Toate răspunsurile se reduc la educaţie. La toate întrebările există acelaşi răspuns: pentru că n-au şcoală. Pentru că un sfert din populaţia analfabetă a României e formată din romi. Pentru că majoritatea elevilor romi renunţă la şcoală în clasa a VIII-a, pentru că doar 0.5 % dintre romi au absolvit o facultate.

Romii nu sunt altfel pentru că sunt romi. Sunt altfel pentru că n-au şcoală şi n-au şcoală pentru că trăiesc în mizerie. Mizeria şi cartea nu fac casă bună. Mai vedem uneori reportaje cu elevi premianţi care învaţă la lumânare. Dar ei sunt excepţii; tocmai de aceea ajung la ştiri. Regula e mai degrabă asta: cei care trăiesc azi în mizerie vor perpetua mizeria.

Am mers să vedem începutul şcolii într-un sat din judeţul Dâmboviţa, unde se trăieşte rău. Un sat unde proporţia de romi e de peste 95%. Am vrut să vedem dacă şi cum se face şcoală într-un astfel de loc. Îşi dau romii copiii la şcoală?

Am găsit o şcoală pentru clasele I-IV şi am intrat în ea. Era, oricum, singura din sat.

Copiii care merg la şcoală între Sfântul Dumitru şi Ziua Muncii

Statul spaniol şi ONG-urile româneşti au investit în clădirea şcolii din satul Iazu, comuna Cojasca, judeţul Dâmboviţa. Avem aşadar o şcoală bine luminată, bine încălzită, cu WC-uri în interior, sistem anti-efracţie şi calculatoare. Dar unii elevi vin la şcoală după un program propriu, care-şi are prima zi de şcoală la Sfântul Dumitru (26 octombrie) şi se termină de Ziua Muncii (1 mai). Tot ce nu intră în acest interval nu mai este şcoală. Este muncă, dacă vă vine să credeţi că ţiganii muncesc... De îndată ce devin buni de munci agricole, copiii din Iazu sunt luaţi la câmp. Poate fi la 10 ani, dar poate fi şi la 7 ani. După 14 ani, băieţii pot lucra în construcţii. După 14 ani, fetele se pot mărita şi pot face copii.

Copiii romi şi greaua moştenire. Pe şapca puştiului scrie "Reparăm ce-au stricat".

Am vorbit despre cum se raportează la educaţie romii din Iazu cu un învăţător român care predă de mulţi ani la şcoala din sat. „Fiind o localitate săracă, nu reuşim mereu să înscriem din timp copiii la grădiniţă şi în clasa I. Până la 1 iunie trebuia să finalizăm înscrierea copiilor. Dar părinţii nu s-au prezentat la înscriere. Am mers după ei pe acasă, însă pe mulţi nu i-am găsit. Pleacă să muncească cu ziua în alte localităţi, în perioada 1 mai - 26 octombrie. Şi şedinţele cu părinţii le punem în sezoane fără caracter agricol. Altfel, părinţii nu prea dau pe la şcoală dar ajută când e nevoie – de exemplu la curăţenia de la sfârşitul săptămânii sau când am construit, cu cărămizile şi munca lor, gardul şcolii. Avem şi o categorie de elevi care vin la şcoală după Sfântu Dumitru şi ne chinuim cu ei să recupereze materia din urmă”, povesteşte învăţătorul Ion Gheorghe.

Ion Gheorghe (foto) are 62 de ani. E de loc din Argeş, dar pe vremea lui Ceauşescu a fost repartizat pe la şcolile primare din Dâmboviţa. În 1990 a ajuns la şcoala din Iazu. Avea 39 de ani şi s-a aşezat aici. Şi-a aranjat o gospodărie, şi-a adus nevasta şi cei doi copii şi au hotărât că vor trăi cu toţii în acest mic sat de romi. Azi mai are trei ani până la pensie şi îşi dă seama, cu regret, că sunt ultimele generaţii care-i mai trec prin mână.

L-am găsit la ora de matematică, cu cei de la clasa a IV-a, în timp ce făcea recapitularea cunoştinţelor dobândite în anul anterior. “5.876 împărţit la 4”, îi spune Alinei, eleva scoasă la tablă. Îi vorbeşte fetei cu o autoritate blândă pe care numai dascălii bâtrâni o au: “Hai, de câte ori se cuprinde 4 în 5? Verbalizează, nu ţine doar pentru tine”. Îşi dă seama că în vara ce a trecut elevii lui au uitat de tot table înmulţirii. Ca să faci împărţiri trebuie să ştii înmulţiri. “Pentru mâine fiecare să repete tabla înmulţirii şi să şi-o însuşească corespunzător!”, porunceşte învăţătorul Ion Gheorghe.

În sfertul de veac pe care l-a petrecut printre elevii şcolii din Iazu, învăţătorul Gheorghe şi-a format nişte crezuri. Cum sunt elevii romi?

Elevii romi sunt foarte dependenţi de familie

“Probleme am avut numai la clasa I. O lună sau chiar mai mult de la începutul şcolii, elevii aveau nevoie să fie însoţiţi. Să stea un membru al familiei cu ei. Ei sunt foarte dependenţi de familie. Plângeau mereu dacă erau singuri. Aşa că aduceam scaune şi stăteau părinţii cu ei în bancă. Acum nu mai sunt chiar aşa pentru că avem şi grădiniţă în sat şi plâng acolo”.

În interiorul şcolii, pe pereţi, stau postere cu proiectele europene aduse de ONG-uri în Iazu. Afară, pe o placă, scrie negru pe auriu cine s-a preocupat ca romii din Iazu să aibe o grădiniţă: Ayuntamiento de Madrid. Guvernul României dă şi el câteva rechizite pe an.

