Cum îi pregătim pe copiii stângaci pentru prima zi de şcoală

Cum îi pregătim pe copiii stângaci pentru prima zi de şcoală

FOTO Adevărul

Unul din zece locuitori ai planetei este stângaci, însă mulţi au fost îndrumaţi în timpul şcolii, să renunţe la această îndemânare şi să treacă de partea dreptacilor. După terminarea studiilor, majoritatea stângacilor ajung să scrie cu dreapta, însă pentru alte activităţi încă mai folosesc mână sau piciorul stâng. Psihologii îi sfătuiesc pe părinţi să nu îi descurajeze pe copiii stângaci deoarece îndemânarea le poate aduce şi avantaje.

Ştiri pe aceeaşi temă

Psihologii sunt de părere că, mai ales în prima zi de şcoală, este necesar ca angajaţii şcolii să accepte că unii elevi sunt stângaci, fără a face presiuni asupra schimbării. „Un copil stângaci este un copil normal, sănătos. Când înţelegem acest lucru, vom accepta faptul ca are ceva aparte faţă de ceilalţi. În momentul în care părinţii sau şcoala presează copilul să renunţe la stângăcie, acesta va interpreta că nu corespunde, se va simţi neacceptat, respins, separat, izolat. Orice copil se simte în conexiune cu el şi cu mediul exterior când este în siguranţă, protejat, asimilat şi acceptat asa cum este”, declară psihologul psihoterapeut integrativ Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.

Psiholog: „Stângăcia nu este o boală, copiii stângaci sunt creativi”

Specialistul este de părere că s-a construit o percepţie greşită asupra stângăciei, acest termen căpătând un sens peiorativ, iar de cele mai multe ori este văzut ca un defect sau o boală. Mai mult decât atât, psihologul Maria Verdi spune că elevii stângaci sunt creativi, sensibili şi au abilităţi artistice. „Stângăcia nu este o boală. Din punct de vedere psihosomatic, mâna reprezintă acţiunea, iar mâna stângă are legătură cu partea solara, dinamică, masculină, cu asumarea responsabilă.

Din punct de vedere al corespondenţei emisferelor cerebrale, activarea mâinii stângi inclină, mai mult decât mâna dreaptă, către sensibilitate, empatie, creativitate, abilităţi artistice. Deci, un copil stângaci este un copil normal, dotat cu multe calităţi. Acceptat aşa cum este (dacă nu doreşte benevol să renunţe la stângăcie), fără a fi frustrat de mediul exterior, stângaciul va deveni un adult cu potenţial”, declară psihoterapeutul integrativ Maria Verdi, directorul ReCreation Life.

Rechizite speciale pentru elevii stângaci

Deşi în lume există de mulţi ani o piaţă a produselor pentru stângaci, ele au intrat recent şi pe piaţa românească şi pot fi achiziţionate online. Astfel, pentru prima zi de şcoală, specialiştii recomandă ca elevii stângaci să folosească rechizite dedicate lor, deoarece acestea au menirea de a le face viaţa mai uşoară, iar cu această ocazie profesorii nu vor mai găsi motive reale de a-i îndemna să se schimbe.

„Este unul lucru foarte bun că au apărut obiecte realizate special pentru stângaci, în România. Existând astfel de rechizite, părinţii sau profesorii nu vor mai găsi motive reale de a-i presa pe elevii stângaci să renunţe la acest comportament cu care s-au născut. Într-adevăr, de multe ori, stângacilor le era foarte greu să scrie cu pixuri construite din fabrică pentru uzul dreptacilor, dar acum nu mai întâmpină acest disconfort. Era nevoie de o reparaţie morală pentru ei şi este foarte bine că şi ţara noastră s-a afiliat acestui trend mondial, deoarece copiii de azi nu vor mai trăi cu aceste frustrări şi se pot dezvolta armonios, în conexiune cu un comportament care este firesc pentru ei”, conchide psihologul Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.

citeste totul despre: