Concurs de limba engleză sub umbrela Cambridge. Câştigătorii vor avea dreptul să dea gratis examenul Cambridge la vară

Concurs de limba engleză sub umbrela Cambridge. Câştigătorii vor avea dreptul să dea gratis examenul Cambridge la vară

40 de elevi vor da gratuit testarea Cambridge  Foto: Arhivă Adevărul

În jur de 5.000 de elevi din toată ţara vor participa sâmbătă la competiţia naţională Cangurul lingvist, secţiunea engleză. 40 dintre aceştia vor putea da gratuit un examen pentru obţinerea unui atestat Cambridge English corespunzător nivelului lor de pregătire.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 27 februarie începe competiţia Cangurul lingvist, la limba engleză, la care s-au înscris 5.000 de elevi din toată ţara, aleşi de profesorii lor. Concursul se adresează elevilor din clasele III-XII şi are trei faze. 
 
Prima etapă, care va fi susţinută sâmbătă de către elevii cu vârste între 9 şi 18 ani, are cinci niveluri de competenţă. 
 
Astfel, „Testul-Poveste (Story)”, de nivel A1, se adresează în special claselor III-IV. Elevii vor primi calificative, iar cei care participă la acest nivel nu pot trece în faza a doua. 
 
Elevii care sunt în clasele V-VI pot alege nivelul „Joey”, iar cei din clasele VII-VIII au la dispoziţie categoria nivelul „Wallaby”. Tinerilor din clasele IX-X le este dedicat nivelul „Grey Kangaroo”, iar „Red Kangaroo” este nivelul creat pentru elevii din clasele XI-XII. Aceste niveluri le sunt sugerate concurenţilor, însă ei pot alege, indiferent de clasă, nivelul la care consideră că vor obţine cel mai bun punctaj. 

Înscrierea în prima fază a concursului costă 25 de lei, participările la celelalte două faze fiind gratuite. 
 
Atât în prima rundă, cât şi în cea de-a doua, elevilor li se testează abilităţile de citire, de ascultare şi înţelegere a limbii engleze. Testele cu variante multiple de răspuns sunt special create de Cambridge English. Acestea conţin întrebări cu diferite grade de dificultate, iar subiectele sunt grupate în funcţie de nivelul de pregătire atins de elevi. 
 
 La faza a doua, care va avea loc în luna aprilie, elevii vor concura pe nivelul ales în prima etapă sau, la cerere, pe un nivel superior. Pe baza rezultatelor obţinute, elevii vor primi excursii în Europa sau locuri în Tabăra Cangurul, iar primii zece elevi clasaţi la Joey, Wallaby, Grey Kangaroo şi Red Kangaroo vor participa gratuit la examenul Cambridge. 
 
Faza a treia, din luna mai, presupune susţinerea examenului Cambridge, în centrele din România ale Universităţii, în vederea obţinerii Certificatului Cambridge. 
 
Elevii vor avea acces gratuit la materiale de pregătire Cambridge English, iar abilităţile de limbă engleză le vor fi testate de către experţi ai Universităţii Cambridge.
 

Examenele de engleză Cambridge, în locul probei de la Bacalaureat

 
În România, un examen Cambridge English Advanced poate înlocui proba de limba engleză de la Bacalaureat, astfel că numărul de români care susţin examenul Cambridge a crescut cu 80% în ultimii opt ani. În plus, 80% dintre candidaţii pentru Cambridge English Advanced au vârste în jur de 16 ani, potrivit reprezentanţilor Cambridge English.
 
Deşi diploma are termen de valabilitate nedefinit, universităţile cer ca diploma să nu fie mai veche de patru ani. Dacă studentul are o diplomă mai veche de atât, este posibil ca universitatea să ceară o testare suplimentară.
 
Peste 5 milioane de candidaţi din peste 130 de ţări participă la examenele Cambridge English în fiecare an.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările