Cum explică Ministerul Educaţiei noul opţional de Istorie recentă a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liceenii vor învăţa o istorie diferită a României din perioada de după Al Doilea Război Mondial
Liceenii vor învăţa o istorie diferită a României din perioada de după Al Doilea Război Mondial

Ministerul Educaţiei pregăteşte, printr-un proiect european, un nou curs opţional de Istoria recentă a României destinat liceenilor, în care va fi abordată perioada 1944 – 2007 din perspectiva „proiectelor de ţară” asumate de către liderii politici din această perioadă. Experţii susţin că este nevoie de o nouă abordare, clasică, dar şi modernă, în contextul lipsei coeziunii sociale şi al „felului în care ne amintim trecutul”.

Un document care explică necesitatea opţionalului de Istoria recentă a României, ce va fi creat cu finanţare europeană, arată cum se raportează acum liceenii la perioada de după Al Doilea Război Mondial şi care va fi noua abordare.

Materialul semnat de profesorul Mihai Stamatescu şi postat pe site-ul Ministerului Educaţiei arată că societatea actuală are o problemă de coeziune socială.

„Măsura în care membrii societăţii vor conlucra pentru reconstrucţia economiei naţionale, pentru depăşirea dificultăţilor inerente integrării în economia europeană si pentru valorificarea oportunităţilor create de aceasta integrare poate constitui un factor cheie al performantei economice si sociale”, se arată în document.

O altă problemă semnalată este „dezamăgirea faţă de istoria recentă, în perioada ei postdecembristă”, care „este sentimentul cel mai prezent”.

O lume „în derivă, dezorientate şi confuzie”

„Pierderile (în plan economic, social, al influenţei personale, în planul valorilor etc) au creat imaginea unei lumi în derivă, dezorientate şi confuzie. Democraţia nu a adus bunăstarea sperată pentru că, teoretic şi practic, nu putea să o facă. Repudierea acesteia şi opţiunea pentru diverse forme autoritariste de guvernare sunt exprimate public de către marea majoritate a populaţiei. Economia de piaţă este pentru cei mai mulţi o necunoscută, pare că doar nişte iniţiaţi îi deţin secretele şi profită de acest lucru. Chiar în condiţiile integrării euroatlantice, lipsa de orizont şi perspectiva unui viitor incert sunt la ordinea zilei”, explică profesorul.

”În acest context spiritual (lipsa coeziunii sociale şi felul în care ne amintim trecutul), prezentul proiect îşi propune să desluşească, parţial măcar, „meandrele concretului” în care suntem contemporani cu toţii”, mai spune acesta.

Dascălul susţine că noua programă şcolară pentru opţionalul de Istoria recentă a României merge pe ”ideea abordării perioadei 1944 – 2007 din perspectiva „proiectelor de ţară” asumate de către liderii politici din această perioadă, cea care a oferit consistenţă şi valoare civică programei”. 

Programa şcolară va oferi profesorilor de istorie, precum şi autorilor de manual, ”o perspectivă de abordare situată între clasic şi modern”. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite