De la roboţi la picturi la minut. Cum încearcă liceele să-şi atragă elevi la Târgul de oferte educaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgul ofertelor eduaţionale pentru anul 2016-2017. Foto: Adevărul/Nicoleta Onofrei
Târgul ofertelor eduaţionale pentru anul 2016-2017. Foto: Adevărul/Nicoleta Onofrei

Sute de elevi au luat cu asalt Târgul de oferte educaţioanele din Parcul Tineretului, care a început marţi, 17 mai. Clasele de a VII-a şi a VIII-a sunt programate pentru vizitare după un anumit orar, după sector. Potrivit planului de şcolarizare al Inspectoratului Şcolar al municipiului Bucureşti (ISMB), în anul şcolar 2016-2017, vor fi 541 de clase şi peste 15.000 de locuri.

Organizat într-un cort, în Parcul Tineretului, zona dinspre Gheorghe Şincai, Târgul de oferte educaţionale uimeşte de la intrare prin robotul echipei Autovortex, de la Colegiul de Informatică „Tudor Vianu”. Copiii formează un semicerc privind uimiţi la robotul care, condus de liceeni, face tot felul de scamatorii. 

Puţin mai încolo, în cadrul standului Liceului de Arte Plastice, „Nicolae Tonitza”, câţiva tineri fac schiţe sau chiar pictează. Unele unităţi de învăţământ îşi etalează cupele câştigate de-a lungul anilor la diferite competiţii, iar altele îşi fac reclamă prin reprezentanţii acestora îmbrăcaţi în medici sau în bucătari.

În total 112 licee îşi prezintă până pe 20 mai oferta educaţională, iar elevii liceelor sunt acolo pentru a da absolvenţilor de clasa a VII-a şi VIII-a detalii despre structura Colegiilor, specializări, detalii despre media de admitere, dar şi despe profesori.

Câte clase şi câte locuri vor fi la liceu în anul şcolar 2016-2017

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISMB, Marian Banu, planul de şcolarizare al Inspectoratului Şcolar pentru anul şcolar 2016-2017 este de 541 de clase şi 15.132 de elevi. În contextul în care, în medie pe an, promoţia de la clasa a VIII-a numără circa 12.700 de copii. 

„Planul de şcolarizare aprobat este de 541 de clase şi 15.132 de elevi, din care filieră teoretică, respectiv Liceele şi Colegiile Naţionale sunt în total 313 clase cu 8.748 de elevi şi filiera tehnologică sunt 177 de clase cu 4.956 de elevi. Este o creştere a numărului de clase şi al numărului de elevi pe filieră tehnologică. Peste 40 la sută din liceele din Bucureşti au acest profil tehnologic, economic şi licee care pregătesc în anumite domenii. Avem şi 1428 de elevi pe filieră vocaţională, de artă platistică, muzică, coregrafie. În aceste licee, admiterea este condiţionată de susţinerea unei probe prevăzută în broşură, care este afişată pe site-ul Inspectoratului Şcolar”, a spus pentru „Adevărul” purtătorul de cuvânt al ISMB, Marian Banu, prezent în cadrul Târgului.

Acesta subliniază că, chiar dacă în medie, pe an, promoţia de la clasa a VIII-a numără circa 12.700 de copii, locurile suplimentare până la 15.000 sunt pentru copiii din din provincie. 

„După cum ştiţi în fiecare an în Bucureşti vin şi participă la admitere circa 3000 de copii din alte judeţe ale ţării, în special din judeţele limitrofe”, a mai spus inspectorul.

Licee unicat

Potrivit reprezentantului ISMB, în Bucureşti sunt şi licee unicat în ţară, prin profilurile acestora.

„Cel mai important este Colegiul Tehnic „Media”, singurul liceu de acest profil. Există de asemenea profil de metrologie la Liceul Tehnologic „Traian Vuia”. Sunt specializări care se fac numai în Bucureşti. Foarte mulţi lucrători din presă, radio –televiziune, atât ca tehnică, dar mai ales ca întreţinere aparatură provin de la Liceul „Media””, a subliniat Banu.

Tudor Vianu, prezentat cu ajutorul unui robot 

Cum intri în cadrul Târgului, pe partea dreaptă, sunt reprezentanţii Colegiului Naţional de Informatică „Tudor Vianu” şi, mai exact, chiar câştigătorii Concursului Mondial de Robotică din America, echipa Autovortex. Doi dintre elevi mânuiesc cu măiestrie un robot care culege cuburi. În jurul lor, copiii stau uimiţi. Rareş Bădici, elev la „Vianu” şi unul dintre „şoferii” robotului, spune că dacă nu ar fi învăţat la acest liceu, cel mai probabil nu ar fi avut şansa să înveţe atâtea lucruri legate de robotică.

Prezentare cu trofee şi ciocolată

În dreptul standului Colegiului Teoretic „C.A Rosetti”, stau două tinere eleve, dar şi unul dintre cadrele didactice ale unităţii de învăţământ. Cu privire caldă, dar şi cu pliante în mână, te invită călduros să te îndulceşti cu ciocolată, dar atenţia îţi este atrasă şi de trofeele care acoperă masa. 

Profesoara de fizică, Camelia Fercu, îţi poate spune aproape toată istoria Colegiului, dar şi despre dotările Colegiului, care deţine sală de festivităţi proprie, sală de sport şi bazin de înot, cabinete de ştiinţele naturii, de limba engleză.

Colegiu tehnologic cu fermă, în care elevii fac gratis şcoala de şoferi

Surprizele în cadrul târgului pot veni de oriunde. Nu poţi rata tinerii bucătari de la „Viaceslav Harnaj”.

Oprindu-te în dreptul standului, afli că liceul nu numai că este bine dotat, dar oferă şi avantaje pe care nu le pot avea toţi liceenii.

„Este bine dotat cu laborator şi săli de sport, avem şi ferma noastră. Se face practică şi în afara ţării. Elevii de la veterinară şi horticultură au fost plecaţi în Portugalia trei săptmâni pentru practică acolo. Elevii pot face şcoala de şcoferi gratis în şcoală, pentru că avem parteneriat cu Poliţia Rutieră. Avem şi un laborator de rutieră, unde se învaţă legislaţia”, a spus Ema Căldărescu, elevă a Colegiului „Viaceslav Harnaj”.

Vizită la târg cu clasa

Elevii de la Şcoala „Sfântul Nicolae” au venit la târg cu clasa, condusă de doamna profesoară Badea. Au venit cu întrebări, mulţi dintre ei neştiind exact ce profil vor alege, dar au putut spune că pleacă informaţi.

„Da, chiar m-am lămurit. Standurile liceelor la care vreau eu să mă duc au fost foarte pregătite. Chiar dacă nu putut să ne răspundă tuturor întrebărilor, ne-au oferit informaţii de bază. Eu vreau să mă duc pe filologie şi am întrebat reprezentanţii Liceelor ce activităţi extraşcolare derulează, pentru că sunt foarte importante din punctul meu de vedere. Mi s-a spus şi de media de intrare, care este, de asemenea, importantă. Mi s-a povestit despre profesori, cum sunt şi cu ar trebui să ne pregătim la ei”, Rădescu Anabela, elevă la „Sfântul Nicolae”.

„Am venit pentru a mă hotărî. Am foarte multe broşuri. Aş zice că înclin către o specializare care nu se axează pe matematică. Mai mult spre română sau drept”, a spus şi Diana.

În ceea ce priveşte ochiul critic al profesorului, cadrul didactic care i-a condus pe elevi la târg spune că liceele s-au pregătit mult mai bine decât în anii trecuţi.

„Am venit cu jumătate de clasă, numai cu cei care au acorul părinţilor. Sunt şi părinţi care au preferat să rămână la ore copiii. Am venit cu elevii care au avut acordul părinţilor. Mi-a plăcut foarte tare. Standurile sunt mai bine puse la punct decât în anii trecuţi şi liceele s-au pregătit mai bine. Unii sunt foarte pregătiţi, alţii mai puţin şi au spus să ne uităm în broşuri, ceea ce nu mi se pare normal. Deci sunt câteva licee care nu au o ofertă bine pusă la punct, dar în rest toţi elevii mei au broşuri”, profesoara Badea de la Şcoala „Sfântul Nicolae”.

Oferta liceelor de top

Colegiul Naţional „Sfântul Sava”. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică – Infomatică – bilingv enleză a fost de 9,87. Acum instituţia are disponibile 252 de locuri, la fel ca în anul precedent. Acestea sunt împărţite astfel: 168 la specializarea Matematică – Informatică, 28 la Matematică – Informatică – bilingv limba engleză, 28 la Ştiinţele naturii şi 28 la Filologie.

Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică Informatică a fost de 9,80. Acum instituţia are disponile 252 de locuri, distribuite după cum urmează: 84 la specializarea Matematică - Informatică, 84 la Ştiinţe ale Naturii, unde ultima medie a fost 9,75, 28 la Filologie (9,68) şi 56 la Ştiinţe Sociale (9,65).

Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică Informatică a fost de 9,61. Unitatea de învăţământ are acum acelaşi număr de locuri ca şi în anul anterior, respectiv, 252 de locuri. Acestea sunt împărţile în nouă clase de Matematică – Informatică. 

Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică Informatică a fost de 9,58. Acum sunt disponibile 280 de locuri, la fel ca în anul şcolar 2015/2016. Acestea sunt distribuite cum urmează: 252 la specializarea Matematică – Informatică şi 28 la Ştiinţe ale Naturii, unde anul trecut s-a intrat  cu cel puţin 9,65.

Colegiul Naţional „Spiru Haret”. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică Informatică fiind de 9,58. Acum sunt 224 locuri la admitere, la fel ca şi anul precedent. Acestea sunt împărţite în cinci specilizări: 56 la Matemtatică – Informatică, unde ultima medie de admitere a fost 9,54, 28 la Matematică – Informatică – bilingv limba engleză, unde ultima medie de admitere a fost 9,58, 56 la Ştiinţe ale Naturii, unde ultima medie a fost 9,52, 28 la Filologie, unde ultima medie a fost 9,42. 

Citeşte şi:

Liceenii de la Vianu, performanţă internaţională în robotică

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite