Cum a fost educaţia din România luată din nou pe nepregătite de valul trei al pandemiei?
0
În faţa creşterii numărului de îmbolnăviri şi lipsei de soluţii pentru gestionarea pandemiei, Guvernul a decis impunerea mascată a închiderii şcolilor timp de o lună. În niciun moment nu au fost oferite alternative, iar soluţia educaţiei digitale a fost complet evitată deoarece autorităţile nu au făcut nimic pentru a îmbunătăţi actul educaţional în format online.
Din nou, guvernanţii au fost luaţi pe nepregătite şi au bâjbâit anunţând şi ulterior modificând deciziile luate.
Din păcate, situaţia durează de peste un an. Aproximativ 1 milion de copii din România nu au avut acces la nicio formă de educaţie odată cu impunerea lockdown-ului anul trecut. La nivel universitar problemele legate de calitatea educaţiei în format online sunt la fel de acute. Mai mult, odată cu redeschiderea total nepregătită a şcolilor, problematica educaţiei digitale a fost complet ignorată de autorităţi deşi în continuare avem zeci de mii de elevi şi aproape toţi studenţii care urmează cursuri online. Odată cu venirea valului trei constatăm că actualul Guvern nu a făcut absolut nimic pentru digitizarea educaţiei. Între timp, în Parlamentul European s-a dezbătut şi a fost aprobat, cu o largă majoritate, raportul meu privind educaţia digitală la nivel european.
Transformarea digitală a educaţiei nu este un lucru pe care îl poate face oricine sau care se poate realiza fără instrumente, resurse sau metode adecvate. Ce se întâmplă în România nu are nimic de-a face cu educaţia digitală, nici măcar cu educaţia în format online. A da unui copil o tabletă nu înseamnă educaţie digitală. A citi sau repeta, folosind canalele online, cursuri predate de obicei în clasă, nu înseamnă predare digitală. În acest sens, România nu doar a lăsat pe dinafară 32% din populaţia sa de elevi şi o bună parte din studenţi, ci a şi ignorat complet nevoile unui proces educaţional de calitate în format digital.
O să îmi spuneţi că şi alte ţări au avut probleme. Este adevărat. Aproximativ 1.6 miliarde de cursanţi din peste 190 de ţări - 94% din populaţia globală de cursanţi - au trebuit să treacă instantaneu la educaţia online în vârful pandemiei. Dar dacă este să ne raportăm la media europeană, unde, în medie, doar circa 10% dintre cursanţi nu au avut acces la educaţie, România este pe ultimul loc în ceea ce înseamnă digitizarea educaţiei. Mai grav este că nu s-a făcut aproape nimic în acest sens, iar puţinii paşi făcuţi au fost mult prea lenţi.
Norocul multor copii a fost dat de profesori şi părinţi implicaţi, ONG-uri dedicate, autorităţi locale şi companii cu viziune care au venit cu soluţii. Tabletele, instrumentele şi resursele au venit din altă parte, nu de la Ministerul Educaţiei. Tabletele pe care trebuia să le furnizeze Guvernul stau şi acum în depozite dată fiind procedura greoaie şi riscantă pentru cei mai defavorizaţi care au evitat preluarea dispozitivelor achiziţionate de executiv şi livrate mult prea târziu. Din păcate, ce nu au înţeles guvernanţii este că şi aceste dispozitive trebuie să fie de o anumită calitate, să conţină resurse educaţionale şi să asigure un mediu online sigur pentru copil şi profesor. Au preferat să ignore modelul oferit de prima tabletă educaţională românească (https://bit.ly/3cZusHP), care însă a fost preluat cu brio de societatea civilă şi de profesori din toată ţara.
Din nefericire, acest refuz de a solicita ajutor şi de a dialoga cu experţii în materie de educaţie digitală a condus la blocarea unor proiecte europene deja antamate, proiectul CRED sau cel al Bibliotecii Virtuale. Mai grav, Guvernanţii au ignorat şi încă ignoră propunerile europene, fie că vorbim de documentul de lucru al Parlamentului European privind educaţia digitală (https://bit.ly/2NKgLlR) şi Raportul privind construcţia unei politici europene în materie de educaţie digitală (https://bit.ly/398i8Cf), pe care le-am întocmit, sau că discutăm despre Planul de Acţiune al Uniunii Europene pentru Educaţie Digitală realizat de Comisia Europeană (https://bit.ly/3siLzt0).
În respectivele documente apar câteva proiecte pe care le-am promovat intens, după cum urmează:
- crearea Academiilor Profesorilor şi sprijinirea lor din fonduri europene în vederea creşterii competenţelor digitale;
- dezvoltarea unor standarde comune la nivel european şi a unor certificate privind competenţele digitale, în mod specific pentru predare;
- crearea Hub-urilor dedicate educaţiei digitale şi a reţelelor de experţi la nivel european şi la nivelul fiecărui stat membru privind educaţia digitală. Vorbesc despre faptul că profesorii, cursanţii şi părinţii trebuie să devină co-creatori ai procesului educaţional împreună cu comunitatea lor formată din societatea civilă, mediul privat şi autorităţi locale;
- alocarea suplimentară de fonduri din programul Erasmus şi alte programe europene pentru educaţia digitală şi am fost primul care a propus alocarea a minim 10% pentru educaţie din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR);
- crearea Universităţii online (digitale) europene, un sistem integrat de sprijinire a digitalizării universităţilor şi de coordonare a eforturilor şi resurselor la nivel european;
- îmbunătăţirea şi dezvoltarea sistemului de evaluare şi auto-evaluare a nivelului de digitalizare a actului educaţional;
- introducerea predării de cursuri privind Inteligenţa Artificială şi robotica;
- crearea unor instrumente de evaluare şi auto-evaluare a nivelului de digitizare a şcolilor şi profesorilor, prin extinderea programului SELFIE;
Evident, nu pot detalia aici toate aspectele, dar menţionez că în documentele respective vorbesc despre importanţa profesorului şi a contactului uman şi subliniez că noile tehnologii pot fi resurse complementare dacă sunt folosite adecvat, raportându-ne efectiv la grupele de vârstă şi tipul de educaţie. Cel mai important aspect menţionat este că statul şi Uniunea Europeană au datoria să asigure accesul la infrastructură de calitate atât pentru cursanţi, cât şi pentru profesori. Vorbesc despre dreptul la educaţie inclusiv prin mijloace digitale.
În schimb, fostul Guvern PNL a venit cu o strategie privind educaţia digitală complet depăşită, care copiază din documentele europene fără să le citeze, şi care nu prezintă nici paşii pentru realizarea sa, nici un buget pentru atingerea respectivelor obiective. Interesant este că, deşi subsecretarul de stat care a coordonat procesul şi-a dat demisia supărat pe ministru, documentul plin de greşeli este în continuare folosit ca un reper pentru PNRR.
Referindu-ne la plan, observăm aici dorinţa Guvernului de a investi din banii europeni o sumă infimă, comparativ cu nevoile, pentru digitalizarea educaţiei, ignorând că deja existau disponibile milioane de euro în acest sens din diferite surse externe, fonduri pe care nu le folosim adecvat. Din păcate, proiectul executivului ignoră complet problema formării extinse a profesorilor şi, din nou, strategiile europene în materie. Îngrijorător este că, în optica guvernului, vom avea spre 2026 elemente dintr-o platformă digitală naţională, deşi noi avem nevoie de ea acum. Alte state europene au făcut rapid acest lucru, dar noi de peste un an ne învârtim fără să facem nimic. Am ratat şi şansa de a utiliza gratuit platforme oferite de alte state europene. Spre exemplu, Bulgaria a făcut mai multe pentru a sprijini accesul la educaţie de calitate în format digital.
Din păcate, lipsa de măsuri ne costă în prezent. Conform statisticilor oficiale, zeci de mii de elevi şi aproape toţi studenţii învaţă în format online, iar situaţia riscă să se acutizeze odată cu venirea valului trei. Carantinarea marilor aglomeraţii urbane conduce sistematic la blocarea învăţământului, a examenelor naţionale şi a evaluării elevilor. Am rămas blocaţi în 5000 de teste rapide pe lună, în lipsa anchetelor epidemiologice şi a triajului pentru şcoli, în incapacitatea noastră de a gândi paşii următori. Între timp, 65.000 de elevi riscă să rămână fără mediile încheiate, adăugându-se la numărul record de elevi şi studenţi care au abandonat şcoala. Iar situaţia riscă să devină tot mai dramatică. Disputele politice între reprezentanţii PNL şi USR din Guvern, dintre Ministrul Educaţiei şi Ministrul Sănătăţii, nu ne ajută cu nimic. Sunt acolo să rezolve problemele, nu să facă scandal sau jocuri de imagine.
La nivel european, lucrurile merg. Comisia Europeană a anunţat o strategie ambiţioasă şi împreună am introdus educaţia digitală în procesul semestrului european. Noul program Erasmus+, în valoare de 28 de miliarde de euro, oferă oportunităţi de finanţare pentru digitizarea unităţilor educaţionale, formale şi non-formale. Mai mult, cu ajutorul Comisarului social democrat, Nicolas Schmit, am reuşit să facem ca educaţia să fie primul pilon al drepturilor sociale. Iar raportul meu privind educaţia digitală, după ce a fost aprobat fără niciun vot împotrivă în Comisia pentru Educaţie, a adunat 639 voturi pentru în plenul Parlamentului European, echivalentul a 93% din cei care au votat. Din păcate, în ciuda eforturilor mele şi a disponibilităţii mele de a ajuta, în primul rând România, Guvernul joacă în continuare cartea politicii şi evită să apeleze la expertiza acumulată în acest domeniu. La fel ca mine, mai sunt sute de experţi români. Pentru viitorul României, pentru soarta educaţiei, este timpul să ne depăşim limitele, să trecem peste diferenţe şi să devenim, împreună, co-creatori ai transformării educaţiei.
Se încarcă comentariile...
