci, corupţi, leneşi în a folosi bani europeni etc. E drept că suntem încă atractivi prin resurse şi mână de lucru ieftină şi bine pregătită. Dacă ar creşte numărul de nepromovaţi, asta ar însemna o slabă pregătire a forţei de muncă, ceea ce ar atrage dezinteresul investitorilor şi adăugarea a încă unui capitol la imaginea noastră, pe care l-am trăit anii trecuţi.

Guvernului îi este frică de o promovabilitate mică. Ar însemna că acuzele pe care le aduceau puterii din anii trecuţi, când era în opoziţie (că nu e în stare să gestioneze educaţia), s-ar aplica perfect şi puterii de acum.

Deocamdată atât. Nefiind în sistemul educaţional, aş fi indecent dacă aş comenta restul de modificări ale Guvernului.