Dascăli cu salarii duble din meditaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Calculele făcute de „Adevărul“ arată că fiecare profesor care dă meditaţii câştigă anual, în medie, aproximativ 6.000 de euro. Mulţi profesori mai câştigă un salariu lunar din ore suplimentare, potrivit datelor studiului Milward Brown, dat publicităţii luna aceasta.

Cei mai mulţi dintre profesorii de limba română, matematică sau de limbi străine (disciplinele examenului de Bacalaureat) fac ore cu elevii lor atât la clasă, cât şi acasă.

Aceasta ar fi una dintre concluziile cercetării privind calitatea învăţământului, realizată de firma Daedelus
Milward Brown, la cererea Fundaţiei „Dinu Patriciu". Potrivit studiului, în ultimii doi ani, cei mai mulţi elevi au făcut meditaţii la toate aceste discipline. Ei ar fi plătit în total, într-un an pentru cursurile suplimentare, 320 de milioane de euro. În acelaşi timp, potrivit datelor oficiale, bugetul alocat de Ministerul Educaţiei strict pentru salariile profesorilor, este de 2,3 miliarde de euro.

Cine câştigă

Dacă presupunem că fiecare dintre cei 300.000 de profesori din România dă meditaţii, atunci ar rezulta că fiecare profesor câştigă, în medie, un venit suplimentar de aproximativ 1.000 de euro. Dar cum nu toţi profesorii dau meditaţii, ci cu preponderenţă profesorii de matematică, limba română şi limbi străine, atunci câştigul unui profesor care dă meditaţii creşte semnificativ.

În România, aproximativ 18.000 de profesori predau româna, 16.700 matematica şi 20.000 engleza şi franceza. Cum banii de meditaţii se duc cu preponderenţă către aceşti dascăli, înseamnă că fiecare dintre ei ar putea încasa, în medie, aproape 6.000 de euro anual. Raportul Daedelus mai arată că unu din trei elevi care fac meditaţii îl preferă pe profesorul de la clasă.

Motivul ar fi că meditaţiile luate cu profesorul de la clasă sunt mai comode pentru că elevul ar fi deja obişnuit cu stilul de predare al respectivului dascăl. Albert Craiu, preşedintele Consiliului Municipal al elevilor din Capitală, susţine că cei mai mulţi dintre colegii lui iau meditaţii pentru examene.

„Mulţi dintre copii, în momentul în care fac cu alt profesor, s-ar putea să aibă o problemă cu stilul de predare, şi când merg la şcoală s-ar putea să nu înţeleagă ce le predă profesorul din clasă", afirmă Albert.

„Profesorii nu au etică"

Experţii în educaţie arată că mulţi dintre profesori nu au principii. „Profesorul dă notă mică elevului sau nu-l bagă în seamă, nu-l antrenează în discuţii. Aşa că părintele se simte nevoit să-l ducă la meditaţie", spune Cristian Haţu, expert în educaţie la Societatea Academică Română.

El spune că meditaţiile sunt, de fapt, rezultatul dezinteresului profesorilor din şcoală. "S-a ajuns prea departe cu meditaţiile, nu e posibil să ia meditaţii şi copiii de grădiniţă. Iar cei mai mulţi dintre elevi sunt supuşi la diverse scene în faţa întregii clase, sunt puşi în situaţii stânjenitoare şi aşa cedează şi ajung la meditaţii", mai spune Haţu.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite