Concurs de cultură civică pentru elevii de liceu. Premianţii vor fi răsplătiţi în bani şi burse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cultura generala pe teme civice va fi premiată la o competiţia care are ca suport bibliografic Constituţia României. Concursul are loc în luna mai, iar echipele care dovedesc cel mai bine cultura generală pe teme civice vor fi premiate în bani şi/sau în burse de studii.

Mai exact, Universitatea Europei de Sud-Est Lumina (UESEL), Asociaţia pentru Proovarea Culturii şi Responsabilizare Civică (APCRC) şi Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti organizează, pe 7 mai, un concurs pentru elevii claselor X-XII, având ca tematică dimensiunea legislativă a unui stat de drept şi ca suport Constituţia României.

În competiţie se pot înscrie elevi din municipiul Bucureşti, cât şi din judeţul Ilfov.

Elevii trebuie să formeze echipe de câte doi membri, iar acestea să fie cordonate de către un profesor. Înscrierea se face electronic la adresa aurelian.giugal@lumina.org în perioada 1-22 aprilie, iar în e-mail trebuie specificate numele şi clasa elevilor, liceul de provenienţă şi profesorul coordonator.

Pentru elevii clasaţi pe locurile I-III, premiile sunt în bani, după cum urmează: locul I primeşte 180 de lei, locul II primeşte 150 de lei, iar locul III capătă 120 de lei. Potrivit unei informări de pe site-ul Insectoratului Şcolar Judeţean Ilfov, toţi elevii clasaţi pe locurile I-III, cât şi cei care vor lua menţiune vor primi burse de studii la UESEL, Departamentul Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, Administrarea Afacerilor, Pedagogie, Limbi Moderne Aplicate, Tehnologia Informaţiei.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite