Cum a început şcoala: vechile probleme, plus pericolul pandemic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproximativ 100.000 de elevi au stat acasă în prima zi de şcoală şi au reluat orele în mediul online/ Foto: Sever Gheorghe
Aproximativ 100.000 de elevi au stat acasă în prima zi de şcoală şi au reluat orele în mediul online/ Foto: Sever Gheorghe

Aproape 3 milioane de copii au început ieri şcoala sau grădiniţa, însă aproximativ 100.000 dintre aceştia au stat acasă în prima zi de şcoală şi au reluat orele în mediul online. Autorităţile speră ca şcolile care şi-au reluat activitatea în regim clasic să nu devină vectori de transmitere a noului coronavirus.

Pe lângă deja cunoscutele probleme care apar odată cu începerea anului şcolar (lipsa manualelor, lipsa spaţiilor sanitare, lipsa avizelor de funcţionare pentru unele dintre unităţile de învăţământ), în 2020, şcoala a început în condiţii fără precedent, cu elevi purtând măşti de protecţie, cu distanţare fizică, cu bănci reaşezate şi flancate de plexiglas, dar şi cu alte reguli menite să combată răspândirea virusului SARS-CoV-2. Astfel, clasicele serbări de la început de an au rămas doar o amintire, iar copiii au fost nevoiţi să se conformeze noilor reguli. Asta pentru cei mai norocoşi dintre elevi, care au început orele din sălile de clasă. 

GALERIE FOTO

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a precizat că în 12.423 şcoli din ţară copiii merg la cursuri în mod fizic, acestea fiind în scenariul verde. În 4.915 şcoli cursurile s-au reluat în scenariul galben (hibrid) iar în 263 de şcoli elevii nu încep anul şcolar în bănci.

Sunt 11 judeţe în care nu este nicio unitate de învăţământ în scenariul roşu – Harghita, Caraş-Severin, Hunedoara, Ialomiţa, Bihor, Vâlcea, Tulcea, Botoşani, Bistriţa Năsăud, Covasna şi Vaslui. 

În extrema cealaltă, în Bucureşti, nicio unitate de învăţământ nu a început anul şcolar în scenariul verde, pentru peste 600 de şcoli fiind aplicat cel galben şi pentru aproximativ 30 cel roşu.

Aproximativ 100.000 de elevi au început orele în sistem online, iar potrivit ministrului Educaţiei, „asigurarea de echipamente e în sarcina unităţii de învăţământ şi în acest moment, în conformitate cu ce au transmis inspectoratele şcolare, nu sunt probleme”. În ceea ce priveşte manualele şcolare, Anisie susţine că „absolut toate manualele de la absolut toate clasele, în afară de cele 8 titluri de la clasa a VIII-a, sunt postate pe site-ul Ministerului” şi le pot avea în format electronic toţi elevii şi profesorii.

„Pericolul infectării cu noul coronavirus încă nu a trecut, ceea ce vedem, din păcate, zilnic, în evoluţia numărului de cazuri. Ne confruntăm cu un inamic diferit faţă de virusurile cunoscute până acum, iar soluţia pe care o avem la îndemână este să împiedicăm transmiterea lui, respectând câteva reguli simple de igienă şi de distanţare fizică. Responsabilitatea revine fiecăruia dintre noi, pentru ca lucrurile să nu ia o turnură mai greu de gestionat din punct de vedere sanitar”, a transmis premierul Ludovic Orban cu ocazia începutului de an şcolar.

Protest în faţa Ministerului Educaţiei

Însă imediat după deschiderea anului şcolar, zeci de reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Elevilor şi ai Comunităţii Declic au organizat un flash mob în faţa Ministerului Educaţiei, pentru a atrage atenţia că elevii nu au primit tabletele şi laptopurile promise de autorităţi. Ei au venit cu pancarte şi „porci zburători".

Pe pancarte erau mesaje precum „Porcii zboară, şcoala începe, elevii tot nu au tablete" şi „Ne-aţi tăiat accesul la educaţie", dar şi cu baloane în formă de porci.

„Am avut o nouă întâlnire cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării în care ni s-a transmis din nou că Ministerul face tot ceea ce ţine de ei pentru a livra aceste tablete. Nu ştim exact dacă au ajuns tabletele sau câte au ajuns. Iniţial ştim cu toţii că era vorba de cele 250.000, ulterior am aflat că sunt 82.000, şi acum nu ştim dacă vor mai fi în următoarele două-trei săptămâni", a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Reprezentantul elevilor a mai spus că statistica de aproximativ 233.000 de elevi care ar avea nevoie de tablete a fost obţinută în urma aplicării în teritoriu de chestionare online.

„Practic, elevii au fost întrebaţi prin chestionare online dacă au acces la internet. Deci vorbim despre absurdităţi de genul acesta", a punctat el.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite