De ce noii inspectori şcolari sunt toţi de la PNL. Ludovic Orban: Dacă avem oameni care sunt buni...

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Despre inspectorii şcolari, Ludovic Orban a spus că trebuie realizat un sistem de concurs transparent FOTO gov.ro
Despre inspectorii şcolari, Ludovic Orban a spus că trebuie realizat un sistem de concurs transparent FOTO gov.ro

„Dacă e membru PNL să nu-l pun în funcţie? Ar fi chiar culmea“, a răspuns premierul Ludovic Orban, întrebat de ce toţi inspectorii şcolari numiţi de noua guvernare sunt de la PNL. „Dacă avem oameni care sunt buni...“, a mai spus Orban. Întrebat şi despre numirile controversate pe funcţii de secretari de stat, cum ar fi cea a lui Cătălin Bulf la Ministerul Economiei, Orban a spus că îi verifică personal şi nu sunt probleme cu cei de la PNL.

Despre inspectorii şcolari, Ludovic Orban a spus că trebuie realizat un sistem de concurs transparent, iar în zona de recrutare să fie introduşi specialişti, care să-i selecteze pe cei mai buni. Întrebat ce ar face dacă printre cei buni ar fi membri PSD, Ludovic Orban a răspuns pentru Hotnews: "Mă cam îndoiesc" A adăugat apoi că pot fi şi excepţii, dar că nu trebuie să hotărască decidentul politic criteriile.

În ceea ce priveşte numirile controversate de secretari de stat, Orban a spus că "majoritatea numirilor făcute pe zona PNL nu au generat discuţii publice".

Întrebat despre numirea lui Cătălin Bulf în funcţia de secretar de stat la Ministerul Economiei, acuzat în trecut de comerţ ilicit cu petrol irakian, Orban a afirmat că nu este membru PNL, ci PMP. Ludovic Orban susţine că a avut discuţii lungi cu PMP despre această nominalizare, motiv pentru care numirea a fost făcută mai târziu.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite