Cum îl cheamă pe ministrul Educaţiei?

Inspectoratul Şcolar Bucureşti a anunţat că va sesiza Parchetul în cazul învăţătoarei de la Şcoala 10 care lua la rost sărăcia părinţilor cu copii în clasa sa.  Adică, domnul inspector dă un zar de fugă, după ce vineri, împreună cu Liliana Ruse, aproape l-am adus în pragul demisiei. Răspunsurile sale la „Ultima Oră” au fost moi, şovăitoare, contradictorii sau eliptice, după caz.

Ne-am dat seama atunci că domnul inspector ştia de ceva vreme de ceea ce se întâmplă, dar nu luase  măsuri. Ca şi cum ar fi sperat ca lucrurile să treacă de la sine. Numai că totul a luat o turnură la care ei nu s-au aşteptat, înregistrarea scandalizând pe toată lumea.

E drept, numai afirmaţia: „şi când aveam ţigani, erau mai bune cadourile”, poate să înscrie acest caz în analele şcolii româneşti. Aşa că şcoala românească, văzând că se prăbuşeşte casa pe ea, a dat bir cu fugiţii. Vezi Doamne, e atât de grav că nu e de noi, trebuie mers urgent la Parchet. Acolo unde, de fapt, tot fuge de ceva vreme.

Mai mult, dl inspector Trăistariu dăduse de ceva vreme în presă un praf de ceaţă. „Asta nu-i nimic, te îngrozeşti de ce poţi găsi în ţară, dar nu dispunem de pârghii legislative care să ne permită să-i concediem. S-ar considera că le refuzi dreptul la muncă”.

Iar dacă citeşti pe repede înainte ştirile pe acest subiect, o să afli că doamna învăţătoare bănuită nici măcar nu poate fi chemată la ordine pentru că, surpriză, e în concediu. Adică aşa e legea la noi. Dacă omul a făcut o ilegalitate poate să plece departe, până mai trece valul. Şi, deşi chemată la Bucureşti, doamna învăţătoare a refuzat să se întoarcă din concediu. Asta-i viaţa s-ar putea spune, oamenii au drepturi.

Nimeni din şcoală nu ne poate spune de fapt dacă doamna a greşit sau nu. Asta ar putea să o facă o comisie care are şi ea nişte proceduri. Spunem şi noi, aşa la bunul simţ, că doamna parcă ar fi vinovată că cere. Că de dat, se dă cam peste tot după puteri. Şi după bunul simţ al oamenilor. Nu cred că e posibi ca acum cineva să oprească practicile astea. Nu pe loc, nu până la Paşte, când doamna cerea deja tura a doua. Oamenii chiar fac parte dintr-un sistem balcanic, cum singuri spuneau. Ăsta e datul naţiei. Sărăcie multă, daruri invers proporţionale. Aşadar, ce-i de făcut?

Nu o să vă las foarte mult să vă spargeţi capetele, pentru că probabil soluţiile sunt diverse şi complicate.

Ştiu, însă, că rezolvările trebuie să plece de undeva Adică de la singurul personaj care lipseşte cu desăvârşire din peisaj: ministrul educaţiei. L-au sunat colegii mei şi probabil că l-au sunat şi alţi jurnalişti. Dar el nici nu a răspuns, nici nu a apărut.

Probabil e într-un concediu din ăla din care nu te poţi întoarce.

Dacă tu, ca politician, ministru, nu simţi că un astfel de moment e crucial pentru mandatul tău, atunci ai mai multe probleme.

E o situaţie reală semnalată de zeci de părinţi din România, e singurul subiect important de la televizor. Sindicatele nu au multe arme să ţi se opună.

E genul de problemă care - rezolvată sau atacată - te face popular. E o chestiune pe care românii obişnuiţi o simt mult mai dureros decât orice reformă curriculară sau de alt fel. Dar tu te faci că nu există. Dacă speri că o rezolvi din 6 ianuarie, atunci ori eşti laş, ori nu ştii ce ai de făcut. Nici măcar nu ştii că ai secretari de stat la care să apelezi. Nimeni nu aşteaptă miracole, dar aşteaptă să vadă că îţi pasă.

A! Domnule ministru, nu v-am dat numele. Uit mereu cum vă cheamă, dar nu e vina mea. Pe Funeriu, îl ştia toată lumea. E ăla de a pus camere în clase. Bine, rău, dar a făcut ceva!

Cătălin Striblea scrie şi despre subiecte din afara politicii pe striblea.ro.