"Această şcoală a fost restructurată mulţumită contribuţiei Primăriei din Madrid" stă scris la intrarea în şcoala din Iazu (Dâmboviţa)

Vor câştiguri rapide

De când a fost inaugurată, în 1978, şi până acum, şcoala din Iazu a dat câţiva absolvenţi de politehnică şi chiar medicină. „Aceştia, spune învăţătorul Gheorghe, s-au rupt de sat. Dacă vin aici, se simt marginalizaţi”. Ce viitor să ai în satul acesta? Dar, marea majoritate a elevilor care urmează şcoala din Iazu nu termină liceul sau şcoala profesională. De ce?

În primul rând pentru că şcoala de arte şi meserii din comună s-a desfiinţat în 2009, odată cu toate şcolile profesionale din ţară. Copiii din Iazu sau din satele vecine – Fântănele şi Cojasca, au doar opţiunea liceelor din Târgovişte sau Titu – la distanţe de minim 30 km. Un drum prea lung şi prea scump pentru cei mai mulţi dintre ei.

Apoi, crede învăţătorul, “e un specific al etniei rome: ei vor un venit imediat. Dacă e posibil ca zilnic să-şi primesacă răsplata muncii. Asta am remarcat eu în peste 20 de ani de predat aici. Prin urmare, ei se orientează către nişte activităţi care să le asigure câştiguri rapide. Cei mai mulţi merg să lucreze în construcţii sau cu ziua în agricultură”.

Vârsta 14-18 ani este momentul critic pentru romi. Recensământul care spune că avem 630.00 de romi, înregistrează dintre ei 170.000 absolvenţi de gimnaziu. Până la pragul următor, terminarea clasei a 12-a (la liceu sau la şcoală profesională), renunţă peste 120.000 dintre ei. Ultimul recensământ ne mai arată ceva: avem 67.480 de romi analfabeţi. Adică un sfert din populaţia analfabetă a României vine din rândul romilor. Asta se traduce şi altfel: la fiecare nouă romi pe care-i întâlniţi pe stradă să ştiţi că unul e analfabet.

Manualul de matematică. Observăm şi reţinem cât de importanţi sunt banii

Ce e de făcut cu copiii romi?

Se desfăşoară o grămadă de programe sociale pentru romi. Toate de către ONG-uri. Statul lucrează şi aici cât în economie, cultură sau sport: canci. Ar trebui să facă eforturi pentru a-i motiva pe aceştia să termine 12 clase. Bani sunt. De exemplu: Norvegia, ca ţară membră a zonei economice europene, va aloca Guvernului României fonduri de peste 300 de milioane de euro pentru dezvoltarea durabilă. 10% din aceşti bani vor fi alocaţi susţinerii şi integrării romilor din România. Cu alte cuvinte, Norvegia finanţează România ca să-şi integreze romii şi să nu mai invadeze Occidentul. Ce va face Guvernul cu  aceşti bani? Cum vor ajunge aceşti bani să devină folositori în comunităţile de romi?

În clasa învăţătorului Ion Gheorghe sunt înşirate pe lângă pereţi 13 calculatoare noi. Stau închise, fireşte, pentru că în programul şcolii de aici nu există materia „Informatică”. Cine să-i înveţe pe copii cum se foloseşte un calculator, în condiţiile în care unii dintre ei nu au nici curent electric acasă? „Nimeni – spune învăţătorul – pentru că nu ne-am permis să angajăm şi un profesor de informatică”. Calculatoarele au ajuns la şcoala din Iazu printr-un program guvernamental făcut de oameni care, probabil, n-au călcat niciodată prin sat. E bine să avem calculatoare în şcoli. Dar unele şcoli au nevoie să înceapă de la abac.

Familii dezbinate

Un sfert dintre elevii învăţătorului Gheorghe provin din familii monoparentale. De cele mai multe ori familiile se destramă şi copiii sunt crescuţi de bunici iar părinţii îţi refac vieţile. „Peste jumătate dintre elevi provin din familii sub limita sărăciei. Singurele lor venituri sunt ajutorul social de 180-220 de lei plus alocaţia copiilor. În rest, v-am zis, lucrează cu ziua pe la Lunguleţu şi Bâltana”.

Viaţa în câteva cuvinte

Integrarea în Uniunea Europeană a găsit şcoala din Iazu fără bibliotecă. Abia de doi ani are  una. „Am reuşit să facem un mic fond de carte. Copiii sunt dornici să înveţe, dar familiile sunt foarte sărace spiritual. Sunt familii unde nu există nicio carte, nicio revistă. Faptul că ei pănă acum 100 de ani au fost vorbitori de limbă romani se vede. Copiii ăştia au un vocabular foarte scăzut. Operează cu câteva cuvinte. De aceea, noi trebuie să fim foate atenţi când la transmitem mesaje, când le citim din Ion Creangă, să zicem. Trebuie să ne cântărim bine cuvintele pentru ca ele să fie înţelese”.

Romii din Iazu nu vorbesc decât limba română. Limba romani nu o cunosc deloc şi nici nu vor să o înveţe. “În loc să înveţe romani, romii au preferat să aducă de la Târgovişte un profesor de franceză, să-i înveţe pe copii franceza”, spune învăţătorul. Asta ne duce cu gândul la taberele de romi de pe lângă Paris.

Copiii cărămidarilor din Iazu merg la şcoală. O să termine 8 clase şi după aia ce? O să poată avea un loc de muncă? Judeţul Dâmboviţa a raportat în 2013 un număr de 3.950 de şomeri cu studii medii sau superioare.

(A contribuit Cristian Delcea)