Cum a devenit Hasdeu cel mai bun liceu din ţară? Rolul unei politici educaţionale şi al unei tradiţii fără compromisuri

Cum a devenit Hasdeu cel mai bun liceu din ţară?Categoric, este singura unitate de învăţământ preuniversitar din România care a cultivat un model paideic rezistent şi antiseptic la fenomenul "şcolii de dosar",ispitită de exigenţe birocratice europene şi prea puţin formative.Deşi toţi îl expun ca fiind un centru de autoritate al învăţământului preuniversitar,eu văd în Colegiul Hasdeu sursa exilului academic al celor mai buni universitari de mâine.

Am scris de foarte multe ori despre Hasdeu ca fiind un colegiu în care prestigiul instituţional şi privilegiul celor care l-au construit se declină reciproc, în mai bine de 145 de ani de existenţă. Am scris despre Hasdeu ca absolventă, ca studentă, ca scriitor ori ca exponent al unei culturi organizaţionale aparte şi nu de puţine ori (i-)am scris, alături de dascăli, colegi, ori individual-responsabil, câte o pagină de istorie.

  Astăzi, într-o epocă a societăţii de consum, în care educaţia constituie, din nefericire, obiectul unui troc de favoruri şi speculaţii indecente, Hasdeul inaugurează o contradirecţie, semnând, cu autenticitate, poziţia de cel mai bun liceu din ţară în urma rezultatelor obţinute la examenul de bacalaureat, devenit pretextul unor scandaluri educaţionale.

Nouă medii de zece la BAC şi locul I pe ţară: este cel mai recent dar al Hasdeului făcut  societăţii şi istoriei învăţământului naţional. Se mai adaugă olimpici naţionali şi internaţionali, un centru cultural, centre de excelenţă şi o tradiţie seculară în care Hasdeul a format caractere.

Fireşte, în vâltoarea mediatică, cea mai naturală interogaţie ar fi: cum a devenit Colegiul Naţional Bogdan Petriceicu Hasdeu din Buzău cel mai bun liceu din ţară?

Spuneam deunăzi, într-un material de presă faptul că occidentalizarea, nostalgia modelului educaţional francez ori rivalităţile politicilor educaţionale sunt doar idealuri situate pe eşafodul unei agonii culturale. În predicţiile sale educaţionale, Hasdeul a mizat pe itemi calitativi şi pe formarea instrumentelor necesare construirii unui sistem în care axiologic şi principial, s-a sudat un mediu academic aparte.

Judecând astfel modelul livrat de Hasdeu nu conjunctural, în lumina succesului recent la nivel naţional, ci prin prisma constructului său tradiţional, istoric şi cultural, consider că este singura unitate de învăţământ preuniversitar din România care a cultivat un model paideic rezistent şi antiseptic la fenomenul „şcolii de dosar”, ispitită de exigenţe europene birocratice şi informative şi prea puţin formative.   

Hasdeul explică astfel rolul unei politici educaţionale şi al unei tradiţii fără compromisuri.

Rivalităţile diferitelor medii preuniversitare se concentrează, de obicei, pe „decenţa de sondaj a instituţiilor”, pe fructe statistice încuiate într-o maculatură estetizată şi prea puţin valorificată.

Dar când finalităţile educaţionale sunt situate în acord cu morfologia unui spaţiu autonom şi formativ, când educaţia dobândeşte ca instrument de măsură nu statistica inertă, ci ierarhia dominantă, când politica educaţională este moderată ca politică de natură culturală, atunci învăţământul reuşeşte „să dea corpului şi sufletului perfecţiunea de care sunt capabile prin naştere”, vorba lui Platon. Abia atunci, ai demnitatea de a rosti „Hasdeu” în deplină cunoaştere şi exerciţiu. Aceasta este, de fapt, sociologia hasdeiană. Prin toate acestea, Hasdeu a creat o societate educaţională. Aparent, perfecţiunea este utopică. Departe de himere postmoderne, Hasdeu îşi formează absolvenţii în linia unei politici de dezvoltare şi de competivitate universitară.

Deşi toţi îl expun ca fiind un centru de autoritate al învăţământului preuniversitar, eu văd, când privesc către Colegiul Naţional B.P.Hasdeu, viitorul învăţământului superior şi sursa „exilului”academic al celor mai buni universitari de mâine.