Consilierul ministrului Educaţiei care promovează abstinenţa sexuală şi-a pus în cap Tineretul Social Democrat: „Educaţia sexuală trebuie luată în serios”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii din PSD i-au transmis o replică consilierului ministrului Educaţiei, Romeo Moşoiu, care promovează abstinenţa sexuală până la căsătorie, ca soluţie pentru problemele adolescenţilor, precum sarcinile nedorite. „TSD consideră că un stat laic, contemporan, nu îşi poate asuma astfel de deziderate”, se arată într-un comunicat de presă.

Romeo Moşoiu, consilier personal al Ministrului Educaţiei, a semnat de curând, în calitate de lider al Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie (APOR), o scrisoare deschisă adresată Ministerului Educaţiei, care condamna propunerea de introducere în şcoli a unei ore obligatorii de „Educaţie pentru sănătate”, care ar urma să conţină şi noţiuni de educaţie sexuală. În schimb, soluţia propusă în scrisoare pentru problemele cu care se confruntă adolescenţii români este abstinenţa sexuală până la căsătorie.

„Există nenumărate statistici, în nenumărate ţări, care arată că sarcinile în rândul minorelor şi alte fenomene nedorite sunt prevenite prin educaţie sexuală. Tentativa de a le interzice tinerilor să facă sex este ineficientă”, afirmă deputatul Mihai Sturzu, liderul Tineretului Social Democrat.

„Stânga, aşa cum o înţelegem noi, respectă valorile spirituale şi morala, inclusiv opţiunea ortodocşilor practicanţi, şi nu numai a lor, pentru abstinenţă în afara căsătoriei, însă credem că o astfel de opţiune nu poate fi generalizată în momentul de faţă în societatea românească. Cei care militează pentru ea ar trebui să reflecteze dacă nu cumva astfel de deziderate nu îi îndepărtează pe tineri de ei, mai degrabă decât să îi apropie”, se mai arată în comunicatul TSD.

Tinerii din PSD mai consideră că problema educaţiei sexuale în şcoli trebuie luată mult mai în serios decât o ia în prezent învăţământul românesc. 

„Educaţia sexuală nu este contrariul abstinenţei, ba chiar, în anumite situaţii, preceptele ei consideră abstinenţa o opţiune validă. Nu cred că educaţia sexuală îndepărtează tinerii de valorile spirituale, dar în schimb, sunt sigur că ea ar rezolva o bună parte din problemele specifice ale aceloraşi tineri”, mai spune Mihai Sturzu.

Moşoiu, împotriva promovării toleranţei faţă de minorităţile sexuale

În scrisoarea deschisă semnată de 19 ONG-uri şi adresată miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii se arată că "elevii, copiii noştri, trebuie educaţi spre înfrânarea trupească şi amânarea relaţiei intime până la vremea căsătoriei".

De asemenea, semnatarii scrisorii mai subliniază că educaţia despre alte orientări sexuale şi promovarea toleranţei faţă de persoanele LGBT nu are ce căuta în şcoli.

"Discursurile despre 'homofobie' nu-i ajută nici ele cu nimic, atâta timp cât caută să normalizeze un comportament care, din punct de vedere medical şi moral, prezintă riscuri multiple şi majore. A promova diminuarea riscurilor e un lucru bun, dar eliminarea lor, prin educarea şi promovarea abstinenţei până la căsătorie, este cel mai bun lucru pentru sănătatea copiilor", se arată în scrisoarea deschisă. De asemenea, semnatarii mai spun că valorile „revoluţiei sexuale” nu sunt compatibile cu o educaţie în spiritul dragostei, responsabilităţii, grijii faţă de sine şi respectului pentru ceilalţi.

Moşoiu şi-a pus în cap societatea civilă

Romeo Moşoiu a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie, în urma presiunilor făcute de mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile care îl acuză de conflict de interese.

"Acest conflict de interese este pus în evidenţă de recenta luare de poziţie a APOR cu privire la orele de educaţie sexuală , prin care se încearcă adoptarea de către Ministerul Educaţiei a unor politici bazate pe o ideologie fundamentalist religioasă în detrimentul evidenţei ştiinţifice. Este inacceptabil ca Ministrul Educaţiei să păstreze în calitate de consilier o persoană cu o dovedită agendă proprie şi care încearcă să impună viziunea unui ONG fundamentalist religios asupra întregului sistem de educaţie", se arată în scrisoarea deschisă semnată de APADOR-CH şi alte 13 ONG-uri.

Mai mult, ONG-urile îi solicită lui Moşoiu demisia şi din funcţia de consilier personal al Ministrului educaţiei Sorin Cîmpeanu.

"Este inadmisibil ca Ministrul Educaţiei să fie sfătuit de o persoană cu o dovedită agendă proprie şi care încearcă să impună viziunea unui ONG fundamentalist religios asupra întregului sistem de educaţie. Organizaţia în care domnul Moşoiu activează ca vicepreşedinte tocmai a solicitat Ministerului să promoveze abstinenţa sexuala pe post de panaceu, în dispreţul oricărei evidenţe. Ce credeţi că îl va sfătui pe Ministrul Educaţiei în acest caz? Să introducă ore de educaţie sexuală, predate de personal calificat, care să le vorbească elevilor despre metodele moderne de contracepţie şi protecţie? Sau să aprobe solicitarea fundamentaliştilor?"a declarat Toma Pătraşcu, preşedintele ASUR.

Cine este Romeo Moşoiu

image

Romeo Moşoiu (stânga), în cadrul unui eveniment APOR desfăşurat la finalul lunii mai la Arhiepiscopia Bucureştilor, împreună cu Ionuţ Gabriel Corduneanu, reprezentant al Patriarhiei Române.

Romeo Moşoiu a absolvit în anul 1996 Facultatea de Ştiinţe Sociale şi în 1998 Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii Bucureşti, potrivit profilului LinkedIn. 

Încă din anii de studenţie, Moşoiu a devenit consilierul personal al fostului preşedinte al României, Emil Constantinescu, şi a reuşit să-şi păstreze funcţia pe toată perioada mandatului său. 

Din ianuarie 2001 până în 2004 a ocupat funcţia de director executiv al Centrului Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, din cadrul Ministerului Educaţiei. Concomitent cu funcţia de conducere pe care o ocupa în cadrul ministerului, Moşoiu a devenit în 2002 şi preşedinte al Euro26 (asociaţie membră a European Youth Card Association, care distribuie şi promovează carduri personalizate, cu reducere de preţuri în Europa), funcţie pe care a ocupat-o până în anul 2009.

Tot în această perioadă, respectiv din 2004 până în 2009, Moşoiu a mai condus şi ZIP Travel, o firmă de turism, urmând ca din 2010 să devină din nou consilier de ministru, respectiv al Ministrului Tineretului şi Sportului şi apoi al Educaţiei.

Pe de altă parte, potrivit profilului de Facebook, Moşoiu a fost li lider al Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României.

Bănicioiu ar vrea Educaţie Sanitară pentru toţi elevii, din toamnă

Ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu a anunţat, la sfârşitul lunii mai, că doreşte ca din toamnă, toţi elevii să facă Educaţie Sanitară la clasă, o dată pe săptămână sau măcar la două săptămâni. În cadrul disciplinei ar urma să fie prezentate noţiuni despre alimentaţia sănătoasă, prim ajutor, reguli de igienă şi consultul medical, cu aplicaţii practice.

„La început, vor învăţa despre spălatul pe mâini, pe dinţi apoi venim cu noţiuni de prim ajutor, de alimentaţie sănătoasă, completăm apoi regulile de igienă, consultul medical, ce înseamnă consultul medical. Cunoaşterea sistemului sanitar, să ştii unde te duci, când te duci, cum te duci, drepturile şi obligaţiile pe care le au ca pacient", a explicat Nicolae Bănicioiu, adăugând că orele ar urma să fie susţinute de medicii şcolari, de serviciile de ambulanţă şi de diferiţi specialişti.

Ministrul Sănătăţii a mai amintit că au existat deja discuţii în Parlament pe această temă, dar şi un schimb de idei cu Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Senatorii au respins o propunere prin care „Educaţia sexuală” trebuia să devină materie obligatorie

La începutul lunii mai, senatorii au votat împotriva transformării disciplinei "Educaţie pentru sănătate" din materie opţională, în materie obligatorie. Proiectul de lege care ar fi făcut "Educaţia pentru sănătate" materie obligatorie la şcoală a fost iniţiat de către senatorul Tudor Ciuhodaru, medic de profesie. La această materie elevii ar fi învăţat despre viaţa sexuală, efectele consumului de droguri, igienă personală şi despre cum să prevină unele boli grave.

Fostul ministru al Educaţiei, în mandatul căruia a fost introdus acest opţional, senatorul Ecaterina Andronescu, spune că propunerea legislativă a doctorului Tudor Ciuhodaru (senator PP-DD) nu avea nicio şansă să primească un vot pozitiv.

"Schimbările de curriculum se fac de către Ministerul Educaţiei prin Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE), ai cărui experţi realizează curricula şi programele şcolare. Dacă s-ar fi votat pozitiv ca o materie să fie introdusă în şcoli prin lege, s-ar fi creat un precedent şi s-ar putea interveni oricând în acest sens", susţine Ecaterina Andronescu, preşedintele Comisiei pentru Învăţământ de la Senat.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite