De ce pică jumătate dintre elevi Bac-ul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
240

de lei 
 este taxa pe care 
o plătesc elevii care vor să dea Bac-ul 
a treia oară   FOTO: Arhiva Adevărul
240 de lei  este taxa pe care o plătesc elevii care vor să dea Bac-ul a treia oară   FOTO: Arhiva Adevărul

Rata mică de promovare la a doua sesiune de Bac evidenţiază probleme adânc înrădăcinate în sistemul de educaţie. Una dintre ele este faptul că astăzi sunt repartizaţi la liceu şi elevi cu note sub 5

Rata de promovare a celei de-a doua sesiuni a Bac-ului este de 25%, fiind practic pentru prima oară când au reuşit să promoveze examenul un sfert dintre candidaţii de la sesiunea de toamnă. Mai exact, anul acesta, 11.493 de absolvenţi de clasa a XII-a, dintr-un total de 44.770 de candidaţi prezenţi la a doua sesiune, au obţinut medii generale peste 6 şi au promovat Bacalaureatul. Dintre aceştia, peste 8.500 (aproape 75%) provin din promoţia curentă, iar 2.901 (25%) din promoţiile anterioare. Cei mai mulţi elevi, peste 6.700, s-au situat în segmentul de medii 6 - 6,49 şi niciun candidat nu a o obţinut media generală 10.

Expertul în Educaţie şi bloggerul adevarul.ro, Ştefan Vlaston, care are o experienţă de profesorat de 30 de ani, dintre care 15 ani i-a petrecut ca director la un liceu tehnologic din Bucureşti, a ajuns la concluzia că rata promovaţilor la Bac din întreaga cohortă de elevi, este de fapt de 53%. „Îmi aduc aminte că am calculat procentul candidaţilor promovaţi la totalul cohortei de elevi, înscrişi în clasa a XII-a şi mi-a dat 53% procentul real de promovare“, a explicat Vlaston.

Ce faci fără diplomă de Bac

Pe scurt, aproape jumătate dintre tineri ies din sistemul de educaţie fără o diplomă de Bac. Profesorul Ştefan Vlaston a explicat şi ce pot face aceştia mai departe pentru a evita să se angajeze ca muncitori necalificaţi.  „Din fericire, elevii se pot duce la şcoli postliceale, şcoli de meserii bune şi performante din care să înveţe o meserie asemănătoare celei pe care ar fi învăţat-o la şcoala profesională. Din păcate, nu am văzut ca statul să dea o atenţie deosebită şcolilor postliceale chiar dacă în general sunt private, ele trebuie ajutate. Ideal ar fi să înveţe o meserie căutată pe piaţa muncii. Elevii aceştia au deja 18 - 19 ani. Este mai bine să urmeze o postliceală decât să-şi câştige pâinea din muncă necalificată“, este de părere profesorul Ştefan Vlaston.

La rândul său, expertul în Educaţie Tincuţa Apăteanu spune că motivul ratei foarte mici de promovare la a doua sesiune de Bac este fiindcă aici se înscriu, în general, elevii care au picat examenul la sesiunea din vară. „Sunt copii în general slab pregătiţi şi care nu au timp în doar câteva săptămâni să recupereze ceea ce nu au învăţat în 4 ani de liceu. Cauzele sunt numeroase: de la lipsa de motivaţie a profesorilor din unele şcoli şi licee care se transmite şi elevilor, metode didactice uni-direcţionale (profesorul dictează, elevul scrie în neştire fără să înţeleagă nimic şi fără să aibă posibilitatea să întrebe), lipsa de sprijin familial şi cultură a învăţării în familie, lipsuri materiale severe“, a arătat pe scurt Apăteanu.

Ea insistă ca aceşti elevi să obţină o diplomă de Bac şi ulterior să urmeze o facultate având în vedere că datele Eurostat arată că probabilitatea angajării unei persoane cu studii superioare în România este de 85%, în timp ce un tânăr care a terminat doar liceul are doar 68% şanse să se  angajeze. De asemenea, studiile superioare înseamnă şi un salariu mai bun.

De la profesională la liceu

Elevii slabi au ajuns să intre la liceele teoretice şi să îngroaşe rândurile picaţilor la Bac în urma unei schimbări de sistem care a avut loc în anul şcolar 2003-2004. Ministrul Educaţiei de atunci, Ecaterina Andronescu, a decis să desfiinţeze învăţământul profesional.

Repetitivul eşec în Educaţie

În spatele eşecului constant de la Bac se află ani de slabă pregătire la şcoală, susţin experţii, care subliniază că nu toţi elevii trebuie să meargă la liceu după ce termină 8 clase. Ei se referă la tinerii care intră la licee cu medii mai mici de 5 la Evaluarea Naţională, şi cărora profesorii nu au cum să le ridice nivelul peste nota 6 cât le trebuie ca să primească după liceu o diplomă de Bacalaureat. De aceea există licee cu rată de promovare zero la Bac, atrage atenţia profesorul Ştefan Vlaston. „56 de licee au avut zero promovare la Bac şi noi le ţinem în continuare să funcţioneze cu randament zero”, arată Vlaston.

El menţionează că nu toţi copiii sunt făcuţi pentru liceu şi că învăţământul ar trebui să fie mai diversificat pentru a le da posibilitatea şi copiilor cu alte înclinaţii să înveţe ceva ce li se potriveşte. De altfel, fostul ministru Remus Pricopie a propus pe vremea când ocupa fotoliul de la Educaţie că din anul 2015 nu se va mai intra la liceu cu note sub 5.

Declaraţiile veneau în contextul în care, în 2013, peste 6.700 de elevi au fost admişi în clasa a IX-a, la prima etapa de repartizare în licee, cu medii sub 5, majoritatea acestora, respectiv 5.066, fiind repartizaţi în unităţi de învăţământ din mediul urban. Şi actualul ministru, Sorin Cîmpeanu spune că vrea să introducă nota minimă de admitere la liceu şi că acest lucru va fi prins în noua Lege a Educaţiei. Există şi încercări de schimbare cu efect ceva mai rapid. Chiar de curând, Cîmpeanu a anunţat că elevii de clasa a XI-a şi a XII-a vor beneficia de manuale gratuite începând din septembrie.

De asemenea, alte cauze din spatele educaţiei deficitare sunt lipsa de motivaţie a profesorilor, care lucrează pe unele dintre cele mai mici salarii din România, dar şi cu un curriculum depăşit de vremuri şi o programă şcolară supraîncărcată.

„Cu curriculumul este o problemă complicată. Suntem împietriţi în tiparele anilor ‘90 şi nu mai este deloc integrat în contextul socio-economic, cultural, politic. Curricula ar trebui să pornească de la cei patru piloni: a învăţa să ştii, a învăţa să faci, a învăţa să fii, a învăţa să trăim împreună. Eu am adăugat patru arii: conceptual-teoretică, aplicativă, interdisciplinară, de învăţare continuă”, consideră profesorul Ştefan Vlaston.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite