„Clipa istorică” ratată de Congresul consacrat Educaţiei. Feedback

Am fost la Congres. A spune că a fost formă fără fond e un enunţ incorect. Aş spune, mai degrabă, că a fost formă cu fond difuz. Diluat. Aglutinat. A fost mult şi nefocalizat. Dar, mai ales, a fost Congresul care a ratat tema esenţială a schimbării paradigmei Educaţiei: o altă ahitectură curriculară. Iar conversaţia despre valorile cultivate de şcoală ca sistem aproape că nu a existat. Aici suntem acum. Continuăm. Mai e mult până departe...

• Experienţa directă

1. Congresul consacrat Educaţiei a ratat în mod nepermis asumarea explicită, curajoasă, în cuvintele limbii române, a schimbării paradigmei educaţiei în România. Cel mai curajos vorbitor din sesiunea plenară de deschidere a evenimentului a fost reprezentantul Ministerului Educaţiei al... Finlandei!, care a anunţat cu toate vorbele cel mai nou proiect de parteneriat dintre România şi Finlanda: C.R.ED.E. – Complete Reform of EDucational Entity (reforma completă a entităţii educaţionale – româneşti, de bună seamă!), proiect discutat câteva ore bune în pre-ziua congresului cu toţi inspectorii şcolari generali. Frică? Încremenire în negare? Incompetenţă? Toate laolaltă? Senzaţia mea la finele celor două zile a fost aceea a unei mase imense de lucruri şi proiecte care "se întâmplă", care merg pretutindeni şi nicăieri, un soi de pseudo-derivă colosală, fără noimă istorică de leadership autentic, necesar, românesc. Păcat!

2. Au fost douăzeci şi una de "sesiuni paralele" (adică, secţiuni) şi patru sesiuni de tip plen – aşadar, douăzeci şi cinci de mari teme transpuse în format pretabil la dezbatere şi analiză. Nici una (nu doresc să scriu conform normelor actuale, adică într-un cuvânt, pentru a accentua cât pot eu acest imens zero al congresului), repet, nici una (poate, cu mini-excepţia tangentă SP6...) din aceste sesiuni nu a avut ca temă explicită cel mai fierbinte subiect al conversaţiei despre educaţia preuniversitară, respectiv o altă arhitectura curriculară, adecvată secolului XXI, în locul celei curente, care şi-a dovedit de mult limitele toxic-letale şi pentru copii, şi pentru societate.

Din nou: frică? Încremenire în negare? Incompetenţă? Toate laolaltă? Acest refuz laş, vinovat de a deschide formal discuţia despre un alt fel de a face şcoală este pentru mine testul de turnesol peremptoriu al încremenirii sistemului în paradigma sa anterioară, "comunistă" şi al refuzului de a purcede la necesara transaformare istorică. Este inadmisibil ca în 2013 copiii să parcurgă acelaşi model de şcoală cu al generaţiei noastre (plutoane de elevi A, B, C..., care se regăsesc aceiaşi şi într-a V-a, şi într-a VI-a, şi într-a VII-a, şi într-a VIII-a; apoi, din nou, şi într-a IX-a, şi într-a X-a, şi într-a XI-a, ţi într-a XII-a,  plutoane de elevi care parcurg 15, 16, 17, 18, 19 discipline în fiecare semestru, nebunie curată!... plutoane de elevi "reali" sau "umani", supuşi unei dihotomii profund vicioase pentru dezvoltarea lor armonioasă ca oameni ai cetăţii cu o cultură generală solidă, de bandă largă... etc.) Am pus în discuţie în nenumărate rânduri o alternativă posibilă. Am luat atitudine civică publică pentru a atrage atenţia asupra temei (min.28+)... Rezultat de sistem? Silentio stampa!... Establishment-ul încă refuză cu încrâncenare asumarea conversaţiei, pe principiul nătâng că despre ce nu vorbim nu există... Ok. Nu-i nimic. Continuăm până începem să ne asumăm, curajos, realitatea.

3. Marea absentă de fond (şi formă – o formă de cel mai înalt prestigiu preunversitar autentic!...) a fost Alianţa Colegiilor Centenare, neinvitată formal la Congres. Alianţa reuneşte cincizeci din cele mai prestigioase licee ale României şi, în mod firesc pentru un Minister al Educaţiei căruia nu-i este frică de schimbare, ar trebui să devină entitatea de elită-portdrapel a schimbării paradigmei şcolii ca sistem în România. N-a fost aşa, iar aceasta a însemnat pentru mine un semn trist de comportament instituţional meschin. Păcat!...

4. În prima zi am participat la pseudo-lucrările SP-2 (Dezvoltare profesională şi evoluţie în cariera didactică; moderator: prof. univ. dr. Romiţă Iucu) Interesul pentru temă a fost enorm, cei prezenţi în sală (mulţi şi buni!...) au fost real interesaţi să contribuie (de pildă, am fost o bună parte din membrii Comisiei Specializate de Acreditare a programelor de formare profesională continuă din M.E.N.), iar rezultatul a fost un act ratat. Iată de ce – specific, măsurabil: am ascultat prezentări lungi şi seci, timp de două ore (!...). Timpul rezervat dialogului a fost egal cu zero (!).

Dar, mai ales, sesiunea a ratat senin (vorbitorii nici măcar nu şi-au pus problema, darămite să o şi abordeze!...) esenţa conversaţiei actuale despre cariera didactică din preuniversitar: anume, că ea înseamnă acum şi alte opţiuni în afara activităţii didactice la catedră (ca, de exemplu, management de proiecte ale şcolii, ori consilierea în carieră a elevilor, ori coaching-mentorat dinspre profesorii cu experienţă către cei tineri etc.) Excepţia de conţinut notabilă din rândul raportorilor a constituit-o intervenţia preşedintei CSA, prof. univ. dr. Carmen Creţu, care a marcat implicit (nu explicit, cum cred că ar fi fost de dorit) faptul că vorbim deja de o paletă de opţiuni orizontale de carieră profesională, concept încă neabordat legislativ în România, la standarde de secol XXI.

5. În ziua a doua, am participat la lucrările SP-11 (Educaţia non-formală; moderator: prof. Rodica Cherciu) Confirm interesul cât se poate de manifest faţă de temă, atât prin numărul foarte mare de participanţi, cât şi prin prezenţa în sală a însuşi ministrului Educaţiei Naţionale, a secretarului de stat pentru învăţământul preuniversitar, a cel puţin unei doamne senator, etc. Am remarcat intervenţia documentată şi curajoasă a primului raportor, asist. univ. Oana Moşoiu, singurul om de sistem din Congres care a avut curajul să pronunţe public sintagma "schimbarea de paradigmă"! Notez, de asemenea, excelenta pledoarie pentru un transfer armonios de valenţe pozitive între educaţia formală şi cea non-formală, pusă în scenă cu stil de Andrei Popescu, profesionistul pasionat care coordonează programul Tineret în Acţiune din cadrul A.N.P.C.D.E.F.P. .

6. Apoi, am participat la pseudo-lucrările SP-17 (Bacalaureat – un examen pentru secolul XXI; moderator: prof. univ. dr. Ion-Ovidiu Pânişoară) Din nou, o temă de mare interes, ratată ca dinamică şi oportunitate reală de dezbatere consistentă. În opinia mea, intervenţia de debut a profesorului Radu Jugureanu (un profesionist de forţă, de altminteri) nu a avut legătură cu subiectul şi a consumat inutil din sesiune, contribuind la accentuarea crizei de timp instaurate (a trebuit să întrerupem lucrările, transformându-le în formă fără fond, pentru a face loc ultimelor două sesiuni, de plen, care au încheiat Congresul).

Am apreciat trecerea în revistă documentată a examenelor de bacalaureat din Europa, făcută de dl Sorin Spineanu-Dobrotă, SNEE – în mod deosebit, menţionarea valenţelor puternice ale bacalaureatului internaţional. Prin vocea profesorului Sorin Cristea (mesaj scurt, dar limpede), sesiunea citată n-a ratat tangenţial şansa de a spune cu toate vorbele că examenul naţional de bacalaureat în România este, în fapt, formă fără fond în absenţa transformării consistente, de conţinut, a întregului proces educaţional preuniversitar.

7. Am remarcat cu bucurie - şi oricine de bună-credinţă cred că este de acord cu mine - modul în care complexitatea ridicată a arhitecturii conceptuale a Congresului a fost ordonată şi organizată inteligent şi eficient pentru participanţi de minţile limpezi ale echipei U.E.F.I.S.C.D.I. , conduse inteligent de prof. univ. dr. ing. Adrian Curaj. De asemenea, notez cu gratitudine efortul remarcabil al echipei profesorului Radu Vasilescu de la Palatul Naţional al Copiilor de a ne face să ne simţim cât mai confortabil pe durata lucrărilor Congresului. Felicitări – well done!

• Feedback liderilor

Domnule ministru Remus Pricopie,

Domnule ministru Mihnea Costoiu,

Remus, Mihnea,

Întâi şi-ntâi, felicitări pentru ideea organizării Congresului Educaţiei! Ceea ce s-a petrecut vineri şi sâmbătă a probat fără putinţă de tăgadă faptul că un astfel de forum este, acum, critic necesar pentru menţinerea, cât mai vizibil-intensă cu putinţă, a conversaţiei despre Educaţie pe radarul profesioniştilor din domeniu, al societăţii şi al jurnaliştilor. Interesul faţă de eveniment a fost cât se poate de legitim, iar reflectarea sa „la cald” în media, cât se poate de grăitoare. Am remarcat de asemenea, cu plăcere modul natural, firesc, stenic, în care aţi transmis mesajul că sunteţi coechipieri care vă respectaţi reciproc, aveţi încredere unul în celălalt şi lucraţi foarte bine împreună. Remus-Mihnea, Mihnea-Remus: well done!

Citind prima secţiune a raportului meu, veţi lua act de feedback-ul referitor la Congres, în general. Specific, în ceea ce priveşte statutul vostru de lideri formali ai Educaţiei în România acum (repet: voi sunteţi, sau ar trebui să fiţi, liderii formali – sunteţi tineri, sunteţi miniştri în funcţie şi aţi reiterat explicit decizia voastră de a conduce destinele Educaţiei timp de douăzeci de ani de-acum înainte), feedback-ul meu către voi este următorul:

1. Niciodată nu e prea târziu, dar pe 14-15 iunie 2013 aţi "ratat clipa"  de a vă asuma explicit nevoia istorică a transformării de sistem a Educaţiei în România, pronunţând explicit sintagma „Sschimbarea paradigmei educaţiei”. A făcut-o, în locul vostru, Oana Moşoiu, pe care o felicit pentru curaj – a pus, ferm, punctul pe i. Şi a făcut-o, indirect, în plen, reprezentantul ministerului Educaţiei al Finladei, spunând C.R.ED.E. – Complete Reform of Education Entity; or, dacă asta nu înseamnă schimbare de paradigmă, atunci despre ce vorbim?!...) E rostul vostru ca lideri să vă asumaţi acest proces, şi o puteţi face doar dacă marcaţi limpede punctul de inflexiune – acum n-aţi făcut-o, iar eu aştept cu încredere momentul în care o veţi face, păşind pragul dinspre negare spre acţiune asumată conştient, cu viziune

2. Aţi omis să formalizaţi printr-o sesiune de sine stătătoare "conversaţia conversaţiilor" din preuniversitar, cea privind nevoia vitală a unei noi ARHITECTURI CURRICULARE, care să răspundă provocărilor secolului XXI. Cred că e timpul să mai diminuaţi un pic din influenţa "doamnei diriginte" Liliana Preoteasa (Remus, tu ai folosit sintagma, în Congres) şi să faceţi loc unui dialog mult mai aerisit, necesar despre cum pot face copiii noştri un altfel de şcoală, de-a lungul anilor de educaţie formală – acum e un excelent timp pentru mult mai puţină "dirigenţie", şi mult mai mult leadership real, de sistem!

Ca să mă înţelegeţi cât se poate de limpede, îngăduiţi-mi să vă reamintesc parametrii de fond ai performanţei de sistem finlandeze, pe care să-i comparaţi cu cei ai eternei şi fascinantei noastre Românii:

i) de la primii paşi ai reformei, Finlanda a eliminat instituţia inspectoratelor şcolare;

ii) în timp, Finlanda a consacrat profesia didactică drept cea mai prestitigoasă şi respectată din ţară;

iii) în timp, Finlanda a creat un corp profesoral preuniversitar de elită, format din absolvenţii de top ai învăţîmîntului universitar;

iv) în Finlanda, profesorii au autoritate şi responsabilitate absolute în ceea ce priveşte munca lor în clase;

 v) educaţia în Finlanda este gândită pe cât mai puţine evaluări cu putinţă pentru copii, cu excepţia examenului abitur ;

vi) în Finlanda, ultimele trei clase de liceu pun în fapt trasee curriculare individuale pentru fiecare elev, stingând conceptul clasic de ²clasă²;

vii) Finlanda are cel mai performant sistem educaţional preuniversitar din lume, acum. Comparaţi tot ce am scris mai sus cu starea de fapt din România: despre ce vorbim, dacă nu despre nevoia unui alt film la noi – adică, schimbare de paradigmă?

3. Am înţeles foarte bine filiaţia voastră mentorală faţă de doamna senator prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, şi o respect, sub cuvânt de onoare –  până la un punct. Din toate motivele sănătoase pentru Educaţia secolului XXI în România, cred că, păstrând respectul cuvenit doamnei senator, este acum timpul să acţionaţi decisiv, curajos, transformaţional, cu inimile şi minţile voastre proprii, dar şi folosind resursele pe care vă garantez eu că le puteţi mobiliza într-o cu totul altă cheie decât domnia-sa.

Am să vă dau un exemplu, ca să elimin orice ambiguitate faţă de acest punct sensibil: în ultimele două săptămâni, eu am participat la două reuniuni deosebit de importante (acest Congres şi, respectiv, reuniunea comună a Alianţei Colegiilor Centenare şi CREDING - Braşov, 7-9 iunie) în care doamna senator a făcut referire la profesorul Salman Kahn de la Universitatea Harvard, citând remarcabilul său proiect educaţional în matematică.

Domnilor, aveţi resursele Harvard mai aproape de voi decât vă puteţi închipui! De pildă, în 1999, eu am absolvit universitatea cu pricina, iar din 2000 predau într-un program de vară la această universitate – anul acesta va fi a 12-a oară când Harvard Kennedy School mă va fi angajat. Noi trei ne ştim direct, cu nume şi prenume - şi ca mine sunt convins că vor mai fi fiind încă destui: n-ar fi mai simplu şi mai eficient să lucrăm nemijlocit în echipă, în loc de a asculta în mod repetat referinţe indirecte despre prima universitate din lume? Ce părere aveţi?

4. În fine, îngaduiţi-mi dezacordul meu colegial fundamental, structural faţă de enunţul vostru repetat "paşi mărunţi, schimbări mici, inerţie de sistem mare, atenţie maximă la impact..." bla-bla-bla... De acord, aveţi (avem) a acorda atenţie maximă impactului şi efectelor, dar timpul paşilor mărunţi a cam trecut de multişor, domnilor – de vreo douăzeci de ani buni! O vorbă românească înţeleaptă spune boală lungă, moarte sigură, aşa încât vă invit să tăiaţi nodul gordian, asumându-vă rapid, decisiv şi curajos misiunea istorică pe care o aveţi, pentru a nu vă trezi, mai devreme sau mai târziu, că veţi simţi pe propriile experienţe profesionale, efectul invers al acestei istorii, care acum vă oferă o oportunitate astrală.

Vă urez să folosiţi cei douăzeci de ani pe care vi i-aţi propus să conduceţi Educaţia din România pentru a-i schimba paradigma. Scoateţi elefantul din încăpere, acum! Treceţi Educaţia din secolul XIX-XX, în secolul XXI! Succes!

P.S. Prezenţa mea la Congresul consacrat Educaţiei ar fi fost incertă fără sprijinul colegial, de echipă al bunilor prieteni coordonatori ai proiectului Young Leaders Program al Institutului Aspen România. Mulţumesc, YLP Class of 2013! Mulţumesc, Ciprian Stănescu! Mulţumesc, Sorina Câmpean! Chapeau!